Pe 21 august 1976...

...Doi tineri mergeau, tinandu-se de mana, in fata ofiterului starii civile. Timizi, slabuti, frumosi, zambitori. Cu o mie de sperante si multa iubire. Marturie din ziua aceea stau cateva poze mici, alb-negru. Ea, cu un brat de gladiole, despre care spunea cu umor ca sunt ca niste fire de porumb. El, cu pletele curgandu-i pe fata, stingher in costumul de mire. In jurul lor, multa lume, nuntasii. A urmat, apoi, petrecerea. In Iasi, la restaurantul Cotnari(cum altfel?). Rochia ei, imprumutata de la o matusa, care lucra la croitoria Teatrului National, curge frumos pe silueta firava. Un voal mare ii acopera cocul inalt. Asa se purta atunci, iar voalul il are si azi.
La un an si doua luni, a venit pe lume si copilul. Singurul, de altfel...

Cand era mica, plangea. Nu intelegea de ce nu e si ea acolo, in pozele alea marunte de la nunta. Cu mama, tata, mamaie, tataie, bunicul, Maria, unchi si matusi.

Au trecut 33 de ani de atunci. Pe 21 august, de ziua lor, ii sun si-i intreb: "ce mai fac mirii?"
Mirii de atunci sunt parintii mei. Nu mai sunt tinerii subtirei, poate nici timizi, dar sunt curati, cinstiti si frumosi. Si se iubesc si acum.
Mami, tati, va multumesc pentru tot!
Pentru ca m-ati ajutat sa fiu ceea ce sunt astazi.
Pentru ca, daca voi sunteti frumosi, sunt si eu frumoasa. Si daca va e bine voua, mi-e bine si mie.
Si mai ales, multumesc pentru ca m-ati primit in viata voastra!