Duminică, în Valea Dorului

A fost o duminică minunată! Iar saltul în clăpari e... al naibii de greu :)

Oameni şi poveşti

Imaginează-ţi strada, la o oră la care oamenii aleargă cu treburi prin oraş. Fiecare pierdut în grijile şi gândurile sale... O dimineaţă tulbure, cu aer crud, ceaţă lăptoasă şi ploaie măruntă. Îmi place să privesc trecătorii, să le intuiesc poveştile. Priviri pătimaşe, lupta lor cu viaţa...
În tot iureşul ăsta, o doamnă - bunică pesemne...- păşeşte liniştit, cu telefonul la ureche... Un chip împăcat, cu un zâmbet în colţul gurii...:
"- Şi împăratul îi spuse, atunci, să aleagă: prinţul Întunericului şi împărăţia, adică bogăţia de pe lume, sau liniştea, soarele şi Prâslea... dar o viaţă modestă..."
Într-o zi de joi, pe stradă, o bunică spune o poveste la telefon... Mi s-a părut cel mai tandru gest, din ultima vreme. Mi-am imaginat că nepoţelul nu vrea să doarmă, fără glasul cald al bunicii... Chiar şi când ea e departe, rătăcind printre oamenii aceia care nu văd şi nu aud. Şi mi-am dat seama că mi-e dor de-o poveste frumoasă...

Zbor

Totul a început vara trecută, cu o săritură pe malul Adriaticii. Am postat fotografia, la vremea respectivă... Iar în vacanţa de iarnă, a fost joaca mea preferată. Ce vezi aici sunt doar câteva dintre fotografiile "în zbor". Şi o constantă, de acum încolo a vacanţelor mele, până mă vor ţine puterile. Te sfătuiesc şi pe tine să faci joaca asta în vacanţă, pentru fracţiunea aia de libertate, de zbor...

Sigur, e o prostioară, dar dacă zâmbeşti, e bine :)

An nou

N-am mai avut vacanţă de iarnă din liceu. Îmi era dor de zile lungi, plimbări şi somn. Anul ăsta, am experimentat pentru prima dată un Revelion "la cald". Mă rog, nu foarte cald... aşa, vreo 22 de grade. Iar Mediterana e frumoasă şi iarna!

Îmi doresc, vă doresc un an cu suflet bun!

După 24 de ani

Se întâmpla în 1987, într-o vară, la mare. Era pe scenă, ma uitam fascinată la ea şi m-am apropiat. Cânta cea mai în vogă melodie din perioada aia şi... mi-a dat microfonul. Cred ca tremuram de emoţie, dar am cântat! Au trecut 24 de ani, de la acel moment. Pe Mirabela am mai avut-o invitată la emisiune, dar niciodată n-am cântat împreună cu ea. Până acum, când am refăcut duetul, după aproape trei decenii... În ediţia Acces Direct din Ajun, pe 24 decembrie, o să vedeţi acest moment. Am retrăit câteva clipe din copilăria mea. Iar de cântat, am cântat live, ca şi atunci, la mare!

Prima zi cu ninsoare...

...a fost un coşmar. Nici măcar n-am putut să mă bucur de imaginile de vis de pe webcamurile de la Jurnalul.
Un drum nesfârşit prin oraşul ăsta sufocat, spre atelierul Mariei, la probă pentru rochii... Aflu că Max, căţelul meu de la Iaşi, e bolnăvior... Un invitat răbufneşte în direct împotriva presei... Alţi doi artişti care ar fi trebuit să ajungă în emisie contramandează, în ultima clipă, aşa că avem un gol de emisie de vreo 15 minute... În tot acest timp, un nebun face rost de numerele de telefon de la o anumită reţea ale colegilor mei din trust şi îi ia la rând: se dă drept fratele sau unchiul meu, ca să ajungă la mine... Şi îi spune cuiva că mama e în spital... Momente de panică, telefon la Iaşi, mama nu răspunde... Mă apucă plânsul... Până la urmă, vorbesc cu tata... Dacă l-aş prinde pe descreieratul ăla, l-aş bate... Seară de iarnă, afară plouă... Poate mâine va fi linişte...

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

... sau poporul, văzut prin ochii lui. Tocmai m-am întors de la film. Povestea măririi şi a decăderii lui Ceauşescu e tulburătoare. Ar putea fi o lecţie pentru toţi cei care ne conduc. Aş face o vizionare la Cotroceni...
Documentarul e lung, are trei ore, dar cred că regizorul Andrei Ujică l-a făcut intenţionat. Eu aşa l-am simţit. Ca pe un cuţit pe care îl învârţi într-o rană. Din câte am căutat azi pe net, filmul mai rulează doar la Mall Cotroceni.