Dintotdeauna mi-am dorit-o. Inca de cand chinuiam o tricicleta, pe asfaltul din fata blocului. Ma uitam cu jind la copiii mai mari, care aveau... bicicleta. Era pe vremea cand purtam cu totii acelasi accesoriu: cheia de la gat, legata de o bucata de sfoara.
Le-am cerut-o. Mai intai timid, apoi cu plansete.
- Dupa ce mergi la scoala, o s-o primesti! Dar doar daca iei premiul intai!
Si-am luat. Opt ani la rand. Aceleasi promisiuni, de fiecare data. Intre timp, toti copiii din preajma mea si-au primit bicicleta, mai putin eu.
Mai tii minte Pegasul ala? Unele aveau saua mica, altele lunguiata. Erau rosii, verzi, albastre, ba chiar si galbene. Ma visam pe bicicleta MEA. Imi doream mai mult ca orice Pegasul meu. Nu l-am avut niciodata.
Azi-noapte, am visat ca ma plimbam cu bicicleta. Si era bicicleta mea...
Buna Simona.
RăspundețiȘtergereAm aterizat si eu pe aici si am citit cateva posturi scrise de tine.
Desi am fost atras de zambetul tau si de alunita ta simpatica, am descoperit ca esti mult mai mult decat un chip frumos.
Ma bucur pentru asta si pentru faptul ca mi-ai trezit cateva amintiri placute din copilaria mea, cand am invatat sa merg si eu prima data cu bicicleta si am accidentat o vacuta si apoi o bunicuta care era sa ma bata.
Da, astazi pot sa spun ca blogul tau mi-a facut ziua mai fericita acum pe final. O sa mai citesc cateva posturi si apoi o sa imi vad de drum.
Te pup si iti doresc sa ai o viata frumoasa. Ciao.
Un calator singuratic
si eu mi-am dorit foarte mult o bicicleta si nu am primit-o niciodata. in fiecare an aceleasi promisiuni, degeaba am tot luat premiul I ca tot nu am primit o bicicleta, mereu am primit un ceas si mereu am fost la fel de dezamagita...
RăspundețiȘtergereai mei si-au tinut promisiunea...si, dupa ce am dat examenul de capacitate, deci tot dupa 8 premii intai (coincidenta sau nu:D), am primit un Mountain Bike foarte misto la vremea aceea...Eram cel mai fericit! Cu cata nostalgie imi amintesc de acele clipe...Te pup, ma faci fericit adesea cu scrierile tale!
RăspundețiȘtergereCalatorule, multumesc:)
RăspundețiȘtergereMonica, ai mei nu mi-au luat bicicleta, pentru ca se temeau sa nu cad si sa ma ranesc:) dar acum le pare si lor rau...
O, Doamne! Poate trebuia sa o apreciez mai mult pentru ca intotdeauna am avut-o! Bicicleta....Foarte dragut!
RăspundețiȘtergerebicicleta mea...imi amintesc ca am renuntat sa merg la nunta sorei mele ca sa o primesc, tot degeaba, nu am primit-o. Aveau fratii mei una dar nu era a mea,ne plimbam cu randul....au fost vremuri grele dar frumoase...nu intelegeam atunci ca parintii nu aveau bani sa ne cumpere la toti cate o bicicleta....daca voiam eu, poate voiau si ceilalti frati.
RăspundețiȘtergereO seara linistita!
Am avut initial o bicicleta ceheasca si mi-aduc aminte ca pe ghidon montasem o goarna de speriat camilele adusa de unchiul meu din Iraq..saracii oameni erau inspaimantati de-a dreptul cand apasam pe acea..basica..apoi am avut un Pegas, dar n-am putut merge pe el, nu stiu de ce...acum nu mai am bicicleta, cred ca ar trebui sa cumpar una medicinala :-)
RăspundețiȘtergereEu am fost mai norocos si am primit Pegasu...pe care trebuia sa-l impart cu sora-mea. Din "fericire" pentru mine ea nu a reusit niciodata sa invete sa mearga pe bicicleta asa ca a ramas numai a mea.
RăspundețiȘtergereSimona mi-ai starnit amintiri placute din copilarie.
Ma gandesc ca data viitoare cand ma duc acasa la a mei sa vad daca mai exista pe undeva prin garaj ascuns Pegas-ul meu....dar asta abia de Craciun!
cate nostalgii a starnit Pegasul meu:) si nici n-a fost al meu...
RăspundețiȘtergerebuna, am avut o bicicleta la care am tinut enorm, ma plimbam non stop cu ea in vacanta, la bunici. vai, ce vremuri...aveam in fiecare zi acelasi lucru de facut- sa-i duc ciorba facuta de bunica-mea strabunicii mele - oameni buni, devenisem o artista, nu mai era nevoie sa puna capac borcanului cu ciorba, nu o varsam deloc si mergeam prin destule hartoape, deh, eram la tara. mama, ce vremuri....acum 22 de ani. parca au trecut 100.
RăspundețiȘtergereI want to ride my bicycle
RăspundețiȘtergereI want to ride my bike
I want to ride my bicycle
I want to ride it where I like :)
bine, draga, punem mana de la mana si iti luam o bicicleta.... :-))
RăspundețiȘtergereSa nu te mai plangi atata! :-))
Florin, doamne fereste! plus ca nici nu stiu sa merg si la varsta mea...:)))
RăspundețiȘtergereAm sa las comentariu , stiu ca este cam deplasata intrebarea si nu este locul potrivit de a o adresa dar nu am gasit alta cale. Ador culoarea ta de par mi se pare perfecta :D si as vrea sa stiu unde te vopsesti sau cu ce?? Imi cer scuze stiu ca este cam ciudat dar a fost singura modalitate de a lua legatura cu tine. O zi buna! Cu drag , Roberta
RăspundețiȘtergereRoberta, scrie-mi pe simona@antena1.ro si iti raspund acolo:)
RăspundețiȘtergereAm asteptat si eu bicicleta mea pana la 12 ani si am primit'o...la 15 ani am vandut'o sa imi iau mobil, ca asa era moda atunci. :P
RăspundețiȘtergereSuper amintiri starnite de tine Simona ! Probabil ca fiecare copil isi doreste o bicicleta si de aceea au scris atatia pe tema ei !
RăspundețiȘtergereSi eu, imi amintesc acum cu placere cum am invatat sa merg cu bicicleta : era barbateasca, cu bara, aveam doar 8 ani si era mai mare bicicleta decat mine, eu eram sub bara, imi vine sa rad , dar am invatat. Apoi, in fiecare vacanta de vara mergeam cu bicicleta "pe imas" , adica pe camp, printre gaste si porci. Odata m-am rasturnat de frica lor. Nu am avut niciodata bicicleta mea, dar am facut si excursii cu ea. Noroc cu prietenii.
Rodica
Cu aceasta povestioara mi-ai adus aminte de un vis din copilarie, si vis a ramas pentru totdeauna.
RăspundețiȘtergereImi doream tare mult o bicicleta, dar...tot cu a bunicului am ramas.
Simona esti o fata superba, ai un zambet fermecator!
Iti doresc tot binele din lume!
Am avut si eu un pegas albastru cu frana de mana Simona... pana am mai crescut si mi-am luat Montanbaick :))
RăspundețiȘtergere