marți, 29 septembrie 2009

Au trecut 7 ani...

... de cand nu mai e cu noi. A plecat intr-o zi mohorata de octombrie. Si a luat cu el toata copilaria mea, din satul aruncat intre dealuri si vii. Toata lumea ii spunea tataie, desi doar eu eram indreptatita sa-l numesc asa, caci am fost singura lui nepoata. Pe mine m-a leganat pe picioare si m-a plimbat, asa cum n-a facut-o cu propriii lui copii.
Am o mie de povesti si amintiri despre el. Tataie nu se grabea niciodata. Viata lui a curs dupa un ceas numai de el stiut. Voia sa traiasca 120 de ani. Au fost doar 91...
N-am mai mancat, de atunci, piersici ca ale lui. Mari cat un cap de prunc, rosii, carnoase, zemoase. Eu, singura, nu puteam termina una intreaga. Nu stiu cum le altoia, ce le spunea, cum le mangaia, de erau atat de frumoase. Si prunele... n-apucam sa le culegem pe toate, atat erau de multe! Iar via... Doamne, cat o iubea!
Universul lui era acolo, la tara, langa vie. Nu-mi amintesc sa fi plecat de acolo, in ultimii ani de viata. Mi-aduc aminte ca, la nunta matusa-mii, fata lui, primul gand i-a fost sa nu vina, pentru ca... n-avea cu cine sa lase caprele. Asa era tataie. Vorbea cu toate orataniile din ograda. Si stii ceva, ele intelegeau si-i raspundeau, in felul lor.
In zilele lungi de vara, cand mamaie era la munca, la colectiv, tataie ma lua cu el la cules de macese. Le dadea la schimb, pe lemne, padurarului din sat. Uram sa stau ore-n sir pe dealuri, departe de jocuri si copii, ca sa adun fructele alea mici si rosii! Am inteles, mai tarziu, ca el nu ma tara dupa el ca, vezi doamne, i-as fi fost eu de mare ajutor... Ii era drag sa stea cu mine, sa-mi povesteasca, sa ma puna sa-i cant. Nu stiam atunci...
Sunt 7 ani si piersicii n-au mai rodit din anul mortii lui. Via-i mai saraca, prunii nu se mai apleaca de rod, casa nu mai e nici ea la fel de mare, nici nucii atat de inalti, iar cainele e batran si bolnav. Mamaie sta acolo doar vara... Iarna, casa e pustie, nu-i mai trece nimeni pragul. Poate doar el, asteptandu-ne pe noi.
Il mai visez cand si cand. Si e la fel, bland, bun si nu se grabeste niciodata. Mi-e tare dor de el, mi-e dor de-atunci!

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Tie ti-e foame?

Ti-a fost foame azi? Si daca da, cat ti-a luat sa ajungi la primul restaurant sau in cat timp a venit comanda? O ora? Mai mult? Dar daca n-ai ajunge sa mananci? Sau daca n-ai avea bani?...

Cate mesaje dai pe zi? Unul? Zece? Atunci poti sa te lipsesti de unul? Te rog, fa-o! Si gandeste-te ca hranesti un om sarman.

Trimite un mesaj la 877 pentru Banca de Alimente. Merge, am incercat mai devreme. E o campanie Crucea Rosie, care incepe astazi. Iar daca esti la cumparaturi, in supermarket, poti sa lasi ceva si acolo. Daca vrei. Ceva care sa nu se strice: zahar, faina, ulei sau o conserva.
Stiu ca pentru tine nu e mult. Insa pentru un om care n-a mancat azi... e enorm!

Daca poti, da mai departe!

PS. Initiativa Bancii de Alimente apartine doamnei Margareta Paslaru!

vineri, 25 septembrie 2009

"Buna seara, prieteni!"

6 februarie, 2009, un club din Constanta...
Ca sa ajungi acolo, trebuie sa urci niste scari. E primul semn. Simte ca nu mai poate, ca-si pierde suflul. Nelu Dumitrescu ii cara geanta. Ajunge pe scena si toti sunt ingrijorati. Abia se mai tine pe picioare. Cineva ii aduce, acolo, un scaun.
-Nu, nu pot sa stau! Pentru oamenii astia care au venit aici sa ne vada, n-am sa ma asez...

7 februarie 2009, un club din Bucuresti...
E din ce in ce mai greu. Are dureri cumplite. Iarasi, cineva ii aduce un scaun, pe scena. Il implora sa se aseze!
-Nu! Nu vreau, nu pot sa apar in fata lor, infrant! Noi n-am pasit niciodata in stanga, in dreapta sau inapoi, ci intotdeauna inainte!
Chipul ii e tot o grimasa. Incepe sa cante si lacrimi grele ii curg pe obraji. In spate, la tobe, Nelu Dumitrescu plange si el...

Timp de 17 ani, ficatul lui Cristi Minculescu de la Iris a functionat cam la 3 % din capacitate. A simtit cineva asta? Nimeni.
24 martie, o clinica din Germania...
Pe masa de operatie, cei doi chirurgi ii spun lui Cristi Minculescu si sotiei sale, Rodica, donatoarea lui:
-Sunt trei variante: scapati amandoi, scapa doar unul, nu scapa niciunul...

Dumnezeu a vrut sa-l mai auda cantand!
Legenda Iris merge mai departe. Joi, 8 octombrie, la Sala Polivalenta.

-Buna seara, prieteni!

marți, 22 septembrie 2009

Aproape despre nimic

Sunt zile in care n-am chef de nimic.
Zilele alea incep greu. Eu, nesatula de somn. Cu ore lenese si timpi morti, sunt zilele in care parca nu se intampla nimic. Mi-e frig si nu mi-e bine, mi-e cald si nu-mi convine.
Zilele sfarsesc prea tarziu, ma pierd pe drum, caci bat pasul pe loc. E intuneric, atunci cand eu as vrea lumina.
Zile de toamna galbena, dar nu atat de galbena, cat sa-mi placa si mie.
Parca as vrea sa ploua, dar, daca ar ploua, m-as supara! Si vantul... de ce n-are putere? Si daca ar avea, oare as vrea?
Toamna asta e nehotarata ca mine, acum. Bosumflata, exaltata, suparata, resemnata, alungata. Nici ea, nici eu nu stim ce vrem. Parca am pleca, dar parca am mai sta...
Eu sunt ea...

luni, 21 septembrie 2009

Viata pe santier

Ma trezesc in zgomot de pickhammer, la munca se zguduie pamantul, adorm in sunet de var rascait. De luni bune, viata mea e un santier.
Acasa, apartamentul de alaturi e in renovari. Si nu se mai termina... Asa au tinut-o toata vara. Am senzatia ca l-au daramat si l-au construit la loc. Si tooot nu e gata! Ziua de munca incepe la sapte dimineata. Batai strasnice in pereti, in tevi, sfredelesc, mazgalesc, e praf peste tot. Si, doamne, n-au nici duminici...
La munca... crash, boom, bang! Totul se clatina, sub pickhammerele hotarate ale muncitorilor de la pasajul Baneasa. Cutremure, in fiecare ora! Gratis! Praf, praf, praf. Daca ploua, noroi, noroi, noroi. Si un mare stres: ne-au lasat fara parcare. Am devenit un om haitut de ideea ca, odata ajunsa la munca, n-o sa am(si chiar nu am) unde sa-mi las masina! Si da-i tururi, in jurul antenei, pe stradutele alea, pe care de-abia incap trei oameni, umar la umar. Si tot asa...
M-am dus deunazi in Herastrau si santier si acolo. Asfaltau si puneau borduri...
Mai e, oare, vreun loc in orasul asta in care sa nu fie santier?
Nu mai poooot!!!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Un film si o carte

Inglorious Basterds sau Ticalosi fara glorie, cum apare pe afise, la noi. Filmul e foarte bun. Scenariu tare, filmat minunat. O poveste de doua ore si jumatate, dar pe care nu le-am simtit. Cap de afis - Brad Pitt. Mie nu mi-a placut, in rolul asta. Mi s-a parut fortat si cred ca Tarantino l-a distribuit pentru nume. Si acum revelatia: Christoph Waltz, in rolul colonelului Hans Landa. Omul asta a facut un rol fabulos! Un austriac de 53 de ani, care isi joaca partitura vietii. Ma intreb cum ar fi aratat filmul, fara Waltz... Finalul? A la Tarantino, cel mai scelerat dintre scelerati!

Prins, de Petru Popescu. Exceptional! Mi-a placut totul: povestea tulburatoare, personajul principal, scriitura lui Popescu. Romanul a fost reedidat, vara asta, de catre Jurnalul National si inca poate fi gasit. O carte care nu te lasa! De mult n-am mai citit un scriitor roman, care sa-mi placa atat de mult. Si ce e mai impresionant este ca Petru Popescu a scris Prins, la varsta 25 de ani... Asta da! Scriitorul traieste, de mai bine de 30 de ani, in Los Angeles.

miercuri, 16 septembrie 2009

Am fost ceruta de nevasta! Pe modem.

Nu, nu de catre Vilutz, de data asta!(colegii din Antena il stiu..)
A fost o cerere mai neconventionala.
Ma conectez la internet, cu ajutorul unui modem. Un dispozitiv micut, cat un deget, pe care il cuplez la laptop. Modemul are, la randul lui, o cartela posesoare de numar de telefon. E un abonament, pe numele meu. Singurul, de altfel, pentru ca celalalt e de la serviciu. Pe numarul modemului, primeam doar instiintari de la Orange. Facturi, puncte, promotii, etc. Pana deunazi.
Primul mesaj sosit suna asa: SIMONA!SUNT!PUI.DE.SRIst.DUR! M-am mirat, pentru ca nu intelegeam de unde ar putea sa-mi stie numele posesorul numarului de telefon 0722566512...
In ziua urmatoarea, imi tranteste cererea: ''DRA"SIMONA!VREI.SA.FII.SOTIA.MEA! Si a schimbat cartela. De data asta, mesajul a venit de la 0726033812... Si muuuuulte apeluri pierdute!
De unde ar putea cineva sa stie numarul de telefon de pe care ma conectez la internet? Ar fi trei variante:
1. De la Orange. Am mai auzit de-astea! Ce mai conteaza confidentialitatea datelor personale ale clientilor...
2. De la vreo factura pierduta. Aici, insa, e exclus. Nu-mi lispeste niciuna.
3. Poate ca tot Simona o chema si pe fosta posesoare a numarului de telefon de pe modemul meu... Ar fi cam mare coincidenta, totusi!
Hmmm...

marți, 15 septembrie 2009

Dansul Pinguinului, in redactia Antena 1


Colegii mei de la Radio Zu, Daniel Buzdugan si Mihai Morar, sunt foarte tari!!! Au facut din dansul Pinguinului isterie nationala! Nu e petrecere, fara miscarile pinguinului!
Mihai a fost invitatul meu, azi, la Observator, iar... eu si colegii mei de la stiri i-am facut o "aroganta"! Evident, in afara concursului de la radio... Noi ne-am distrat!
Si, dupa antrenamentul de azi, suntem pregatiti de urmatoarea provocare!
Pana atunci, ascultati-i pe Buzdu si Morar, in fiecare dimineata, la Radio Zu!

luni, 14 septembrie 2009

Am stricat blogul!!!

UPDATE: Problema rezolvata:) prietenii de pe facebook... multumesc!

Nu stiu ce-am facut, dar am stricat blogu'... Am umblat pe la setarile comentariilor si le-am dezactivat... de tot! Adica nici chiar eu nu pot comenta aici! Cum sa fac??!
Offf... blonda si blogul...

Dupa 13 ani

Oricat de lunga ar fi fost vacanta, reintoarcerea era mereu abrupta... Chiar si dupa trei luni.
O asteptam si nu prea. Mi-era dor de colegi. Voiam sa-i vad, sa ne povestim patanii din vacanta, sa le caut schimbarile. Apoi, imi aminteam de lectii, de profesorii severi si as fi vrut sa mai zabovesc in vacanta aia lunga.
Diminetile de 15 septembrie erau toate racoroase. Asa mi le amintesc. Mi-era intotdeauna frig, trezita devreme, dupa luni cu dimineti lenese. Urcam dealul spre Liceul Mihai Eminescu, adormita si zgribulita. Pe drum, galagie si trafic. Parinti, grabiti sa-si lase copiii la scoala, parca si ei derutati de schimbarea din program. Elevi cu ghiozdane goale si flori in maini. Profesori, gatiti de 15 septembrie.
Ca sa ajungi in cladirea principala a liceului, strabati curtea lunga, treci pe langa livada si lasi in dreapta vechea cantina si castanii. In amintirile mele, chiar daca mi-e frig, e soare, lumina blanda, de toamna. Miroase crud-amar, a crizanteme, florile pe care copiii le duc doamnelor diriginte.
Lumea se aduna in careu. Fiecare diriginte isi numara elevii. Parca nu erau speech-uri sau poate nu-mi amintesc. Apoi, cu totii in clase. Prima zi de scoala e ca o ora mai lunga de dirigentie. E ce asteptam. Sa-i vad pe toti, sa povestim pe unde am umblat, ce nebunii am mai facut.
De fiecare data cand merg la Iasi(foarte rar), trec pe la liceu. Cum eu ajung in weekend, e inchis. Ma uit cu jind in curtea scolii, printre zabrelele gardului pe care l-am sarit de atatea ori. Mi-e dor de ei. De Dana, colega mea de banca, dar si de ceilalti, despre care nu mai stiu nimic, de doamna diriginta, cu care mai vorbesc la telefon, cand si cand, de profesorii mei.
Nu ne-am intalnit la 10 ani. Poate la 15...

duminică, 13 septembrie 2009

Basescu si Facebooku'

Dom'le, imi ceru prietenia pe facebook presedintele... Conform ultimei mele politici, le dau accept tuturor. Asadar si lui! Vad ca e activ, posteaza comunicate de la Cotroceni, filmulete de pe youtube cu dansul, tinand speech-uri, se imprieteneste, devine fanul lu' Elena(Basescu, desigur)... Are treaba, ce mai...
Acum, evident ca nu e el! Ca doar il vad la televizor, facand bai de multime la Tebea.
Ce ma intreb eu e, totusi, cine se joaca de-a Basescu pe facebook?
Ia uite ce scrie la Info:
Ca e "male" stim, ca e nascut pe 4 noiembrie 1951, in Basarabi, asa e, political views - PDL si ca e (inca) presedintele Romaniei.
Si acum e acum!!! Emisiuni preferate: IN GURA PRESEI si SINTEZA ZILEI!!!
Asadar, cine face misto de Base pe net?

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Raspunsul TAROM...

Marea companie nationala catadicseste sa trimita un raspuns. Nu mie, semnatarul reclamatiei, ci colegilor mei de la stiri... Ca, deh, imaginea...
"Viata pasagerului nu a fost pusa in pericol". De parca despre asta era vorba... Altfel spus, trebuia sa mor ca sa reactioneze cineva din avionul ala?! Probabil ca da. Si daca n-am murit, sa stau si pe scaunul rupt si sa nu mai fac atatea nazuri!
Dar daca eu le dadeam banii rupti pe bilet, ei imi dadeau loc in avion?!

joi, 10 septembrie 2009

Cum am calatorit pe un scaun rupt

Marti, 8 septembrie 2009
Cursa TAROM 5140 Antalya Bucuresti

Primesc locul 19A. Ma sui in avion si dau sa ma asez. Doar ca... stupoare! SCAUNUL E RUPT!!! Perna e desprinsa din suportul metalic si o ia la vale. Caut un steward si ii spun ce problema am. Il deranjez. E in spatele avionului si citeste Doamna Bovary. Lasa imbufnat cartea deoparte si vine cu mine. Constata si imi da dreptate. Scaunul este rupt!
-Da, o sa va mutam. Asteptati sa se suie toti pasagerii!
Astept. Doar ca... ghinion! Avionul e plin.
-Nu am unde sa va mut. Nu mai sunt locuri!
-Bun, si eu ce fac?!
-...
-Stau pe scaunul rupt?!
-Dar nu e vina mea!
-Dar eu ce sa mai zic?! A mea cu atat mai putin!!!
-Daca nu va convine, va debarcam!
-Poftim?!
-Asta e regulamentul!

M-am asezat. Ce era sa fac? Sa raman pe aeroportul din Antalya? Urmatorul avion spre Romania ar fi fost peste cateva zile. Asa e in cazul curselor charter... A fost oribil! Pe langa disconfort, pentru ca am stat aproape nemiscata, la aterizare a trebuit sa ma prind foarte bine cu centura de siguranta. Altfel, as fi luat-o la vale, cu tot cu scaun!
Am calatorit, de-a lungul vietii, cu mai multe companii, unele low-cost. Dar niciodata, nicaieri, n-am patit asa ceva! Si nici n-am mai auzit ca un avion sa zboare cu o astfel de problema. Mai bine stateam in picioare...

Pe brosura de prezentare a charterului, statea scris cu litere mari, mandru, sloganul: BOEING 737-700 PENTRU SIGURANTA DUMNEAVOASTRA! Iar pe site-ul mandrei companii Tarom...

"TAROM este Compania Nationala de Transporturi Aeriene a Romaniei, o societate comerciala cu capital majoritar de stat. Satisfactia si confortul pasagerilor reprezinta obiectivul principal al oricarei companii aeriene. TAROM acorda o atentie deosebita calitatii tuturor serviciilor oferite pasagerilor."
Imi vine sa si rad! Am scris o reclamatie, pe care am trimis-o directorului general, departamentului tehnic si diviziei de stewarzi. NU MI-A RASPUNS NIMENI! Adevarul e ca nici nu ma asteptam... Romania este o tara in care nu avem niciun fel de drepturi, doar obligatii! Poate ar trebui sa-i dau in judecata... Din respect pentru mine!


miercuri, 9 septembrie 2009

Zidul, mormantul si piatra. Continuarea...


Zidul Plangerii



Mormantul Sfant



Piatra pe care a fost coborat de pe cruce trupul lui Iisus

marți, 8 septembrie 2009

O zi la Ierusalim

Lacrimi, varsate in surdina, pe lespedea rece.

O vezi de la intrare: mare, galbui-roscata, lucioasa. Oamenii stau ingenunghiati in juru-i. Ma apropii si ma asez si eu. Piatra miroase a mir si iasomie... Piatra pe care trupul lui Iisus a fost coborat de pe cruce, asezat acolo de catre femeile mironosite si imbalsamat cu mir si aloe. Mirosul e coplesitor si aproape ca nu ma mai satur. Imi dau seama ca tremur si ca am nod in gat. Plang de emotie. Stiu ca nu pot zabovi prea mult. Mai sunt si altii care vin de departe si tanjesc si ei la atingerea asta. Ma ridic si ma asez la coada, ca sa intru in Sfantul Mormant. E cald si, in mod normal, mi-ar fi rau de la mirosul de lumanari si tamaie. Inainte sa intru, mi-era foame si sete. Acolo, insa, inauntru, mi-a fost bine si liniste. Nici foame, nici sete, nici oboseala, nici nerabdare... L-am simtit mai aproape ca oricand. Si II multumesc pentru trairea asta!
Aveam nevoie...

Forfota, strazi inguste, copii scapati de la scoala, turisti tarandu-si picioarele grele, in arsita dupa-amiezii. Ghidul vorbeste mult, in rusa. Nu inteleg nimic. Ii spun sa-mi zica unde suntem si citesc din cartea mea despre Pamantul Sfant. Comerciantii ma imbie cu margele colorate, haine traditionale si ceramica armeneasca. Ne grabim, sunt atatea de vazut si doar cateva ore. Locuri binecuvantate, toate. Mi-ar placea sa am timp sa zabovesc in orasul vechi, in fiecare cartier in parte. Sa stau de vorba cu oamenii, sa negociez pentru fiecare margica, sa mananc pe strada, dar mi-e imposibil. Data viitoare...

Iti apare de departe. Separat de un parapet. Femeile in dreapta, barbatii in stanga. Ruga la Zidul Plangerii e pazita de soldati in haine verzi, cu mitraliere la brau. Nu sunt incrancenati, ba chiar iti fac si o poza, daca ii rogi... Ma apropii si imi pregatesc biletelele cu dorinte. E greu de gasit o firida libera si totusi o vad. Le asez cu grija si ma rog in tacere. Sunt inconjurata de femei care plang. Si aici, coplesitor.

Ierusalimul are un aer aparte. E multa emotie, acolo. Un oras pe care-l strabati in tacere, cu capul plecat si, de multe ori, cu ochii in lacrimi...

luni, 7 septembrie 2009

Ultima zi de vara

Aud ca-n Bucuresti ploua. Ieri, la Marea Moarta, erau cam 45 de grade. Aerul frigea, la fel si respiratia, ca dupa febra. Acum, la Mediterana, sunt 34. Ceva vant, azi, si cate un nor zurliu. Mi-e somn si o sa adorm iar. Pe plaja, cu valurile la ureche.
Se duce vara. E ultima zi. Vara asta din septembrie...

vineri, 4 septembrie 2009

Nevin cea cu mainile albe

Sta chircita, pe o patura, direct pe dalele din piatra. Zambeste, pierduta in propriile-i ganduri. O vad de vreo doua zile in acelasi loc si m-am apropiat, ispitita de aroma de branza si lipie, coapta pe plita.
Isi ridica privirea spre mine si-mi face semn sa ma asez. Ma uit la mainile ei. Cele mai albe maini... Cu degete lungi, frumoase, curate ca faina pe care o amesteca. Nevin are maini foarte frumoase, mai frumoase ca ale fetelor de oras. Dar mainile ei nu au greutate! Sunt usoare ca un fulg si daca n-as vedea bine ce face, as putea crede ca framanta aer, si nu aluat. Coca se intande usor, sub degete, ca o batista subtire. E atata pace pe chipul ei, de parca pacea intregii lumi ar depinde de mainile sale... Cu o miscare ferma, dar gratioasa, ploua branza pe foita de aluat. Apoi, o face pachet si o arunca pe plita. Si astept...

O miros, iar aroma calda imi innebuneste simturile. Papilele-mi sunt lacome. Infulec. Pastrez o bucata lipita de cerul gurii, s-o patrund de tot. Gustul explodeaza si ma invaluie. Aroma de lipie fina de casa, calda si buna, s-a amestecat minunat cu branza sarata si ierburile aromate. Inghit bucata de gozleme. Si nu ma mai satur...

Gozleme, dupa reteta lui Nevin

aluatul: 1 kg de faina, 1 ou, un pahar cu lapte, sare, apa
branza sarata si mirodenii

Puzzle cu titluri

Lumea, vazuta dintre valuri...

Angelina, din nou lesbiana! Soldurile mari te-ar putea scapa de problemele cardiace! A cazut de la etajul opt al unei cladiri. Katie Price sufera de anorexie? Politia isi cumpara laptopuri de 84 de milioane de lei vechi bucata. Fostul iubit al lui Paris Hilton e bunul samaritean. Ai grija, Mariah! iti ies sanii pe afara! Zeci de morti intr-un bombardament NATO. Curvele au fugit cu chilotii in vine. Sapte morti dupa o explozie la o fabrica de munitie. Ura! Schimbam metroul mai usor la Unirii! A adus pe lume doi copii negri si trei albi ca laptele. Monica Barladeanu a ingenunghiat Venetia! Nu mi-a curs sange cand am facut-o prima oara! Vai, Maria, unde te-ai ascuns pana acum? Balantele vor celebritate prin scandaluri. Fotomodelul Lizzi Miller are 80 de kg, dar totusi pozeaza goala! A devenit vedeta, dupa ce a ramas cu capul in WC. Politista si prostituata, in acelasi timp. A gasit o broasca in cutia cu suc. Gutuile te scapa de greturi. Mama a platit un asasin sa ma lichideze. S-au casatorit, dupa ce au facut 11 copii. De foame, prindea porumbei ca sa-i manance!

Dumnezeule mare...

P.S. Sunt titluri(cateva) din Libertatea de azi...

marți, 1 septembrie 2009

Silent Night

E liniste, aici. De fapt, un mare paradox. In timp ce scriu randurile astea si beau un ceai, cineva canta la pian, in holul hotelului, Silent Night... Afara sunt peste 30 de grade, aer sufocant, nu cred ca adie vreodata vantul. Si pianistul continua cu muzica de iarna. Daca stau bine sa ma gandesc, imi place. N-am ascultat niciodata muzica de Craciun, in alta perioada a anului. Cica nu ar fi bine sau e doar o superstitie idioata. Dar uite ca acum, desi ciudat, se potriveste cu tot, mai ales cu starea mea.


Am adormit pe malul marii. Asa patesc mereu. Sunetul valurilor e, pentru mine, cel mai grozav calmant. Si acum mi-e somn. O fi de la muzica... Si daca adorm si vine Mos Craciun? Vine, nu vine... Nu, nu vine! Desi i-ar placea si lui...