As vrea sa vad...

...New York-ul
sudul frantei(si daca ma mai uit mult la le tour, ma decid sa emigrez acolo)
kenya
venetia
sankt petersburg, cu ochii de acum
amsterdam
barcelona
lisabona
parisul, pentru a nu stiu cata oara. niciodata nu e suficient...
si roma, din nou.
alpii francezi, pentru ca sunt cei mai frumosi(dar sa fie vreme buna, de data asta)

cate locuri, pentru atat de putine vacante! mi-ar fi placut sa fiu calator. sa n-am casa, dar sa ma simt acasa in sute de orase din lumea asta.

o luna si jumatate pana la vacanta, intr-o destinatie pe care n-am trecut-o pe lista. cu mare sarata si calda si oameni frumosi...

Cand moartea loveste in direct

Pentru toti cei care ma intreaba daca pe noi nu ne doare...

Plec din antena cu ochii in lacrimi. In redactie, e liniste. Neobisnuit, pentru noi. Ma uit la colegii mei, sunt si ei impietriti, cu ochii tintuiti in ecranele calculatoarelor. De opt ore, urmarim cu totii operatiunea de salvare de la Calarasi. Fetita de doi ani si ceva e blocata in putul adanc de 10 metri.
Prea tarziu... Prea devreme...
Liniste si in platou, la fel si in regie. "Au acoperit-o cu un cearceaf...", aud in casca. Iar eu, acum, trebuie sa anunt moartea... Ingrata meserie... Si da, am plans. Si da, ne doare! Nimeni nu e imun la durere, la suferinta.
Am plans si acum vreo 6 ani, pe aeroportul Otopeni. 11 sicrie, perfect aliniate, purtau trupurile ciuruite ale soldatilor romani, ucisi intr-un razboi care nici macar nu era al lor!
Am plans la Mihailesti, pentru colegii nostri Elena Popescu si Ionut Barbu, omorati in explozia blestemata. Atunci, intre jurnale si editii speciale, am mers intr-o noapte, la Buzau, la priveghiul lor...
Am plans la Baia Mare, pentru cei patru militari, impuscati mortal de colegul lor de camera, care apoi s-a sinucis. "Ce bine imi pare sa va vad in realitate, domnisoara Simona..." mi-a zis mama unuia dintre militari. Am inghitit in sec... Stiam ca daca nu i-ar fi murit copilul, nu m-ar fi cunoscut...
Am plans pentru handbalistul Marian Cozma. De neputinta si revolta!
Am plans pentru Michael. A fost o saptamana crunta, in care am vazut sute de filme, de videoclipuri sau articole... Ingrozitor final, pentru un om atat de mare...
Am plans si azi, pentru fetita din Calarasi.

Uneori, am senzatia ca moartea e atat de aproape, incat daca intind mana, o ating...

Furtunaaa!

Scriam, acum cateva zile, de alergatul prin ploaie. In seara asta, am experimentat alergatul prin furtuna. N-a mai fost atat de funny. Dimpotriva. Am crezut ca s-a rupt cerul. Ploaie torentiala, cu tunete, fulgere si rafale de vant atat de puternice, de am crezut ca o sa ma ia si pe mine...
Si dupa ce ca mai aveam jumatate de lac pana la masina, m-au lasat si toate puterile. Cu apa in adidasi, cu hainele aproape curgand si ele, am tras de mine cu ultimele forte si parca nu se mai termina... Dupa trei sferturi de ora, am ajuns, in sfarsit, la capatul turului si ploaia tot nu s-a oprit. Ciudata vara!

Vara miroase a....

...porumb fiert, pepene rosu, ardei si vinete, pocnind pe plita
ploaie si praf
sarat, de la scoicile intortocheate, alea in care asculti marea
rosii cu branza de capra, facuta de mamaie
lapte, proaspat muls, caldut
prune coapte, sparte de atata soare, cazute pe jos(ma punea tataie sa le adun... si nu-mi placea... ce n-as da sa-l am si acum, sa ma certe ca il loc sa-l ajut, fugeam la joaca...)
fan proaspat, iarba rascoapta
sanziene si flori nemuritoare, culese de pe dealuri, la bunici
tren, trenul care ma duce in vacanta...