Telefonul

Cand un Blackberry si un Iphone se cearta, castiga... Nokia E 72:))
Acum ne imprietenim...

Telefoane

Sunt in cautare de telefon. De vreun an si jumatate, am un Sony Ericsson care mi-a placut mult. E micut, face fotografii foarte bune si... isi face treaba aia de telefon. Adica sun sau sunt sunata si vorbesc. Ei, de vreo luna, nu prea mai aud. De fapt, el, nu eu. Asa ca-i timpul sa mi-l schimb.

Tot ii intreb pe oamenii din jurul meu ce aparat eu. Si dau fuga la internet si caut. Cum nu ma intereseaza foarte tare detaliile tehnice, il aleg pe criterii estetice. Adica sa fie dragut, nu foarte mare, sa aud bine, sa faca poze si sa pot accesa internetul.

Azi, la o pauza de cafea, trei colegi - posesori de Iphone - mi-l laudau grozav. Am improvizat chiar si o sedinta foto. Mi-au insirat o multime de aplicatii. Baietii... se amuzau teribil! Mi-am dat seama ca-si aratau lor toate lucrurile alea, mai putin mie. A! Si-mi tot spuneau ca, de fapt, asta e telefonul viitorului. Ba nu, ca e mai mult decat un telefon, e un gadget. De unde am tras concluzia ca nu e de mine, pentru ca nu-mi trebuie o jucarie.
Inca studiez piata...

Doua vorbe

Nu sunt bolnava, nu mi s-a intamplat nimic, nu m-a suparat nimeni. Asta ca sa raspund comentariilor, pe care n-am apucat sa le moderez. Iar de-acum e deja prea tarziu. Am simtit si trait ultimele zile, pe repede-inainte. Somn pe minus. Dar las' ca vine primavara:)

Ce conteaza, de fapt?

Intr-o zi de sambata, pe la sfarsit de februarie, televizunile din Romania sunt in fierbere. Se bat in transmisiuni in direct si-n invitati, undeva in nordul capitalei, la Romexpo, la alegerile PSD. Emisii maraton. De cealalta parte, politicienii ne servesc circ pe paine. Pe la usi, niste vrajitoare se lupta cu flacara violeta. Ai impresia ca toata tara e pe jar, in asteptarea viitorului lider.

In aceeasi zi de sambata, sfarsit de februarie, cativa tineri romani se pregatesc sa paseasca pe covorul rosu al Festivalului de Film de la Berlin. Regizorul Florin Serban si actorii Ada Condeescu si George Pistereanu. Eu cand vreau sa fluier, fluier e printre favoriti. Si prima pelicula din cariera de regizor a lui Florin... Tocmai s-a terminat ceremonia, iar oamenii astia au castigat Ursul de Argint, marele premiu al juriului. Asta dupa ce au luat si premiul Alfred Bauer, pentru debut. O performanta fabuloasa!

Pentru ei, n-a facut nimeni editie speciala...

Prima medalie olimpica...

UPDATE: Tocmai a cazut la slalom si a pierdut super combinata, desi conducea in prima runda. Dar... fata e determinata. E in cea mai buna forma si isi doreste 5 medalii de aur.

...pentru Lindsey Vonn. I se spune cea mai sexy schioara:)
Tocmai i-am vazut coborarea, in reluare, si e... wow! N-am cuvinte... Iata si o analiza:



Dar si intr-o alta ipostaza:

Ceva de ascultat

Cam pe la sfarsitul lui februarie, inceputul lui martie, imi place sa ascult ceva. Si doar in perioada asta a anului. Aseara, in masina, am cautat cd-ul... si o s-o cant si eu cam pana pe la inceputul primaverii. Asta e:

Sunt furioasa...

...pe cei din presa scrisa, care deschid blogurile oamenilor si fac stiri. Si pun titluri de doi lei!!! NU AM AVUT O COPILARIE TRAUMATIZANTA, asa cum scriu cei de la Libertatea! Am povestit un episod si atat! E o poveste! De aici, pana la a o scoate din context si a generaliza e drum lung! Stiu ca titlurile vand, dar ati mers prea departe!

Pumnul si scandura

Toata copilaria mea mi-am dorit sa fiu ca Nadia. In jocurile noastre, noi, fetele ne bateam pentru rolul ei. Iar cand am implinit varsta de scoala, parintii mei, martori ai acestei pasiuni, m-au dat la o clasa speciala de gimnastica. Asta insemna antrenamente zilnice. Si, in fiecare dimineata, de la 8 la 9, balet.
Dar pana sa ajung acolo, a fost prima zi de scoala. Si prima ora de balet. In sala, antrenorul de gimnastica, domnul Radu, si balerina, doamna Balog.(Interesant, acum imi dau seama ca asa le-am zis intotdeauna: domnul si doamna, intr-o epoca in care toti erau tovarasi...) Era prima intalnire si, ca sa ne verifice aptitudinile, ne-au pus sa facem spagatul. Nu mi-a iesit asa cum ar fi trebuit si m-am asezat, cu picioarele departate, intr-o imitatie stangace de spagat. Profesorul m-a vazut, s-a apropiat si m-a lovit cu pumnul in spate. O lovitura atat de puternica, incat o simt si acum, pe sira spinarii...
- Aici nu ne relaxam!
Am stiut, atunci, ca n-o sa fiu niciodata Nadia. Tot ce-a urmat a fost un cosmar. Simpla prezenta in sala a acelui om ma paraliza. Si nu indrazneam sa le spun nimic alor mei, pentru ca eu imi dorisem sa fac gimnastica. Chinul copilariei mele a durat vreo trei ani. Pana intr-o zi, cand am venit acasa cu picioarele invinetite. Profesoara de balet, o unguroaica a carei singura pasiune era sa ne jigneasca ingrozitor, ma batuse cu o scandura, pentru ca nu executasem corect nu stiu ce miscare... Parintii nu m-au mai lasat sa merg la antrenamente.

Asa mi-am incheiat cariera sportiva. Am o singura amintire palpabila, de atunci. Un articol in Flacara Iasului, de prin '84, in care eram mentionata ca rezerva a lotului judetean de gimnastica ritmica... A fost, de altfel, si cea mai mare performanta...

Urbane

Vremea asta ne isterizeaza pe toti. Ieri, pe ninsoarea aia cleioasa, m-am invartit cam un sfert de ora, dupa un loc de parcare, pe o straduta din jurul Arcului de Triumf. Cum ma afundam pe un drum care nu ducea niciunde, dau sa intorc. Si-mi aleg, pentru manevra respectiva, spatiul din fata trotuarului unui salon de coafura. Cat ai clipi, doi insi incep sa urle! M-au scos din minti! Evident, le urlu si eu din masina ca NU VREAU SA PARCHEZ, DISPERATILOR!!! DOAR INTORC! Scene similare sunt la mare moda, zilele astea...

Pe nebunia aia de viscol, acum o saptamana, mi-am lasat masina in parcare. Si am apelat la companiile de taxi. Stii care e culmea taximetriei? Sa conduci cu viteza prin oras, in timp ce spargi seminte... Daaa! am trait s-o vad si p-asta... Nenea avea chiar si un dispozitiv special, atasat de bord, in care introducea cojile...

De cand cu stirea cu gainile stresate, verific, in supermarket, codul stantat pe oua. Cica e bine ca prima cifra a codului sa nu fie 3, pentru ca ouale alea sunt facute de gaini stresate... N-am gasit, evident, DECAT de-alea. Asa ca mananc, in continuare, oua de la gaini cu nervii la pamant...

Sa facem o vraja!

Gata. Cat am scris eu despre iarna si zapada, in ultimele doua luni... S-a rupt vraja. M-am saturat. Ce e prea mult, deja strica.
La orice m-as fi asteptat azi-dimineata, cand m-am trezit, dar nu la inca o portie de ninsoare... Si ies. Si curat iar masina. Si iar derapez. Zapada de azi m-a ingretosat. Nu avea nimic din omatul ala adorabil, de iarna cruda. Nu. Era zapada grea, flasca, lipicioasa. Noi, satui de ea. Ea, obosita de noi.
Pentru orasul asta, e de-ajuns. Sa ninga la munte! Pana primavara tarziu... Pana cand brandusele se ivesc din zapada, in Valea Dorului...

Cel mai tare filmulet de pe net

Asta e cea mai tare chestie pe care am vazut-o in ultima vreme! E destul de veche, s-ar putea s-o stii, dar e GENIALA:))))
Rad cu lacrimi de fiecare data...

Sunday

Iubesc diminetile de duminica! Asta ca sa iubesc si eu ceva, azi, ca tot e sarbatoarea aia cu...:) Stiti voi, dau aia la stiri tot felul de reportaje cu mult rosu in fundal...
Sunt in dispozitia asta:

De dimineata

Au inceput Jocurile Olimpice de iarna. Sigur ca, in afara de ingrozitorul accident de ieri, de la antrenamentul de sanie, n-o sa vedem mare lucru pe la televiziunile din Romania... Pe mine ma intereseaza in special patinajul si probele de schi. N-o sa le pot urmari in direct, pentru ca se intampla noaptea, foarte tarziu. Sper sa prind reluarile din timpul zilei. In Vancouver, ploua de rupe. Cam ca la noi...
Azi-dimineata, pe la 8 si ceva, m-a trezit ploaia. Incredibil. Ploaie de-aia grea, de vara, cu batai in geam! Dar poate ca asa se duc si muntii de zapada... Si am un regret: am urat dintotdeauna cizmele din cauciuc. Asta pentru ca fetele de pe-aici le poarta total in afara utilitatii lor. De-asta nici nu mi-am cumparat! Acum, mai ca-mi pare rau...

Cirese amare

Mi-e pofta de dulceata de cirese amare. N-am mai mancat de vreo cinci ani. De cand n-a mai facut mama. Mi-a zis ca n-a mai gasit in piata, ca n-a mai apucat... Si nici n-am gasit in alta parte. La vara, trebuie sa-mi faca. O s-o rog frumos... N-as mai putea trai inc-o vara, fara dulceata de cirese amare...

Dintre ai mei, doar eu il visez pe tataie. Si intotdeauna imi cere cate ceva. Intr-o noapte, mi-a cerut cafea. Era atat de real totul! Mi-a facut si cu ochiul, complice, sa nu ne vada mamaie. Iubea cafeaua si, de obicei, ea il certa ca bea prea multa... Altadata, mi-a cerut unt. M-am si mirat. N-am nicio amintire legata de unt... Iar acum, l-am visat iar. Dar nu mi-a mai cerut nimic. Si nu stiu cum sa interpretez asta. Doamne, cat mi-e de dor de el...

Intre un zambet si o lacrima

"...a plange este un act de curaj, si nu de slabiciune..." scrie Oana Pellea, in minunatu-i Jurnal. Daca-i asa, sunt o fata foarte curajoasa. Plang din toate nimicurile. Cel mai adesea, de furie. Si intotdeauna mi-a fost ciuda pe mine ca nu pot sa-mi stapanesc lacrimile, in astfel de momente. Pana sa simt nodul in gat, lacrimile imi curg, deja, cu generozitate, pe obraji. Si mai plang de emotie. La filme sau la stirile dramatice, de pilda... Da, da... chiar in timp ce le prezint! Cu cat inaintez in varsta, cu atat mai mult cad prada emotiilor. Ma gandeam ca logic ar fi fost sa fie invers. Sa fiu mai tare. Aiurea!

Cat despre zambet... Oamenii care ma stiu doar de la televizor imi spun, adesea, ca la stiri zambesc mai mult. E de inteles. Nu pot sa merg pe strada si sa afisez un zambet tamp. Cei care ma cunosc, imi reproseaza insa ca, la tv, nu zambesc suficient.

E greu sa gasesc echilibrul zambetului. La fel cum greu imi e si sa-mi stapanesc si lacrimile...

De ce...

...ar face cineva asa ceva?!



Later edit: Intreg filmul, aici. S-a intamplat in Rusia:)

Ce variante avem?

Pe jos, cu taxiul sau cu masina din dotare? Asta intrebam, azi, pe facebook. Cei mai multi au spus... "stai acasa!!!" Si totusi, cand trebuie sa iesi, ce faci? Pai sa le luam pe rand:
- pe jos. Exclus. Chiar daca stau relativ aproape de locul de munca. Mi-ar fi placut sa fac o plimbare, doar ca nu pot inota printre nameti. Pe trotuare, zapada e pana la brau. Nicio sansa s-o curete careva. Pe strada? Eu n-as face asta...
- cu taxiul. Da. Asta am facut eu azi. Cu muuulta rabdare, insa... Iei telefonul, iti setezi modul zen si suni. Si suni... Si poate ai noroc. Sau nu. Eu am avut!
- cu masina. Nicio sansa. Am curatat-o, doar ca n-a trecut nimeni cu plugul ca sa stranga zapada de pe strada si sa pot scoate masina.
Ar mai fi mijloacele de transport in comun. Varianta valabila, dar care, pe mine, nu m-a ajutat deloc azi. N-am nicio legatura directa spre Baneasa, cat despre metrou... nu e!
Una peste alta, se poate! Iar orasul e foarte frumos, asa alb si curat...

Tara codurilor galbene. Maia

Iarna asta, Romania e galbena. A inceput timid si s-a dezlantuit, pe la sfarsitul lui decembrie. De atunci, nu ne mai lasa. E cea mai pasionala iarna, pe care mi-o amintesc. Or mai fi fost si altele, pe vremea cand inca nu se inventasera codurile meteo pe culori, dar eu nu stiu un sezon alb atat de... galben.
Cum iese putin soarele, cum se gandeste lumea la primavara. Ieri, erau 8 grade. Cald, soare, balti. Azi, cam tot asa. Dar gata. De maine, bagati-va mintile-n cap! Avem cod galben de ninsori, viscol si vreme rece, de maine, la ora 12, pana luni dimineata. Asadar, un weekend cu zapada, in jumatatea de sud a tarii.
Acum, singura mea problema e cu masina. M-am saturat, zau, s-o curat de zapada... Ultima data, nici macar nu se mai vedea de sub nameti. Dar, asta e, mergem inainte! Avem de ales?

PS. Cand m-am trezit, un mesaj, pe telefonul mobil, mi-a inseninat ziua. Azi-dimineata, pe soare, s-a nascut Maia. E fetita Trestianei si a lui Cristi, are bucle(daaa, deja:))) si e grasuta! Iar mamica ei, Tresti, era cat pe ce sa nasca in regie, la probele pentru Observator, daca n-ar fi trimis-o toata lumea acasa! Maia, sa fii fericita, frumoasa si sa ai mult noroc! Iar voi, Tresti si Cristi, sa va bucurati de ea!

Nicu Alifantis

Sunt intr-o stare de... "intre". Stiu, suna ciudat. Adica e ca si cum as astepta ceva, dar nu stiu exact ce anume.

Azi am avut o intalnire frumoasa. L-am cunoscut pe Nicu Alifantis. Ii ascult muzica de ani de zile, aproape de cand ma stiu. De cand eram copil si inca nu stiam cine e el. Aveam in casa un disc de vinil, pe care ai mei obisnuiau sa-l puna la pickup. Dupa Melci... s-a nascut in '79, adica la doi ani dupa ce am venit eu pe lume. Ei, atunci a intrat Nicu Alifantis in viata mea. Am acasa albumele sale, multe dintre melodiile sale le-am cantat si eu, in vremea adolescentei, pe cand cochetam cu muzica folk. Intr-o primavara, acum vreo 4 ani, facusem o obsesie pentru Romanta lui. Iar astazi, dupa atatia ani, am stat putin de vorba.
E incredibil de modest si mi-a marturisit ca nu-i place sa apara la televizor. N-ar putea sa fie ca toti cei care umplu, acum, ecranele televizoarelor. I-am raspuns ca mai sunt si oameni, care, totusi, ar vrea sa-l vada. "Pai sa se uite la pozele mele! E mai important sa-mi asculte muzica!"
Pentru ca e o prezenta rarissima chiar si in concerte, va spun ca urmatoarea intalnire cu publicul sau va fi pe 17 aprilie, la Scala. Si ca are un album nou-nout, care se numeste Cantece de Semineu. Un album de iarna, primavara, vara, toamna... E pretextul pentru care i-am inmanat, azi, un premiu, la Antena 2.

E luni si ninge

Ninge, de parca e ultima iarna. Ninge, de parca pamantul, flamand, nu se mai satura de atata omat.
Luni, ninge nervos. Marti si miercuri, indiferent. Joi, obosit. Vineri, ninsoarea-i apasatoare, de plumb. Sambata, se-nchide-n cer. Iar duminica... Duminca, ninge usor si amestecat. Fulgii nu mai au greutate.
E liniste si zapada. Uneori, ger. Traim o iarna alba. Asa-i ca nu te-asteptai?