Love-hate. Mai mult love

Nico ma imbie sa scriu despre toamna. Daca-mi place sau nu. Cum sa-ti zic eu... Eu si doamna avem o relatie de love-hate.
M-am nascut intr-o zi de toamna, la sfarsit de octombrie. O zi calda si luminoasa, cu mult soare si frunze colorate. Maternitatea era in Copou, la un pas de celebrul parc. De altfel, de la etajul al patrulea, de la ferestrele sectiei de nou-nascuti, privelistea era minunata. Iar in salonul unde statea mama, mirosea proaspat a crizanteme. Au fost primele flori pe care le-am primit noi doua. Multe, multe... La cateva zile de la nastere, m-au adus acasa. Tot intr-o zi cu soare. Atunci, m-am plimbat prima oara in viata prin Copou. Si trebuie sa-mi fi placut mult, caci si acum tot acolo trag, cand merg in vizita prin dulcele targ. Un ghemotoc de fetita, de doua kile jumate, imbracata in alb si cu un pampon mare, rosu, pe caciulita. Mama zice ca era de doua ori cat capsorul... Deh... mamaie!
Iubesc zilele calde de toamna. O iubesc atunci cand e blanda. Mi-e drag sa ma plimb si sa-mi tarai picioarele ostentativ prin frunzela abandonate.
Sunt furioasa pe ea cand mi-e frig. Atunci e rece si uda si nu se mai termina...
Dar mi-e bine, cand mai arunca o ploaie trecatoare... Oricum, n-aveam de cand sa ies. E cald si bine inauntru, beau ceai si nu-mi pasa...
Imi mai place cand are arome. De struguri zdrobiti, gutui, proaspat-amarui, flori de gradina, rosii rascoapte, zacusca de casa...
Iar dimineata, toamna mea miroase a frig si a dor.
Dor de iarna...