joi, 31 decembrie 2009

Cesa-si-cesanu in noaptea de Revelion

Adunate de prin presa... Reguli si aplicatii:

1. Poarta ceva nou!
Mi-am cumparat o rochie. Asadar, numarul unu, rezolvat.
2. Sa ai ceva rosu pe tine!
Pai... n-am! A! Am unghii rosii, se pune? Sigur ca se pune!
3. Ai grja sa ai bani in buzunar, in noaptea dintre ani!
Upss... N-am buzunar la rochita. Dar, lasa, improvizez cumva!
4. Sa nu intri cu datorii, in noul an!
Ei da! Aici chiar sunt mandra de mine. Achitat tot. Lumina, intretinere, cablu, rate, inclusiv impozitul pe vreo doi ani. Si am si stat la coada pentru asta!
5. Danseaza in aer liber, in jurul unui copac, si vei fi sanatos tot anul!
What???!! Cum dracu' sa fac asta? Nu-i vorba, copaci as avea, e plin de pomi in fata blocului, dar cum sa dansez in jurul copacului, de nebuna? Exclus. Sar peste asta.
6. Nu folosi foarfecele in prima zi a anului, caci iti taie norocul.
Pai si daca mi se rupe o unghie? In fine, sa zicem ca nu mi se rupe.
7. Sa nu plangi, sa nu stranuti si sa nu spargi ceva la noapte.
S-o luam pe rand... Plang de nervi, de obicei, dar nu vad de ce m-as enerva... Asta cu stranutul ar putea fi o problema, pentru ca sunt "stranutacioasa" raaaau! Si cred c-am si racit. Dar nu-i bai, ma abtin!
8. Mananca peste, dupa miezul noptii.
O fi in meniu?!

Nu-s cam multe? Cate trebuie sa faca un biet om, pentru o singura noapte... Sau nu:)
Hai sa avem un an minunat!
2010... Here I come!

miercuri, 30 decembrie 2009

Te parasesc in noaptea de revelion...

M-ai dezamagit. Ti-am mai zis? Cred ca da... Si incepuse totul asa de bine... Sau asa parea. Credeam c-o sa fii THE ONE! Da' de unde, mare deziluzie... Cel mai aiurea e ca n-am avut ce sa fac pana acum. N-as fi putut sa ma descotorosesc de tine. Te-ai tinut scai de mine zi de zi, noapte de noapte, clipa de clipa. Dar gata, acum pot s-o spun, aproape ca-mi vine s-o strig: SCAP DE TINE!!!
Te parasesc, in noaptea de Revelion. Fara scrupule. Fara sa-ntorc privirea. Fara drept de apel. Fara regrete. De maine noapte, o sa traiesc fara povara ta.
O sa fiu libera, intelegi? LI-BE-RA.
Libera pentru CELALALT.

marți, 29 decembrie 2009

Ultimele zile din an

Incerc, de cateva zile, un sentiment dulce de detasare. S-ar putea sa aiba de-a face cu sfarsitul anului. In fond, e si asta o despartire, nu?
Am citit, in ultimele zile, mai mult ca in ultimele saptamani. Si mi-e al naibii de bine. Am renuntat sa ma mai uit la posturile tv de la noi. De altfel, televizorul sta mai mult stins, iar daca-l deschid, ma uit la CNN sau la partiile minunate de pe Eurosport. Sunt satula de clanuri, Basescu, Geoana sau mai nou, Prigoana. La fel cum satula sunt si de nurii Elenei Udrea... E reconfortant sa mai vezi si altceva. Ca o spalare de creier.
Si mai ies la plimbare. Chiar daca vremea e ciudata, pentru un sfarsit de decembrie... Nici cald, nici frig, nici ud, nici uscat.
Mai sunt doua zile si-o luam de la capat.
2010... Il astept, cum de mult n-am mai asteptat un an nou. Il astept ca pe-o schimbare. In bine...

duminică, 27 decembrie 2009

Eva si lumea intre doua sarbatori

Lumea e intre sarbatori. Si starea asta de undeva la mijloc ma induce in eroare. Pe strazi, daca vezi cateva masini, iar in cartier e liniste. Liniste de vacanta.
Asta pana patrunzi in aria supermarketurilor! Parcarea era azi arhiplina. Da, pe ploaia aia mocaneasca, de octombrie, abia daca am gasit un loc de parcare rezonabil. Mai ceva ca inainte de Craciun... Inauntru, forfota mare, cozi la case, oameni impingand cosuri, umplute pana la refuz. Clar, romanul e devorator de mancare...

In tot acest timp, in lumea asta intre doua sarbatori, s-a nascut Eva. Am vazut-o azi, la veritabila varsta de... o zi. E frumoasa, mica si roz. Seamana cu Oana. Dar are, in plus, gropite. Asta cand face mutrite... E incredibil ce mimica poate avea un copilas de doar cateva ore, care inca nu-si poate deschide ochisorii, dar care strange pumnii, parca si ea mirata de puterea manutelor ei. Dar mai multe o sa povesteasca mama Evei, pe blog. Poate si poza aia cu caciulita Mosului, Oana?:)
Eva s-a nascut a doua zi de Craciun. A fost cadoul Mosului, pentru Oana si Robert. I-am lasat pe toti trei, fericiti, la spital. Se descopera unii pe altii, ei la fel de timizi ca si ea...
Sa aveti o viata frumoasa!

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Duetul cu Horia



PS. Am gresit un pic, da' nu se pune:))

vineri, 25 decembrie 2009

Intoarcerea

Orasul zace-n amorteala. Cand si cand, cate o masina. Si ploaia marunta. Gara pare abandonata, nu mai are nimic din forfota de acum cateva zile.
Doar eu si tata. Iar intre noi, tacerea dinaintea despartirii. Mi-e greu sa-l scot din starea asta. Isi face deja calculele, numara lunile pana la urmatoarea intalnire, de Paste.
Trenul se urneste, iar el ramane acolo, pe peronul pustiu. Imi face cu mana mult...
Si plec.
Las in urma orasul coplesit de sarbatoarea asta. Si altele, la fel de abandonate. Gari singure, case aruncate-n camp, curti fara oameni. Doar fumul din hornuri mai are ceva viata.
Trenul se scurge lenes, parca niciunde, parca si el adormit, ca toate locurile pe care le amageste.
Ca si timpul...
Imi simt pleoapele grele. As vrea sa topesc sapte ore, intr-un somn lin.

luni, 21 decembrie 2009

Colindul

Pentru ca plec acasa, la Iasi si poate n-o sa mai am starea sa postez, iti spun de pe-acum Craciun Fericit! Mi-am dorit sa avem sarbatori albe si uite ca asa a fost. Poate prea albe... Oricum, cat sa-mi dea emotii, in legatura cu drumul. Dar nu conteaza. De ajuns, oi ajunge, pana in ajun! Atunci cand o sa colind si o sa primesc, la randu-mi, colindatorii.
Pana atunci, va colindam noi, eu si Gabi Firea.
O, ce veste minunata, de pe albumul de anul trecut. Sarbatori luminate!


simona gherghe si gabi vranceanu firea.o ce veste minunata
Asculta mai multe audio Muzica

duminică, 20 decembrie 2009

Eu, masina si iarna

Mi-am scos si eu masina dintre nameti, ca deh... n-am gasit niciun taxi! Doua zile, vineri si sambata, am infruntat traficul in capitala inzapezita si inghetata. Totul a fost in regula, mers in ritm de melc, dar mers... Si as fi respectat si recomandarea celor de pe la primarii, da' n-am metrou in cartier. Si nici acolo unde lucrez. Asa ca a fost musai! Am gasit chiar si locuri de parcare, ceea ce e o performanta! Ma bucuram de iarna, de-a dreptul! Pana aseara.
Pe la 9, cand am plecat din antena, incepuse sa viscoleasca puternic. Dar chiar si asa, m-am descurcat... pana-n fata blocului, unde... m-am inzapezit! Si acolo s-a terminat filmul frumos: n-am mai putut s-o scot. Am blocat trei locuri de parcare. Rusine!!! Da' zau... ce sa fac?!
Acum, ma uit pe geam si-mi fac diverse calcule... Cum naiba sa urnesc masina?!

vineri, 18 decembrie 2009

Starea vremii. In enunturi scurte

Afara ninge. Si e viscol. Masinile derapeaza. Zapada aluneca. Pietonii se chinuie. Vantul suiera. Mainile ingheata. Trenurile intarzie. Cat si avioanele. Omatul scartaie. Trotuarele nu mai exista. Nici parcarile. Merg cu 10 km/h. Unu' ma claxoneaza. Sa ma claxoneze... Si ala din fata mea, tot cu 10 km/h! Trei insi cara o carcasa de porc. Din ea curge sange. Sangele e rosu, iar zapada alba. Un copil se da cu sania. O babuta cade pe gheata. La radio, colinde. In magazine, ghirlande. Boc face guvernul. Udrea e in el.
Afara ninge. Iarna nu-i ca vara...
The end

PS. Pe o vreme ca asta, intr-un sat viscolit din Moldova, exact acum 60 de ani, se nastea mama...

joi, 17 decembrie 2009

Inainte de o calatorie cu trenul...

"Explicatii... Cine sa dea explicatii? E o tara in care da cineva explicatii?!"
Sunt vorbele unui pasager al trenului Constanta - Bucuresti. Dupa o intarziere de vreo patru ore... Tara e blocata la propriu, si pe sosele, si pe calea ferata, iar alesii se joaca de-a guvernul. Oare stiu ei, in timp ce fac declaratii optimiste pe la televizor, ca mai avem o atentionare cod galben pentru maine? Ca vor fi iarasi ninsori crunte si viscol, in jumatate de tara? LE PASA de oamenii inghetati pe drumuri europene sau in trenuri, uitate in camp?
Dar daca iarna asta ne-ar ingropa in nameti, le-ar pasa?!
RASPUNSUL: NU!

PS. Mi-e groaza de faptul ca, la inceputul saptamanii viitoare, ma asteapta o calatorie cu trenul pana la Iasi. Pur si simplu, mi-e groaza...

UPDATE: Ma uit pe geam, ma uit la tv si sunt din ce in ce mai panicata... Drumuri blocate, trenuri cu intarzieri uriase, altele care nu pot intra in Gara de Nord, din cauza unui macaz inghetat, avioane care nu pot ateriza. E incredibil ce se intampla!!!

miercuri, 16 decembrie 2009

Locuri si arome

Acasa e acolo unde mama face poale-n brau. Ti-am mai povestit despre ele. Sunt usoare, pufoase, gustoase. Si tin loc intotdeauna de desert, caci mama nu e experta in prajituri... Si tot acasa, mai miroase a ostropel de pui si a bors de loboda, acru si proaspat, cum numai acolo manac.
La mamaie, se coc lipiile pe plita. Paine de casa, buna si gustoasa, pe care o mancam cu branza de capra. Si tot in casa bunicilor, miroase a scovergi... Gogosile minunate ale copilariei. Rumene, crocante si dulci... Mmm...
Si la mama, si la mamaie in casa, micul dejun insemna, de multe ori, friganele si-o cana cu lapte. Mai tii minte friganelele? Felii de paine proaspata, trase prin ou si putin lapte, si apoi aruncate in tigaie. Erau aurii si le pudram cu zahar mult, mult!
Mi-e dor de aromele astea toate...

marți, 15 decembrie 2009

Decembrie. Zapada si sange

Tocmai ne intorsesem de la Bucuresti, de la inmormantarea nasului meu. Am vazut ca in gara era agitatie si foarte multa militie. Auzisem vag de Timisoara. Dar ne grabeam la tara. Intre o inmormantare si taierea porcului, inainte de Craciun, nimeni nu se gandea la scenarii...
A doua zi, oamenii mari s-au luat cu sacrificarea animalului, copiii, cu saniusul. A nins mult, iarna aia. Era zapada din varful dealului, de pe coasta bisericii, si pana-n vale, in sosea. N-aveam televizor la tara si in lumea noastra, acolo-n batatura, inca era liniste. Pana cand a venit tanti Stela, in fuga:
- A fugit cu elicopterul! Ceausescu a fugit!
Mama si Maria se uita ingrojorate una la alta:
- Iar s-a imbatat Stela...
- Zice la radio!! Ascultati la radio!
Cineva intra in casa si apasa butonul.
"Romani! Suntem liberi! Dictatorul a fugit..."
...
Nu-mi amintesc de-o iarna mai bogata-n zapada ca atunci, in decembrie '89. Nu vedeam decat partia, nesfarsita. De dimineata pana seara. Pe nerusafle, de nesaturat. Cand eram pe sanie, nu mai conta nimic altceva... Doar zapada, derdelusul din varful dealului pana-n sosea, cam un kilometru de coborare nebuna, si vacanta...
Doar impuscaturile de la o unitate militara de langa Buzau ne mai tulburau, cand si cand, bucuria iernii.

De Revolutie, m-am dat cu sania, cum n-aveam s-o mai fac niciodata de atunci...

luni, 14 decembrie 2009

Cartile copilariei mele(II)

Ar trebui sa scriu continuarea, dar au facut-o pentru mine toti cei care au comentat la postarea anterioara. Multumesc! Asa ca n-o sa mai insir aici celelalte carti care mi-au bucurat copilaria. Citeste-le acolo, daca vrei. Constat, insa, ca La Medeleni conduce in topul celor mai iubite romane ale generatiei mele. Sigur, lecturile sunt impartite pe varste. Ma oprisem pe la 10 ani. Si am vorbit strict de amintirile puternice de atunci.
Uite, tin minte ca, pe la 12 ani, am primit in cizmulite, de la Mos Nicolae, O viata, primul roman al lui Guy de Maupassant. Am asteptat pana cand s-a facut liniste in casa si m-am dus sa vad cadoul. Am luat cartea, am inceput sa citesc prima pagina.... si m-am mai oprit cand am terminat-o. In noaptea aia... Iar a doua zi, m-am bucurat in fata parintilor mei, "surprinsa" de darul primit de la Mosu'.
Mi-au placut toate romanele cu tarani. In special, Morometii si Descult. Cat despre Preda, ramane si acum scriitorul meu preferat...

PS. Pomenea cineva de Fratii Jderi. Offf... A fost un chin sa-l citesc. Romanul era la lecturi obligatorii. L-am dovedit intr-o vara, cu multe plansete, fortata de mama...

duminică, 13 decembrie 2009

Trezireaaaaaa

Duminica dimineata... Cum e sa te trezesti cu niste bubuituri ingrozitoare in usa?! Si sa suni, de parca as fi ars blocul cu totul?... Iti spun eu: ingrozitor!
Urmarea? Durere cumplita de cap.
Si muncesc azi...
What a lovely day...

vineri, 11 decembrie 2009

Cartile copilariei mele(I)

Pe vremea cand inca nu deslusisem taina literelor, am primit, cred ca tot de la Mosu', doua carti fabuloase: Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai si Doctorul Aumadoare. Erau mari si lucioase. Prima avea o coperta albastra, iar cartea doctorului era portocalie. Mama imi citea in fiecare seara, inainte de culcare, si radeam amandoua in hohote... I-am spus, atunci, ca n-o sa ma satur niciodata de ele! Acasa, la Iasi, inca mai pastrez cele doua carti minunate...
Cativa ani mai tarziu, stiam deja sa citesc si eram indragostita de Medelenii lui Ionel Teodoreanu. Si de Danut. Obisnuiam sa mananc dulceata, pentru ca asa mancau personajele mele iubite. Si-am plans, cand a murit Mos Gheorghe... Pentru Olguta, aveam sa plang peste cativa ani, cand am recitit cartea, cu ochii si sufletului adultului... Pastrez si acum romanul, pe care l-am citit in copilarie...
Cand aveam vreo 10 ani si mult spirit de aventura, am descoperit Ciresarii. Wow... Citeam innebunita, noaptea, cu lanterna sub plapuma. Si daaa, eram indragostita de... Tic! Am citit Ciresarii de 5 ori. Pana s-a rupt cartea, pana am invatat fragmente intregi... Si pana mi-a ascuns-o mama...
Va continua...

PS. Tu ce-ai citit?

joi, 10 decembrie 2009

O poveste

Aveam 4 ani si-l asteptam tremurand. Mi-era teama de el. Stiu ca ma ascundeam dupa perdea si tot de-acolo imi spuneam si poezia. I-am auzit glasul, apoi i-am privit pantofii si AM STIUT! (Copiii sunt mult mai atenti la detalii, decat ne-am imagina...) Mos Craciunul ala, incarcat cu jucarii, mai multe ca niciodata era... Viorel, prietenul parintilor mei!!! Lipsise din casa fix cand a venit Mosu' si-apoi prea au dramatizat ai mei absenta lui... "Vaaai, Viorel, dar sa lipsesti chiar acum?! Dar uite cate cadouri a adus!!!". Si el, prea uimit de vizita asta... Ca si cum nu asta asteptam cu toti... Multi ani dupa revelatia mea, l-am urat pe Viorel!

In anul in care am primit cele mai multe si mai frumoase jucarii, am descoperit ca Mos Craciun nu exista... E o lege a vietii, cred. Atunci cand primesti ceva, urmeaza sa pierzi altceva. Chiar daca stim regula asta, ne-ar fi mai bine daca n-am mai primi, doar ca sa nu pierdem, apoi?
Eu cred ca nu...

miercuri, 9 decembrie 2009

Robert si Viata

Voiam sa scriu vorbe mai mari, sa fac o introducere, ceva... dar nu mai e timp de nimic. In afara de o poveste.
Robert are 9 ani si e bolnav de cancer. Totul s-a intamplat in septembrie, cand, tot plangandu-se de dureri de cap si ameteli, parintii l-au dus la doctor. Asa a a venit diagnosticul necrutator, ca o sentinta. Medicii l-au operat imediat, iar acum are nevoie de un tratament care se face in Austria. Si care e al naibii de scump: 45 de mii de euro. Mult, foarte mult pentru familia lui Robert, putin, foarte putin pentru oamenii care dau suma asta pe un ceas, de pilda...
Robert si-a spus povestea simplu si sincer pe un blog.
Si ne roaga sa-l ajutam, daca putem. Si daca nu, macar sa-i dam povestea mai departe. Poate ajunge la cineva, pentru care suma asta nu e mare lucru. In fond, nu se poate ca o viata sa valoreze atat...
Pun aici si conturile, deschise la Piraeus Bank, in caz ca nu apucati sa-i cititi povestea pe blog:

Vlase Elisabeta-Elena
Donatii in RON: RO89 PIRB 4222 4052 5100 1000
Donatii in EURO: RO55 PIRB 4222 4052 1000 2000

marți, 8 decembrie 2009

Concertul

Vreau sa te rog ceva. Sa mergi sa vezi un film. Sa-ti spun ca e minunat? Sau ca e genial? Folosim atat de des cuvintele astea, ca am impresia ca sunt golite de sens si ca n-ar putea sa acopere ce simti la finalul celor doua ore...
Sa-ti spun ca e regizat de un roman? S-ar putea sa dai inapoi. Am mai auzit preconceptia asta, atat de contrazisa de regizori foarte buni, romani si ei...
Sa-ti insir numele unor actori, pe care o sa-i vezi? S-ar putea sa n-aiba rezonanta celor din revistele colorate. Dar poate pe ea o stii: Melanie Laurent, din filmul lui Tarantino, Inglorious Basterds. Si nu numai pe ea.
Asa ca... doar te rog.
Te rog sa mergi sa vezi Concertul. Un film de Radu Mihaileanu.



Fiecare om are un vis... Nu te lasa, pana nu ajungi acolo!

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Lumina

N-o sa scapam niciodata de gri. Fetele oamenilor, hainele, cladirile, cerul. Pana si marea noastra e asa. Toate sunt gri...
De cateva zile, vad la televizor imagini de prin diverse capitale ale lumii, cu noile lor straie de sarbatoare. Oamenii se bucura. E lumina si se vede si pe fetele lor. Luminine lor sunt... LUMINI. Puternice, aurii, iti iau ochii. Acolo e sarbatoare!
Asta-seara, in Bucuresti s-au aprins luminile. Palide, rare, de criza. Aproape muribunde. Nu stim sa facem spectacol din nimic. Televiziunile de stiri au transmis momentul, fara nicio emotie. Si nu din vina lor. Totul a fost pe genunchi. Nici macar banalul 5, 4, 3, 2, 1.... Cevaaa!!! Nimic.
Orasul asta e bolnav de plictiseala si ne molipseste si pe noi...
Lumea noastra e bolnava de gri. Si pana n-o sa scoatem griul din noi, n-o sa ne fie bine!

Sarbatori fericite si LUMINA!

joi, 3 decembrie 2009

Luptatorul

Am urmarit si eu, ca tot omu', dezbaterea din seara asta. Lunga si plictisitoare. Prefer alta lupta, mai barbateasca. Despre care am aflat mai multe azi:

http://www.antena1.ro/index.php?page=news&id=77891
(incerc sa incarc si altfel...)

Aseara, ma dadeam cu capul de peretii virtuali ai internetului, ca sa aflu cate ceva despre wrestling. Stiam un singur lucru: filmul foarte bun, dar foarte dur, The Wrestler, cu Mickey Rourke, intr-un rol senzational. Nu stiu foarte multe nici acum, dar am cunoscut niste oameni profesionisti. Care nu ezita sa recunoasca faptul ca un alt luptator e mai bun. Raven, personajul principal din reportaj, mi-a vorbit despre fair-play. Poate parea ciudat, intr-un sport atat de violent. Da, mi-a zis ca Rod Van Dam este cel mai tare din show-ul de vineri, de la Polivalenta. Este, de altfel, primul spectacol de wrestling din Romania. Copiii sunt innebuniti dupa astfel de competitii, aveam sa aflu azi... Exista chiar si jocuri video, in care pustii se bat cu eroii reali.
Cat despre Raven, omul e showman. S-a descurcat excelent in fata camerei!
Si tranta pe care mi-a administrat-o nu era aranjata. Cum nici podeaua nu era moale, asa cum crezut...

miercuri, 2 decembrie 2009

Un gand

Sunt dezamagita. Stiam ca sunt multe fapturi superficiale, pe lumea asta. Ce nu inteleg e cum poti sa urasti atat pe cineva pe care nici macar nu-l cunosti! Si sa jignesti, in ultimul hal... Pe ce criterii? Absolul stupide. Toate lucrurile astea imi fac foarte rau. Si da, cred in energii negative. Le simt.
Astept sa ninga. Mult. Greu. Apasat. Si sa se lase linistea.
Si apoi sa fie iar lumina...

marți, 1 decembrie 2009

A fost odata...

...anul 1989. Au trecut 20 de ani, de atunci. Am crescut, am invatat, am gresit, am corectat, dar N-AM UITAT. Pentru cei care n-au uitat, dar si pentru cei foarte tineri, care nu stiu, am o recomandare.
21 de povesti. 21 de mini-documentare, despre Romania de atunci. Romania parintilor si a bunicilor nostri, dar si a noastra. Pentru ca nu putem sa ne rupem de trecut. Ca sa intelegem, trebuie sa stim de unde venim.
Incepand din aceasta seara, la Obsevator, la ora 19, timp de 21 de zile, vom vedea aceste reportaje. Oana Despa a coordonat campania, pentru care au scris si s-au documentat Nadina Campean si Petre Nechita. Sunt reportaje foarte bune. Povesti care or sa te zdruncine. Am vazut cateva dintre ele. De citit, le-am citit pe toate, pentru ca am imprumutat campaniei vocea mea.
Vei privi imagini-document, dar si marturiile unor oameni care au scris istorie.
O sa vedem de unde am plecat, ca sa intelegem DE CE am ajuns aici...
In fiecare seara, la Observator!

luni, 30 noiembrie 2009

Soldati, fasole si carnati

N-am niciun sentiment, in legatura cu ziua nationala. E pentru prima data, dupa foarte multi ani, cand sunt libera de 1 decembrie. Libera, pentru ca asa e noul meu program, nu ca s-ar sarbatori ziua nationala la stiri...
Cum arata 1 decembrie, la romani? Pai, in primul rand, parade. Sunt spectaculoase, daca le vezi acolo, in strada. Am fost, acum vreo 5 ani, la Alba Iulia si e impresionant. La televizor, oricat de performanta ar fi transmisiunea, nu e acelasi lucru... Si cum n-o sa merg maine la Arcul de Triumf, sa-i vad pe cei o mie de soldati marsaluind, o sa stau acasa. Toata partea asta a capitalei va fi inchisa masinilor... Fara nervi, de ziua nationala, nu?
Dupa parada, vor fierbe in direct, simultan, cazane intregi de fasole cu ciolan. Nu stiu de unde si de cand e traditia asta... La mine acasa, nu se mananca asa ceva, de 1 decembrie. Cred ca nici in alta zi. As prefera niste sarmalute moldovenesti mici-mici si foarte gustoase, facute de mama... Si niste poale-n brau, pufoase, aurii si moi. Dar mama e la Iasi, fata e aici. Chiar asa, or fi deschide firmele de catering?
Cineva mi-a urat azi Happy first of december... Atunci, asa sa fie. Dar fara soldati, fasole si carnati...
Sa fie vreme buna!

duminică, 29 noiembrie 2009

Mini-me si maimuta

La mare, cu parintii. Aveam vreo sapte ani. Tot concediul am batut-o pe mama la cap sa ma lase si pe mine sa ma pozez cu maimuta. Il mai tii minte pe nenea ala care tipa pe plaja "nu dati banii pe prostii, faceti poze la copii"? Ei, ala era... In ultima zi, i s-a facut mila maica-mii de mine, mi-a dat cativa banuti si m-a trimis la pozar. M-am asezat frumos in fata obiectivului, mi-am pregatit zambetul... Si deodata maimuta se repede la mana mea! Da, m-a muscat de antebratul stang... Nu stiu cat e de clara rana, in poza asta, e destul de mica... Ma durea infiorator. In mod normal, as fi alergat la mama, urland ca din gura de sarpe... Dar acum, ma simteam cu musca pe caciula. Eu insistasem sa ma pozez cu bietul animal, care cred ca era epuizat de atata plimbat pe plaja... Asa ca am strans din dinti(stiu ca imi venea foarte rau sa plang) si AM RAS ca de poza... Asta e povestea pozei cu maimuta. Cred ca e prima mea fotografie color...
Aici eram mai micuta. Aveam vreo patru ani si eram indragostita de rochita asta(era albastra)... Mi-o spala mama cand dormeam... Si cartea preferata: o poveste cu o vulpe. Vara, la bunici...
La Iasi, la o plimbare cu tata. Ma plictiseam ingrozitor. In prima parte a copilariei mele, tata era pasionat de fotografie si eu eram, desigur, modelul preferat...


sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Top 3 reclame stupide

3. Imagine cu una dezbracata, care se zbate intr-un pat... Apoi, cadru pe doi zugravi. Discutie intre ei:
-Ti s-a intarit?
- Inca nu, tie?
- Nu...
E o reclama la vopsea...

2. - Mami, mami! Fac treaba mare!
Maica-sa zice ceva. Nu stiu ce, nesemnificativ.
- Mami, dar eu vreau sa fac treaba mare, in baia lui Paul!(!!!!!!!!)
Reclama la deodorant de baie... ce are Paul si n-are asta micu' ofticos. By the way, n-am mai auzit expresia "treaba mare" de o suta de ani!

1. The one and only... doamna constipata! Povestea e asa. Sotul pleaca la serviciu. Ea, bosumflata, intra la toaleta. E bine-facuta. Poarta un pantalon de matase si un maiou, care ii cam crapa pe sunculite. A! Sotul ii spune ca o sa intarzie:)))) Are sedinta, na! Dar, in fine, se intoarce. probabil tarziu, in noapte. Intra in dormitorul conjugal, fix in momentul in care madame iese din toaleta, in aceeasi tinuta ca azi-dimineata.
- Ce-ai facut azi?
- Mai nimic...
Concluzia mea e ca sotul n-a fost la nicio sedinta. Si ca, de fapt, are o amanta. Dar nici nu pot sa-l condamn. Cum sa n-ai o amanta, cand nevasta-ta sta toata ziua pe wc?! Nici nu mai stiu la ce e reclama. Niciodata n-am retinut. Ma fascineaza povestea!

vineri, 27 noiembrie 2009

Marea ctitorie din Baneasa

Dupa un an si cinci luni de cosmar(din iunie 2008), pentru cei care traiesc sau lucreaza in Baneasa, ctitorii Boc si Berceanu s-au plimbat, astazi, prin pasaj. Chiar daca nu e tocmai gata... Probabil le-a fost teama sa nu le inghita altcineva cireasa de pe primul tort. Al doilea, fireste, e cel de pe autostrada Transilvania. Sau, ma rog, cei cativa kilometri, cu care ne ameninta de atata amar de vreme... Pe acela l-au pastrat pentru 1 decembrie. Si ce-ar trebui sa facem noi acum? Sa le multumim, cu vesnic respect? Sa dam fuga la vot sa punem stampila pe candidatul-boxeur-amator? Poate NU.

Pasajul asta a costat 13 milioane de euro. DUBLU decat era preconizat. Asa ca nimeni nu ne-a facut o favoare... Dimpotriva, cu totii l-am platit, PANA LA ULTIMUL CENT. Nu stiu daca asta va doreati sa se intample cu banii vostri. Nu v-a intrebat nimeni...

Si mai e un pret dureros. Trei oameni au murit, in mai, pe santierul asta. Alti doi au fost serios raniti. In total, doua accidente de munca GRAVE. E o constructie scumpa, domnilor guvernanti... Poate ca, printre zambete impartite generos camerelor de filmare, n-ar fi stricat sa multumiti si familiilor celor care nu mai sunt... Intr-un fel, oamenii aceia au murit, pentru momentul vostru de glorie!

Dar nu te uiti niciodata in urma, atunci cand te agati cu disperare de orice, ca sa castigi viitorul...
Ce mai conteaza ca pasajul ar fi trebuit terminat in iunie?
Ce mai conteaza ce li s-a intamplat soferilor, care au drum pe acolo?
Ce mai conteaza ca, de un an si jumatate, ferestrele localnicilor stau ferecate, din pricina aerului de nerespirat?
Ce mai conteaza ca pasajul NICI MACAR NU E GATA?!?

Dar micul Boc trebuia sa-i taie panglica... Si, apropos, domnule Boc, lucrarea NU a fost predata la termen. Adica iunie 2009... Mai informati-va, inainte sa debitati prostii, in direct la tv!

PS. Pasajul Unirii a fost construit, in 1987, in 34 de zile...

joi, 26 noiembrie 2009

Mon amour

Nu stiu de unde e afinitatea mea cu Franta. Stiu doar ca iubesc tot ce e legat de tara asta. Limba, locuri, oameni. Prima oara, am mers in '94. Aveam 15 ani. Era un jumelage intre liceul meu si o scoala de langa Rouen, in Normandie. Atunci aveam sa vad, pentru prima data, Parisul. O zi. Atat. Era primavara, inainte de Pastele catolic. Stiu doar ca ploua si ca orasul mi-a intrat in suflet ireversibil. M-am intors, apoi, prin '96, pentru o saptamana. Am avut timp sa-l respir, sa-l adulmec. Apoi, am mai trecut pe-acolo, de vreo doua ori. Si inca o saptamana, in primavara. M-am intors in Paris, ca la un barbat pe care o sa-l iubesc toata viata, chiar daca stiu ca nu e al meu... Cam asa e orasul asta pentru mine. Sunt fericita acolo. Libera, departe de tot ce-ar putea sa ma tulbure. Ca si cum el ar putea sa ma scape de toate. Am mers pe jos, pana la epuizare, mereu panicata ca ar putea sa-mi scape ceva. M-am ratacit, in matele lui. Mi-am pierdut capul, pe strazile lui. M-a surprins de o mie de ori. M-a emotionat pana la lacrimi. M-a rasfatat cu o cafea, in fiecare dimineata, pe colina Montmartre. Am flirtat pe strazile lui. Am zambit fara motiv. M-a plimbat prin locuri, pe care nici nu m-am mai obosit sa le mai caut pe o harta... Le stiam deja. Parca de-o viata. Imi purta el pasii... Cum ar fi putut sa mi se intample ceva, acolo?

Am cunoscut-o, azi, pe Fanny Ardant, celebra actrita franceza. Mi-a spus ca n-ar putea vreodata sa se mute din Paris, oricat i-ar fi placut, de pilda, Italia... O inteleg perfect. Cum poti pleca din orasul acela minunat, cand el te-a prins in mrejele lui? Si cum sa te saturi de el?

Mi-ar placea sa traiesc la Paris. Acolo as fi fericita...


miercuri, 25 noiembrie 2009

Uitarea, la 32 de ani

Scena 1
Mi-am facut cumparaturile si astept, cuminte, sa-mi vina randul la casa. E seara si e aglomerat. Ca si mine, oamenii isi umplu sacosele si se grabesc spre casa. Ajung in dreptul vanzatoarei si ii dau cardul. Il trece prin aparat si imi arata unde trebui sa tastez codul PIN. Formez primele doua cifre si.... si.... Nu-mi mai amintesc nimic. Dar NIMIC. Mai incerc o data... La fel. Un domn imi spune ca sigur m-au furat "astia de la banca" si ca musai sa merg sa verific. A patit-o si el, o sa vad eu... Ii explic, usor jenata, ca "astia de la banca" n-au nicio treaba si ca pur si simplu AM UITAT CODUL PIN.
Noroc c-aveam bani la mine...

Scena 2
Alta zi, tot intr-un supermarket. Eu, la casa. Achit cu cardul, memoria functioneaza perfect. Imi iau sacosele si plec. Dau sa urc in masina si aud, in spatele meu: Domnisoara, domnisoara! V-ati uitat geanta! Ma intorc, intru, o iau, imi cer scuze, lumea de la coada se uita ciudat...

Buuun.... Cum ar veni, incep sa uit. O fi de la varsta?!

UPDATE: Cineva imi zice, in comentarii, ca ar trebui sa-mi iau o vacanta... Si adaug si eu ca tocmai mi-am anulat concediul din ianuarie, dar ca... poate fug intr-un weekend. Nadina mi-a reamintit ca nu, nu pot! Ei bine, da, AM UITAT CA LUCREZ IN WEEKEND:)))

marți, 24 noiembrie 2009

Putin despre scriitor

Ma intreba cineva, pe facebook, cum e sa fii fata-n fata cu un scriitor, de talia lui Salman Rushdie... Pai cam asa:



Miercuri seara, la ora 18, scriitorul se intalneste cu cititorii sai, pentru o sesiune de autografe, la Targul de Carte Gaudeamus.

PS. A meritat sa ma scol cu noaptea-n cap, intr-o zi in care as fi vrut sa dorm muuult:)


luni, 23 noiembrie 2009

Ziua de dupa

M-am trezit devreme, dupa o noapte de vizionat talk-showuri postelectorale. Cum ar veni, sunt in "weekend"... Inca in acomodare, cu noul program.
L-am votat pe Antonescu. Am mers ieri, de dimineata, la sectia din cartier. Pentru prima data in viata mea, asta de dupa 18 ani, era coada. Si nu am mers in Gara de Nord. Nici in Olt. Adevarul e ca mai toti cei cu care am vorbit, in ultimele saptamani, mi-au spus ca vor vota. Si s-a vazut in cifre.
Putin dupa noua, aseara, a vorbit si Crin, "candidatul meu". Hmm... L-am ascultat uluita si aproape ca nu mi-a venit sa cred ce debita... Si da, sunt dezamagita! Stii vorba aia... Ca sa-ti dai seama, cu adevarat, de caracterul unui om, pune-l intr-o situatie de stres maxim sau fa-l sef. Asa isi va da arama pe fata... Cine s-a plans ca a fost furat? Crin si Vadim! Bravo, domnule! Selecta companie...
Cat despre turul al doilea, inca ma mai gandesc daca voi merge la vot.

PS. Iata cum au votat "calatorii" din Gara de Nord...

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Sa radem putin

E o poza de acum 6 ani. Eu, in varianta roscata, tapata si cam umflata. Adica aveam trei numere mai mult la haine... Sa nu aud "rautacisme":)

PS. Ne vedem deseara, la sapte!

joi, 19 noiembrie 2009

"Sunt singura!" Vaaaai...

Ce e cu nevoia asta de confesiune?! Adica de ce-as spune unde stau? Sau cu cine? Sau de ce?! Sunt trista? Nu sunt trista?! Cum, nu sunt?! Da' de ce sunt singura? Dar oare sunt singura?! Vaaaai, saraca fata... Dar daca nu sunt? Poate ca sunt cu unu' care ma chinuie si de-aia par asa de trista. Si singura.
Da' oare stau cu parintii sau cu chirie?
Hmmm...
Dom'le, n-as scrie niciodata lucrurile astea pe blog. Nici nu le-as striga in gura mare, in Baneasa. Adica daca as face-o vreodata, trebuie ca-mi voi fi pierdut mintile...
Asadar, sa recapitulez: stau singura, cu parintii de la Iasi, in chirie, in capitala, n-am iubit, ca d-aia par trista, dar as putea avea si as fi trista, atunci, ca el e un nenorocit! Si, ca sa fiu sincera, de fapt, nu sunt nici trista, dar asa imi place sa dau impresia c-as fi. Ca e cool sa fii trist. Asa te baga lumea in seama...
Daaaa, daaa! Sunt foarte vesela, sunt fericita, totul e perfect! Aerul, apa, cerul, VIATA ESTE MI-NU-NAT! Yupiii!!! Wow!!! Pardon, ioi... Ci biniii eeee...
Bleah...

Update... E o reactie la vreo doua comentarii deplasate. Unul voia neaparat sa stie daca stau cu ai mei sau cu chirie, iar altul se plangea ca-s io cam singura...

O zi

Sa stau acasa, in timpul saptamanii, insemna ca sunt musai bolnava. Azi e joi si sunt acasa. Si sanatoasa... E ciudat sa ai timp. Azi, nu mi-am mai baut cafeaua pe fuga, intre dus si alegerea hainelor. N-am mai citit ziarele pe diagonala. Si stiu cum e afara, altfel decat din prognoza pe care o primesc in fiecare dimineata.
Am avut ragaz sa-mi pregatesc micul dejun. Sa savurez cafeaua, pana cand aproape ca s-a racit. Sa stau minute-n sir sa privesc pe fereastra.
E toamna spre sfarsite... Copacii au chelit de tot. E ceata dureroasa si umeda. Iar eu am timp, pentru mine...

miercuri, 18 noiembrie 2009

Cateva lacrimi la televizor

Colegii mei m-au facut sa plang, azi, la 16... Mi-au facut o surpriza. Au montat unele dintre cele mai frumoase momente, pe care le-am trait, la Observator. Le multumesc pentru tot!
In limbajul de televiziune, acum as spune "materialul urmator nu mai are nevoie de niciun comentariu"...

marți, 17 noiembrie 2009

Ce voi face, de maine incolo...

Maine este ultima mea zi la Observator 13 si 16. Sunt usor nostalgica, pentru ca asta a fost programul meu, de aproape 8 ani...
Le multumesc tututor celor care m-au privit, in toti acesti ani. Am mai spus-o si o s-0 mai spun, fara oamenii de acasa, care ne aleg pe noi, si nu pe altii, n-am fi nimic.
Le multumesc si celor care au avut incredere in mine. Colegilor si sefilor, care, acum, au pregatit altceva pentru mine.
In urma cu patru luni, cand Gabi Firea s-a retras de Observator 19 din weekend, si-a dorit mult ca eu sa fiu cea care preia programul.
Iata ca se intampla acum. Este onorant, pentru mine, sa intru in "liga campionilor".
Cam atat...
Va astept, asadar, in fiecare sambata si duminca, la ora 19, la Observator!:)

luni, 16 noiembrie 2009

Marti

Off... Maine(marti) o sa fac aici un anunt important! Cam atat, pentru azi.

duminică, 15 noiembrie 2009

Pauza

Nu dorm. A trecut, deja, o saptamana. Am incercat si remedii(multumesc, Dana, nu ma dau batuta). Sunt teribil de obosita, ma doare carnea. Daca ai avut vreodata o insomnie, cateva nopti la rand, stii ce zic...
Sunt irascibila si nesuferita, chiar si pentru mine, asa ca o sa iau o mica pauza.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Portia de fericire

Am citit, azi, intr-un ziar colorat ca fericirea sta-n mancare. Asta zic niste cercetatori americani. Si domnii vin si cu o lista de alimente, care ar induce starea de fericire: bananele, ciocolata, carnea de curcan, cartofii sau dovleacul.
Parca nu m-as multumi doar cu un crapei de fericire... Adica sa mananc doar ciocolata? Sau cartofii? Nu, as vrea sa ating fericirea... suprema. Asadar, meniul fericirii, dupa sfaturile cercetatorilor americani, ar fi asa:
- curcan la cuptor, cu garnitura de cartofi si dovlecei;
- banane, imbracate-n ciocolata.
Si daca mi se face rau, de-atata fericire?...

Stiri pe scurt, acum...

"Buuunaaa!!!! esti o doolcika:)))) dami si mie id mess ca sa vb! vreau sa te cunosc mai bine. cand ne intalnim??? te poooooop!!!! Raspundemi!!!! de ce numi dai si mie id ess?? te pooooop:))) " Primesc zilnic astfel de mesaje... Pe facebook. Stiu, e vina mea... N-am niciun filtru, prin care sa-i trec pe toti cei care-mi "cer prietenia". Ce sa le fac? Sa le dau o dictare? Ar fi interesant. Si sa-i las in lista de amici doar pe cei care scriu corect romaneste. Asta asa, din respect pentru ochii mei, care citesc randuri ca cele de mai sus...
*****
05.55.46
Indica, pe ecranul Realitatii Tv, cronometrul necrutator. De-abia m-am trezit si, pana sa ma dumiresc, am crezut ca se apropie sfarsitul lumii!!! Stai, dom'le... Unde ne grabim asa? Ei bine, mai sunt mai putin de sase ore, pana la marea confruntare: Base VS Crin!!! Cum asa??? Si eu inca sunt in pat?!? Trebuie sa fac ceva... sa ma pregatesc... Dar ce sa fac?!
A! Gata, stiu: inchid televizorul!
*****
Toata saptamana, am adormit greu si m-am trezit greu. Urasc ora 09.00, atunci cand suna ceasul. Si tanjesc dupa zilele de sambata si duminica, atunci cand pot sa ma trezesc mai tarziu, la 10, 11 sau 12, de ce nu? E sambata dimineata. Am deschis ochii la la 09.03. Fara ceas...

joi, 12 noiembrie 2009

Hai cu egalarea!

Am citit ultimele postari si mi-am dat seama ca sunt foaaarte mohorata. Ceea ce e doar partial adevarat. Asa ca postez trei fotografii, care ma binedispun. In poza de sus, sunt la schi, in Valea Dorului(iarna trecuta).
El este Max! Si e sufletul familiei. L-am adus acasa, acum 12 ani... A fost cu lacrimi multe, pentru ca tata nu voia caine in casa. Am stat la usa vreo doua ore. Plangeam amandoi, eu ca nu ma lasa tata sa-l aduc inauntru, Max de foame... I s-a facut mamei mila de noi si ne-a lasa sa intram. De atunci, Max e personajul principal in familie... Am plecat eu, dar el a ramas. Sa mai spun ca tata e topit dupa el?:)


Bojdeuca lui Creanga de la Iasi, de pe Dealul Sarariei. Am facut fotografia, iarna trecuta, de Craciun. Ma plimbam cu tata si ningea... Si era tare bine!




Franturi

Sunt dupa a treia noaptea de nesomn. Adorm greu, desi ma doare carnea de oboseala, incerc un fel de amorteala, in loc de somnul ala lin, odihnitor. Dimineata, dupa ore de chin, cu pleoape de plumb si buze arzand, trag de mine. Visez ciudat, visez stiri tragice, ma trezesc din ora-n ora si verific ceasul. Nu. Nu e luna plina. Nu mai am nici notiunea timpului. Nici nu stiu ce zi e si nici nu vreau sa verific.
Am obosit de toamna si de mine. Afara, sufla vant de iarna... Mi-e dor de somnul ala lung, mut, iar a doua zi, de liniste. Linistea zapezii de asta-noapte...

marți, 10 noiembrie 2009

De ce ne doare

Am crescut cu EI. Pana sa patrunda la noi filmele americane, cu actorii cu aer glamour, pentru noi existau doar EI. Pe ei ii vedeam la televizor sau la teatru. Intre timp, au venit si americanii, cu toata industria lor celebra, nascatoare de vedete, dar EI au ramas aici, neclintiti, in sufletele noastre. Frumosi, modesti, cu har de la Dumnezeu. Doar moartea ni-i smulge, necrutator.
Ii iubim, pentru ca sunt MARI. Ii iubim, pentru ca sunt ai AI NOSTRI. Ii iubim, pentru ca ne-au facut sa radem, dar si sa ne stergem lacrimile, din coltul ochilor.
Uneori, mai pleaca.
Pe rand, discret, decent, asa cum si-au trait si vietile. Si-atunci, ne doare. Si iar ne amintim. Ilarion Ciobanu, Stefan Iordache, Adrian Pintea...
Azi, Gheorghe Dinica...

Ma-ntreb... care le-ar fi fost, oare, destinul, daca s-ar fi nascut dincolo de ocean? Ar fi ajuns, oare, covoarele rosii, sub talpile lor?...

PS. Primesc stirea si trebuie s-o anunt. Am un nod in gat... Asa mi se intampla de fiecare data. Stiu ca era grav bolnav, ca tocmai fusese operat si ca, offf... nu era deloc bine. Dar cand am vazut pe agentia de presa fraza "Gheorghe Dinica a incetat din viata" mi s-au taiat picioarele. Eram in emisie. Mi-am inghitit lacrimile si am spus-o... Ingrata misiune...

luni, 9 noiembrie 2009

Mamaia si gutuile...

- Tu n-ai vrea niste gutui?
- Ba da, mamaie... Chiar n-am mancat, anu' asta!
- Da' stii cate am? Doamne, e plin copacul... Am facut si dulceata, am mai dat si prin sat si tot mai am...
- ....
- Vii, da? Sa vii si tu sa-ti dau gutui!
- Vin, mamaie! Vin sa te vad..:)

Luni spre marti

E luni mohorat. Dupa o noapte grabita si un somn de veghe. Am chef de-o ciocolata fierbinte, o camera calda si cateva ore de leneveala. Imposibil, acum...
Macar a inceput bine. Cu zambetul unui domn in varsta, care nu m-a ocarat ca am parcat masina, aproape in poarta lui. Pe o straduta unde colegii mei ar da orice, pentru un loc bun de lasat autoturismul. Asadar, se poate si fara cearta!
Doua jurnale si apoi somn. E luni. Luni spre marti...

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Lumina

Ce minune de zi... N-as fi crezut, mai ales dupa o noapte cu ceata si miros de iarna. M-am trezit tarziu, cu o durere de cap sacaitoare, pe care o simteam inca din somn. Si n-as fi avut chef de nimic, daca n-as fi vazut atata lumina afara.
Toamna care-mi place n-a tinut, insa, decat cateva ore. Suficient cat sa trezeasca la viata parcul. Am facut un tur de lac, printre frunzele uscate si mirosind a mucegai. In cateva zile, copacii vor cheli si vor ramane gri si goi. Dar culorile de azi sunt culorile toamnei mele.
Plimbarea de o ora, in aerul caldut de noiembrie, nu mi-a luat durerea de cap. A ramas acolo, apasatoare, chinuitoare. La fel ca celelalte zile. La fel ca norii de acum.
Toamna mea e iar mohorata...

vineri, 6 noiembrie 2009

Anonimul

E foarte usor sa te ascunzi in spatele anonimatului. Sa te asezi la calculator si sa-ncepi sa insiri mizerii. Sa-ti dai cu parerea sau sa inventezi tot soiul de lucruri. Nu-l cunosti pe omul ala, pe care-l jignesti! Il vezi, da, la televizor. Si atat! Apoi il judeci, dupa niste criterii, ingrozitor de subiective. Adica: iti place sau nu fata lui, vocea, mimica... Ti se pare abordabil sau ingrozitor de enervant. Si ce-mi aud urechile? "Cititoare de prompter", "tarfa de lux"(!!!), "batuta de dumnezeu"(ce-o fi cautand, oare, Dumnezeu, in mainile tale, pe buzele tale?) si cate si mai cate... "Mai te culci cu sefii?"(?!?)... Cate nu poti sa arunci in spatele anonimatului... Esti tare? Te simti bine? Ma bucur, atunci...
Si ce-ai rezolvat? Nimic.
Forumistii sau comentatorii anonimi ar putea constitui studiu de caz, in manualele de psihiatrie. Daca ar ramane doar pe forumuri, n-ar fi nicio problema. Mai grav e ca oamenii astia circula, merg pe picioarele lor, ies in lume, te poti intalni cu ei pe strada, in magazin, in fata blocului, nu doar aici, pe blog.
Si ce te faci daca agresivitatea lor, ascunsa bine in scris, sub anonimat, se manifesta si atunci cand sunteti fata-n fata?
Ce te faci, atunci?
Ce sa fac?

joi, 5 noiembrie 2009

Dezbraca-te! Imbraca-te! Oferta speciala!!!

M-am dus la Mallul Vitan, la film. Pana sa inceapa, am avut o ora si jumatate program de voie. Prilej de haladuit prin magazine. Proasta alegere...
Hai sa-mi iau un ruj. Dau sa intru la Sephora si incep sa urle usile. Asa, aiurea... Ii spun bodyguardului ca nu e niciun motiv sa se declanseze alarma, ca... doar intru! Si nu cumparasem inca nimic. De nicaieri.
- Aveti carduri?
- Da, am. Cred ca toti avem!
-A! Pai de la asta e...
Buuun. Inceput perfect de shopping. Ma indrept spre standul cu rujuri, dar, pana sa ajung, ma ia cu lesin. Inauntru, cred ca sunt 30 de grade!!! N-am putut sa stau mai mult de un minut. Am iesit. Fara ruj, dar in urletele disperate ale alarmei. Desigur, controlul gentii e la pachet...
Inca doua magazine, alte doua alarme. Dar doar pe partea stanga. In magazinele din dreapta, alarmele nu se sperie de mine. Si nici de carduri.
Termin repede cu magazinele si urc la film. In sala... congelator!!! Cred ca sunt 16 grade. Si nu exagerez cu nimic! Dupa o ora si jumatate de film, in care mi-au inghetat mainile, picioarele si nasul, am iesit paralizata de frig... Si eram imbracata ca pe strada, unde astazi, de pilda, nu au fost mai mult de 12, 13 grade...
Dom'le, voi astia de la Mallul Vitan, sunteti nebuni...
Iar dac-oi raci, de la voi mi se trage!

miercuri, 4 noiembrie 2009

Pazea! Stranut!!!

A inceput sa ma oboseasca foarte tare toata nebunia cu gripa porcina. Nu mi se mai par nici macar amuzante glumele celor care se grabesc sa te trimita la doctor, daca stranuti! Uite, eu stranut de vreo doua ori pe zi. Probabil ca sunt alergica la ceva, nu stiu... Nici vorba de raceala! Azi, mi s-a intamplat sa tusesc, pentru ca ma inecasem. In secunda urmatoare, cateva perechi de ochi s-au uitat, banuitoare, spre mine. Relaxati-va, da? M-am inecat!!!
Deunazi, o colega de trust anunta, panicata, pe facebook faptul ca ce se face ea? Ca sunt trei cazuri de gripa porcina in antena!!! Ce sa vezi? Nu sunt trei, e doar unul. Iar colega bolnava e acasa, de saptamana trecuta. Faza tare e ca tanara panicata lucreaza in cladirea de alaturi, nu aici, in redactie!!! Asa ca, teoretic, n-ar avea niciun motiv de panica. Dar noi, romanii, suntem foarte talentati la asta cu umflatul povestilor...
Am primit un e-mail de la o telespectatoare, din Marea Britanie. Mi-a placut mult atitudinea ei, asa ca ii postez mesajul aici:

Numele meu este Adina si va scriu din Anglia. Am ramas surprinsa dar si oarecum amuzata, imi pare rau sa spun asta, sa vad cata atentie se da acestei gripe in Romania.
O sa va prezint sumar cum este vazuta aceasta gripa aici.
In primul rand este ca beneficiu pentru cei care nu sufera de alte complicatii, ba mai mult parintii organizeaza 'petreceri' de swine flu, unde isi aduc copiii tocmai pentru a le intari sistemul imunitar.
La compania la care lucrez, mai bine de jumatate din colectiv au avut aceasta gripa, dar pur si simplu este tratata ca o gripa obisnuita, nu a facut nimeni nici un fel de caz pe seama ei. Colegii mei au fost foarte amuzati cand le-am spus cata atentie se da la noi acestei gripe. Cunosc sute de oameni care fie ei fie copii lor au avut acest virus si care, daca nu au avut alte complicatii, chiar au refuzat sa ia medicamentatia de tamilflu.
De altfel, de mai bine de cateva luni nu am vazut niciunde in media sa se mai mentioneze de acest virus, cu toate ca acesta exista mai peste tot.
Asa ca va doresc sa o tratati cu mai multa relaxare si sa stati departe de ea.
Numai bine!


Asa ca... sanatate si calm!

marți, 3 noiembrie 2009

1990. Libertatea mea

N-am inteles, atunci, de ce mama nu m-a lasat sa vad spectacolul executiei, din noaptea de Craciun. Si n-am inteles nici de ce, dupa filmul cu pricina, in casa n-a mai vorbit nimeni.
Dar a doua zi, pentru prima data in viata mea, am privit colindatorii si slujba, la televizorul vechi, alb-negru. Si asta m-a bulversat. Pentru prima data, un preot le vorbea romanilor, altfel decat din bisericile inghetate... A venit, apoi, un ins slabut, cu plete carunte, care canta la chitara o ruga. Vino Doamne... Era Valeriu Sterian.
Eram in clasa a VI a. Pentru noi, libertatea a insemnat o vacanta prelungita. Adica si mai multa joaca. De aici, amintirile se amesteca si-si pierd reperele temporale. Stiu ca-n anul ala, primul an al libertatii noastre, am mancat multe portocale si halci intregi de pastrama de pui. Am si acum in minte pulpele alea imense, americane. Molfaiam, innebuniti, guma Turbo. Cate doua, trei in gura. Si colectionam surprize cu fotbalisti. Pe care i-am vazut, in vara aia, la primul Campionat Mondial, transmis si la noi, in direct: Coppa del Mondo, Italia, '90! Si un imn, pe care, de fiecare data cand il ascult, imi dau lacrimile...

luni, 2 noiembrie 2009

12 ani si 2 luni

Atat aveam in decembrie '89. Iar amintirile de atunci sunt inca vii. Ascultam azi, la radio, Un copac cu flori, un cantec din copilaria mea. Precum madeleina lui Proust, refrenul asta mi-a declansat nostalgii. Si m-am gandit la brandurile de atunci. Brandurile copilariei mele...
Shogun. E, oare, cineva dintre parintii vostri, care sa n-aiba cartea asta in biblioteca? Ma-ndoiesc... A fost best-sellerul anilor '80. Stiu ca se vindea pe sub mana. Ba chiar a generat si o cantec formidabil, interpretat, la Divertis, de Ioan Gyuri Pascu. Balada Shogunului:
Sunteeem fete samuraieee, lalalalalala
Nu va luaaati dupa straieeee, lalalalala,
Nu-i matase naturalaaa, la
C-o murit viermii in scoala, lalalalaaa....
Brifcor. Mama, mama... cea mai tare bautura! Un fake de suc de portocale, cu gust puternic de medicamente. Era o sticla mica, doar asa imi amintesc, si o eticheta colorata. Recunosc. La mare, vara, in vacanta, tradam Brifcorul cu minunatul Pepsi... Bautura zeilor!
Cravata si snurul de comandant. Am fost pionier patru ani. Si comandant de detasament. Da, stiu, eram putin tocilara...
Racheta Alba. Filmul pe care televiziunea il difuza cel mai des. E din '84 si imi aduc aminte de melodia de pe generic:
Racheta alba, pamant printre steleeee,
Copilarieee visaaaand...
Crevetii. Cand intrai in Alimentara, vrafuri de cutii tronau exclusivist pe rafturi. Imagineaza-ti creveti, cat vezi cu ochii. Mi-era greata de ei. Ai mei nu prea cumparau. Erau ca niste chipsuri uscate, pe care daca le puneai in tigaia cu ulei incins, se umflau ca un burete... Erau greoi si sarati.
Sifoanele din sticla. Niste borcane groase si mari, cam ca alea in care se pun muraturile, si pe care le umpleam la Sifonarie. Invariabil, imi cumparam si un pahar de sifon, pe care-l beam acolo, la tejghea...
Angela Similea si Carmen Radulescu. De fapt, doua cantece pe care noi, fetele, le interpretam cu patos, pe o scena imaginara, in fata blocului:
Ce-aaaas fi foooost daca n-ai fi existaaat,
Ce-aaaar fi foooost viata meaaaa....
Si
Poaaateee stii mai bine decat mine,
Ce noroc ti se cuvine,
Pentru simplul fapt ca totusi te iubesc...
Daniela Silivas. Stiu, Nadia e suprema. Dar am cunoscut-o pe Nadia din povestile alor mei. Eu am tremurat pentru Daniela... Si cand ne jucam de-a gimnastele si faceam podul pe o patura in iarba, jucam rolul Danielei Silivas.

Astea sa fi fost toate? Nu cred... Tu ce-ti amintesti?

duminică, 1 noiembrie 2009

Tinere condeie

Am primit o leapsa de la Anca. Sa spun cine cred eu ca e talentat la scris si de ce. E o alegere grea... Si totusi, iata preferatii:
Vlad Petreanu. Pentru ca are condei, umor, e acid si pasionat de blogging.
Oana Despa. Scrie al naibii de bine, dar al naibii de rar, in ultima vreme... Poate nominalizarea mea o va convinge sa-si rupa din timp si sa mai treaca pe la propriul blog... Da, Oana?:)
Familia Ciutacu. Suna nostim, nominalizarea asta, en famille... El, Victor, pentru ca e rau de gura, justitiar si scrie cu nerv. Ea, Mana, pentru ca e calda si sensibila. Si ii datorez si calatoria mea initiatica la Ierusalim...

Doua zile

Am avut doua zile de nastere! Da, chiar asa. Vineri, cu o zi inainte de data oficiala, m-au sarbatorit colegii mei din Antena. Si mi-au facut o mare, mare surpriza: am primit... un pick-up!!! Habar n-aveam ca se mai fac, in era asta a cd-urilor... E modern si abia astept sa pornesc la vanatoare de viniluri. Apoi, am primit de la parintii mei de la Iasi un tort. Tortul meu preferat, cu marzipan, mousse de ciocolata si visine. L-au comandat pe internet! Iar gestul lor m-a emotionat pana la lacrimi... Stiu ca s-au gandit mult ce sa-mi ia, cum sa-mi trimita, ca au pus pe cineva sa caute pe net cofetaria care face tortul asta... A fost o surpriza minunata, iar tortul... mmm... delicios!
Am primit flori superbe! Atat de multe, incat mi-au umplut si inseninat casa. Si... surpriza de la miezul noptii: prietenele mele mi-au sunat la usa ca sa-mi aduca darul de ziua mea! Lucruri frumoase pentru casuta.
Sambata am fugit din Bucuresti, pentru cateva ore. Am fost la munte, acolo unde tocmai ninsese. Asa ca am avut parte si de zapada, ca tot imi doream.
M-am simtit tare bine. Am primit sute de mesaje, pe facebook sau pe telefon. Si m-au sunat oameni pe care nu-i mai auzisem de mult...
Le multumesc tututor celor care s-au gandit la mine si mi-au transmis vorbe frumoase. Le trimit si eu, inapoi, catre toti, din suflet...

sâmbătă, 31 octombrie 2009

32

"32... Nici prea mult, nici prea puţin. Îmi spunea cineva că adevărata viaţă începe după 31 de ani. Că până atunci copilărim, ne pisicim, experimentăm. După 31 ar trebui să ştim să alegem ce-i mai bun, ca mai apoi, după 40, să începem timid să culegem roadele... Asta aştept eu de la mine. Până acum, am fost foarte captivată de profesia mea. De multe ori, mi-am neglijat viaţa personală. Nu, nu e un regret. Şi mai cred că toate se întâmplă la timpul lor. O să am mai multă grijă de sufletul meu. În rest, aş vrea să călătoresc. Sunt fericită atunci când văd lumea. În ultimul an, am avut câteva vacanţe minunate. Am cunoscut două oraşe magice, Istanbul şi Ierusalim, în care simt c-o să mă mai întorc. Dar până atunci, lista e lungă... Sunt atâtea locuri pe care vreau să le descopăr! Uite, poate la 32 de ani o să ajung să văd New York-ul...
Mi-e bine atâta vreme cât părinţii mei sunt bine. Mi-ar plăcea să-i am mai aproape, să fie cu mine astăzi. Dar Iaşul e la 500 de kilometri... Respectăm însă tradiţia cu sfinţenie. La 31 octombrie, mă sună la 7:50 dimineaţa, ora la care am venit pe lume, şi vorbim. Eu, somnoroasă, ei, emoţionaţi... Îmi povestesc de ziua aia de toamnă blândă, când m-am născut, la o maternitate în Copou. Sunt mândră de ei, la fel cum şi ei sunt mândri de mine.
Le mulţumesc telespectatorilor mei.Şi celor care mă laudă, şi celor care mă critică. Oamenii ăştia frumoşi mă primesc în casa lor în fiecare zi.
Le mulţumesc pentru că, din noianul ăsta de televiziuni, ne aleg pe noi! Gândul că ei sunt acolo mă ajută să merg mai departe. Să-mi doresc să fiu mai bună. Fără ei, astăzi, n-aş mai fi scris 32 de rânduri în Jurnalul Naţional..."

PS. L-am scris pentru Jurnalul National. Au o rubrica "Astazi e ziua ta..." Le multumesc si celor care mi-au trimis aici ganduri frumoase. Am avut doua zile de nastere:) Dar despre surprize, tort, zambete, flori si zapada, maine...

joi, 29 octombrie 2009

Magic...

L-am vazut cantand, dansand, emanand emotie si vraja. O aparitie ireala... Cu alura unui adolescent de 18 ani, crescut parca prea repede, Michael capteaza toate privirile si energiile.
L-am vazut, asta-seara, in filmul turneului ce n-a mai fost sa fie.
E fabulos. Nimic din vocea, miscarile sau atitudinea lui nu tradeaza ceva in neregula. Michael Jackson are MAGIE. Si asta se vede mai ales in ochii celorlalti. Toti, de la dansatori, la cameramani sau regizori, sunt under his spell...
Uita-te la el cum danseaza! Asculta-l cum canta! Dar priveste-i si pe cei din jurul lui! Urmareste-le reactiile si-o sa-i intelegi magia... L-am auzit cerandu-si iertare, cand a incurcat un vers. Da, el, REGELE, isi cere iertare! L-am descoperit generos. Isi pune chitarista sa straluceasca... "Asta e momentul tau. Noi suntem aici sa te ajutam..." Iar ea, ajutata de el, straluceste...
Da, e perfectionist. Da, e vizionar. E el, Megastarul, intr-o forma exceptionala! Vrea sa dea si vrea sa primeasca. E momentul lui. Si acum, ca in ultimii 45 de ani...

This is it! Omul de pe scena nu mai e. Nici acum nu-mi vine sa cred... L-am vazut, era incredibil, avea forta, entuziasm, bucurie! Disparitia lui m-a marcat puternic si sunt si acum inca sub efectul stirii. Aproape doua ore, cat dureaza filmul, am avut un nod in gat si lacrimi in coltul ochilor.

Post Scriptum...
Am pastrat in mailbox cele patru newsalert pe care le-am primit in noaptea mortii lui MJ. Sunt exact in ordinea in care au venit. Nu stiu de ce nu le-am sters. Nu stiu de ce n-am putut sa le sterg...

26/06/2009: 00.21 Pop singer Michael Jackson has suffered cardiac arrest, CNN affiliate KTLA reports.
26/06/2009: 01.31 Pop singer Michael Jackson in coma after cardiac arrest, CNN reports.
26/06/2009: 01.34 Pop singer Michael Jackson has died, according to multiple reports.
26/06/2009: 02.41 Michael Jackson is dead, CNN confirms.

marți, 27 octombrie 2009

Invata sa te aperi



Nu vreau sa ma bat cu nimeni. Dimpotriva. Daca mi s-ar intampla sa fiu atacata in strada, as prefera sa fug! Stiu ca daca ceri ajutor, nu se baga nimeni. Dar e bine sa ai un spray paralizant sau sa stii sa-ti folosesti cheia de la masina. Just in case...

Miercuri si joi

Miercuri, se lansaeaza si in Romania This is It. E, deja, un documentar foarte contestat. Vreo 20 de mii de fani MJ au anuntat ca vor sabota filmul pentru ca, spun ei, cei de la AEG Live au cauzat moartea megastarului, prin extenuare si suprasolicitare. Mai sunt si voci(din familia Jackson) care afirma ca s-au folosit mai mult sosiile lui Michael. O sa merg sa-l vad, totusi, chiar in prima zi. Iar bilet mi-am luat acum o luna. Filmul ruleaza doua saptamani.

Joi, Petru Popescu va fi invitatul meu la Observator 16. O sa vorbim despre carte, dar si despre alegerea unui scriitor foarte la moda printre tineri(poate cel mai popular in anii '70) de a ramane in Statele Unite. Care ar fi fost, oare, destinul lui Petru Popescu, daca ar fi ramas in Romania? Tot joi, dupa prezenta in platoul Observatorului, scriitorul se intalneste cu cititorii la Libraria Diverta(cea de pe Magheru), la ora 18. Inca o data, iti recomand Supleantul...

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Ministrul Panglicilor

In atentia Ministrului demis, interimar si propus, Theodor Paleologu

Domnule Ministru al Culturii,

V-am vazut aseara, la premiera unui film. Dumneavoastra nu m-ati vazut. Si daca m-ati fi vazut, oricum nu m-ati fi cunoscut. Nu va uitati la teveu... probabil ca mergeti la tiatru, ca acolo-i cu cultura. Dar sa nu ma pierd in amanunte neimportante... As vrea sa va spun trei lucruri:
1. E de prost-gust sa vii la premiera, la jumatate de ora fata de ora anuntata pe invitatie si sa ridici un rand intreg in picioare. Pur si simplu, nu se face!
2. E foarte urat sa raspunzi la sms, cand regizorul vorbeste pe scena... Chiar si sa fi fost probleme de stat de viata si de moarte... Pur si simplu, iarasi nu se face!
3. E de porc sa-ti parchezi limuzina la scara cinematografului si sa blochezi prima banda de pe Magheru... Aia pe care merg autobuzele, da! Era parcare la 50 de metri. E, oare, sub demnitatea unui ministru, fie el si interimar si propus, sa faca doi pasi pe jos, asa cum a procedat toata lumea? Pur si simplu, din nou va spun, nu se face!
Domnule Ministru, stiu ca n-o sa cititi aceste randuri... Ce-o fi, oare, in mintea dumneavoastra?

Panglici, panglici... Oare trebuie sa tai panglica la premiera? Nu?! Da' de ceee? Mie-mi place sa tai panglici.... Sunt regele panglicilor...

vineri, 23 octombrie 2009

Dragoste in timpul liber

Tocmai am vazut Amintiri din Epoca de Aur, partea a doua. Mi-a placut parca mai mult decat prima parte. Am plecat de acolo induiosata, iar la cea de-a treia legenda, mi-au dat lacrimile. La final, regizorul Cristian Mungiu a spus ca filmul asta nu este despre comunism, este despre cum era, cand eram noi mici. Si asa e!
Si ai tai adunau sticle si borcane, pe care le duceau, apoi, la ghiseul de colectare. Si tu te spalai cu sampon Urzica. Nici tu n-aveai apa calda si fierbeai oale cu apa, pe aragaz. Iar Dacia aia... cate sacrificii n-au facut ai tai ca s-o aiba...
Ai sunat vreodata de la un ghiseu PTTR? O doamna de la centrala iti facea legatura de la un pupitru fascinant, cu multe fire si butoane, si mergeai in cabina ca sa vorbesti acasa, cu mama. Mi s-a intamplat de sute de ori, in vacantele mele la bunici, la tara...
Si ai tai se dadeau peste cap, numai sa-ti puna pe masa ceva bun. Mi-aduc aminte ca tata isi facuse o pila la Bufetul Partidului... Asa mai aveam noi pulpe de pui proaspete sau pastrama. Nu mancau ei, imi dadeau mie, pentru ca tata nu putea sa aduca mult acasa... Iar mama imi facea pachetel in fiecare zi, pentru scoala, si-mi strecura cate o feliuta de pastrama intre doua bucati de paine. Si eu aruncam pachetul la caini... N-am sa uit niciodata ziua in care a aflat mama ce faceam eu... Si cum mi-a batut obrazul, cu voce amara... Mi-a spus ca ei nici macar nu gusta, ca sa-mi ajunga mie! Si eu...
Vezi tu, filmul asta te face sa nu uiti.
E impresionant, pentru ca totul este atat de real! E despre iubire, tandrete, supravietuire.
Un film despre noi, cei de-atunci.

PS. Amintiri din Epoca de Aur(partea a doua) e in cinematografe.
PPS. Off-topic. Maine o sa scriu ceva despre un om pe care-l cheama Theodor Paleologu. Daca nu-l stiti, n-ati pierdut nimic.

joi, 22 octombrie 2009

Boc, pasajul si balta

Ora 16. Zona pasajului Baneasa e blocata. Pe ambele sensuri ale Drumului National 1, circulatia e gatuita... Pe langa lucrarile care nu se mai termina, s-a spart o teava, chiar in intersectie. masinile "inoata", iar autoritatile par(sunt) neputincioase.
Apare Boc. Premierul demis + interimar. Care Boc o tine pe-a lui: Pasajul va fi gata la 1 decembrie!(!!!!!) Asta in conditiile in care constructorul a spus ca e imposibil sa respecte deadline-ul... Bun! Stii de ce Boc vrea pasajul gata la 1 decembrie? Ca sa treaca el cu masina pe acolo, victorios, de 1 decembrie...
Cat despre ce se intampla chiar acum in Baneasa, pe Boc nu l-a interesat deloc! Ce conteaza ca sute de romani, platitori de taxe, sunt blocati in trafic, in nordul capitalei?!
Chiar asa, ce conteaza cand tu ai autoturism cu girofar si nu stai niciodata la semafor si nici in coloana?...

luni, 19 octombrie 2009

Gura de oxigen

Sunt fericita cand calatoresc. Anul asta, am cunoscut doua orase minunate: Ierusalim si Istanbul. Primul e coplesitor, emotionant pana la lacrimi. Al doilea e cel mai viu loc in care am fost vreodata.
Am chef de duca... Mi-am dat seama ca am nevoie de iesirile astea ca de o gura de oxigen. Si daca stai bine sa te gandesti, tragand linie, asta e cel mai mare castig al nostru. De 20 de ani, iesim in lume. Ca sa vedem, sa comparam si, de ce nu, sa alegem.
Se apropie vacanta de iarna. Voi pleca in Austria, la schi. Cineva ma intreba, zilele trecute, de ce nu merg aici, pe Valea Prahovei. Nu, nu sunt fite! In primul rand, e mai ieftin in Austria. Sa schiezi sapte zile in St. Anton costa cam cat trei zile la Sinaia. La noi, totul e mai scump: cazare, cartelele pentru transportul pe cablu, masa... Muntii nostri sunt minunati, iubesc Sinaia, iar Valea Dorului e un loc aparte. Daca ai fost acolo, stii ce spun! Iar primavara, schiul in Valea Dorului nu se compara cu nimic! Dar... din pacate, muntele e folosit la zece la suta din capacitatea sa. In Austria, sunt sute de partii, cat vezi cu ochii. La noi, le numeri pe degetele unei maini.
Goana dupa castiguri e mult prea mare. Dar doar pentru castigurile unora... Uite un exemplu. Daca iei telegondola din Sinaia ca sa ajungi la 1.400, platesti un tichet. De la 1.400, e musai sa urci in telecabina sau in telescaun ca sa ajungi in Vale. Adica o alta cartela! Doua firme din acelasi oras(Primaria si Teleferic) nu au reusit sa se inteleaga, in asa fel incat sa aiba un skipass comun. Toata lumea ar fi avut de castigat... Dar nu, nu s-a putut! Si cand te gandesti ca, dincolo, s-au inteles ele doua tari... Asa ca de ce sa merg aici? Ca sa stau la coada? Sa schiez pe trei partii, intr-o aglomeratie ca pe Magheru?
Visez de pe-acum la vacanta mea la schi, intr-un loc alb cat vezi cu ochii, cu oameni frumosi si civilizati. Iar pana atunci, astept zapada si mirosul de ger...

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Ce ma leaga, totusi?

Ma uit cu jind la cei care pleaca. De ce-ar mai sta? De ce-as mai sta?
Pentru ca, pe undeva, ii recunosc pe strada ca fiind ai mei. Nu pe toti, dar pe suficient de multi. Poate ca de-asta, cand plec, mi-e dor. Aici sunt ai mei, locuri dragi, pline de amintiri, via, scoala, nucul, pamantul acela din varful dealului, unde, intr-o zi, o sa ridic o casa. Ma leaga oameni si locuri, mirosuri si arome, cuvinte, rostite cu talc. Limba in care visez.
Cat timp iti trebuie, oare, ca sa nu mai visezi in limba parintilor tai? Si cand ti-e dor, ce faci?
Sunt condamnata sa-mi traiesc viata aici. Nu ma plang, e alegerea mea. Chiar daca nu mi-e bine. Chiar daca nu ne e bine. De 20 ani, speram. Din patru-n patru ani, votam... iluzii. Alegem agresiv, negativ, disperat. Si totusi, speram. In ce? Nu mai stiu. Aproape ca nici nu mai conteaza. Suntem noi si ei. Ei nu ne mai reprezinta de mult. Dar multul asta e prea mult!
STOP JOC!

joi, 15 octombrie 2009

Bicicleta

Dintotdeauna mi-am dorit-o. Inca de cand chinuiam o tricicleta, pe asfaltul din fata blocului. Ma uitam cu jind la copiii mai mari, care aveau... bicicleta. Era pe vremea cand purtam cu totii acelasi accesoriu: cheia de la gat, legata de o bucata de sfoara.
Le-am cerut-o. Mai intai timid, apoi cu plansete.
- Dupa ce mergi la scoala, o s-o primesti! Dar doar daca iei premiul intai!
Si-am luat. Opt ani la rand. Aceleasi promisiuni, de fiecare data. Intre timp, toti copiii din preajma mea si-au primit bicicleta, mai putin eu.
Mai tii minte Pegasul ala? Unele aveau saua mica, altele lunguiata. Erau rosii, verzi, albastre, ba chiar si galbene. Ma visam pe bicicleta MEA. Imi doream mai mult ca orice Pegasul meu. Nu l-am avut niciodata.
Azi-noapte, am visat ca ma plimbam cu bicicleta. Si era bicicleta mea...

miercuri, 14 octombrie 2009

Repede, despre dorinte

Daca incepem sa vorbim despre dorinte, inseamna ca anul asta e pe sfarsite si zau ca ma bucur. Nu ne-am potrivit deloc. Am fost intr-un contratimp suparator. Dar iata ca trece. Fetele(Fifi si Nadina) imi arunca o provocare sa le spun cam ce mi-as dori eu, de-acum incolo. Vreau putin. Dorinte carora pot eu sa le dau viata. Asa ca lista mea e scurta:
- un aparat foto mic-mic, dar destept, care sa incapa in gentile mele mici-mici si in buzunarul gecii de schi(apropos, nu ma pricep, nu mi-ar strica niste sugestii)
- vreau sa vad Venetia, pentru ca stiu, simt ca o sa-mi placa mult
- poate ajung si la New York. E singurul oras de dincolo care ma atrage. Si daca n-o fi la anu', nu ma supar.
In rest... lucruri normale, sanatate, minte, noroc... Happy New 2010!!!

marți, 13 octombrie 2009

Intr-o camera rece...

... o fata plange. Mai departe, o alta fata rade in hohote, dandu-si capul pe spate. Un batran zice ca-l dor salele, iar sotia il cicaleste ca iar a uitat sa-si ia medicamentele. Un copil tocmai a invatat sa mearga de-a buselea. Cand ajunge la capatul pistei imaginare, se arunca istovit in bratele tatalui. Doi indragostiti se cearta. Ea ii spune ca nu se mai poate. Maine, nu vor mai fi "noi, doi". O mama sta aplecata peste fetita ei, la birou. O ajuta cu temele, pentru ca astazi a luat un insuficient la istorie. Un tata bantuie pe strazi. E abatut, caci maine s-ar putea sa-si piarda slujba. Intr-o camera de camin, cateva tinere isi dau in carti si ii asteapta pe ei. Un barbat priveste incruntat o dezbatere politica la televizor. Tocmai a cazut Guvernul. Intr-un sat indepartat, undeva in munti, e furtuna, iar oamenii stau in bezna. Un el si-o ea, proaspat casatoriti, isi fac cumparaturile intr-un supermarket luminos. Cainele latra, vrea afara. Acolo ploua si e o vreme de nu l-ai da afara. Intr-o camera rece, o fata plange...

luni, 12 octombrie 2009

Tot inainte!

UPDATE!!! Deadline-ul 1 Decembrie nu mai este o prioritate! Reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi spun, acum, ca spera sa termine pasajul din Baneasa... inainte de Craciun! De data asta, toamna e de vina.... caci toamna ploua... Iar anuntul vine azi, cand e in joc scaunul lui Boc... Offf

Orasul nu mai respira de mult, ca intr-o moarte clinica. E conectat, condamnat la tevile de esapament ale miilor de masini. Totul e static, murdar si gri. Cand ploua peste orasul muribund, nimeni nu mai are scapare...
Plaga purulenta e aici, in Baneasa. De doi ani, oamenii orasului ingurgiteaza praf, iar masinile si utilajele inoata in namol. Plaminii nostri sunt negri. Noi, cei care venim aici zi de zi, caci asta e viata, ei, cei care locuiesc aici. Nu ne-a intrebat nimeni daca ne convine, nu ne-a explicat nimeni la ce ne va folosi. De ce-am conta?!
Intr-o zi frumoasa de vara, premierul Boc a venit intr-o vizita de lucru. Si a dat verdictul: Pasajul Baneasa va fi gata pe 1 decembrie!
De atunci, au inceput nebunia si restrictiile. Azi o strada, maine doua. Pana cand nimeni nu mai face dreapta, nimeni nu mai face stanga. Mergem cu totii... inainte! Tot inainte, spre 1 decembrie, atunci cand Boc, in micimea lui, va strabate in masina cu girofar celebra ctitorie!
Totul, pentru el!
Iar pentru noi, nimic! Lasa, data viitoare...

duminică, 11 octombrie 2009

Prinsa

Ce faci cand iti place? Nu-l lasi... Il sorbi, il devorezi, nu te mai saturi, nu mai poti, nu-i asa? Dai totul peste cap. Si ajungi in punctul ala, cand ai vrea sa-l lasi, dar nu te lasa el...
Scriu randurile astea, dupa o ora de somn. Si o ora de cand m-am despartit de el.
Nu-i asa ca e putin ca intr-o iubire?
Cand ai citit ultima oara ceva care sa-ti placa atat, incat sa te abandonezi pe tine? Sa nu te lase sa-l lasi... Sa uiti sa mananci sau sa te usuci de sete...
L-am luat cu mine peste tot. L-am citit pe o bicicleta, la sala.
L-am citit intr-o sauna.
L-am citit acasa.
L-am citit in cateva ore. L-am sorbit.
M-a prins.
"Uneste-ti ritmul pasului cu ritmul unduirii puntii si-ti vei gasi ritmul firesc..."

PS. Romanul Supleantul apare maine, la chioscurile de ziare. Se vinde cu Jurnalul National. Iar Petru Popescu se intoarce in tara, saptamana viitoare, si se va intalni cu cititorii sai.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Nu se va schimba nimic

Imi pare rau ca m-am enervat. Nu trebuia. Pana la varsta asta, puteam sa invat sa-mi stapanesc nervii si frustrarile... Macar atat. Ce, nu stiam cu cine traim? S-a schimbat ceva? Evident, nu. Se va schimba ceva? Si mai clar, nu! Uite, vin alegerile. O sa fie exact la fel. Votul meu, daca va fi, nu va schimba nimic. Nici al tau. Ei sunt prea multi si or sa ne dovedeasca...

Altfel... vreau sa ma ocup mai mult de mine. Sa-mi fie mie bine. Mie, alor mei. O sa ma plimb intr-un loc frumos, in ziua asta blanda. Si mai am putin si o sa termin de citit Supleantul, ultimul roman al lui Petru Popescu. Apare luni, cu Jurnalul National. Am mai scris despre Popescu, dupa ce-am citit Prins. Imi place mult. Iar povestea din Supleantul are toate ingredientele unui best-seller(personajul principal feminin e Zoia Ceausescu). Te cucereste si o citesti pe nerasuflate. Dar despre asta, probabil, maine...

joi, 8 octombrie 2009

Daca esti ca el, nu mai intra aici!!!

Istorioara despre cocalaru' de la mall a iscat multe polemici si am primit o multime de sfaturi. Altii m-au apostrofat ca nu am fost mai vigilenta, cei mai multi ar fi facut la fel ca mine. Adica l-ar fi ignorat. Primesc, insa, urmatorul comentariu, care zice multe despre o anumita categorie de oameni:
"nu cred ca te-ar durea gura sa fii politioasa.daca i-ai aruncat respectivului vreo privire plina de scarba, cred si eu ca a inceput sa te tachineze. poate n-ar fi rau sa incepi prin a te considera egala muritorilor. pana la urma toti sunt oameni, si nu e ca si cum tu ai avea vreo stea in frunte...cred ca respectivul incerca sa-si arate simpatia in modul in care limitatul lui oeficient de inteligenta i-o permitea, dar il face asta oare un om demn de dispret?"
Autoarea e o femeie...
Cristina:
- nu ma cunosti, deci nu ai de unde sa stii cat de politicoasa sunt.
- NU VOI FI IN VECI POLITICOASA CU UNUL CARE MA ABORDEAZA CU APELATIVUL "PAPUSE"!
- faptul ca apar la tv nu ma face nicicum sa fiu "cu stea in frunte". asta e jobul meu. Cine ma cunoaste, stie cum sunt! Asa ca nu mai judeca, fara sa stii! Usoare frustrari?
- vad ca ti-am creat o oarecare revolta. Uite care-i treaba. Un om care empatizeaza cu un cocalar, nu poate fi decat... la fel. Te rog nu te mai chinui sa citesti blogul asta... Mai bine faci o plimbare prin mall. Sunt unii care te asteapta acolo... sa le zambesti!

marți, 6 octombrie 2009

M-a jignit un cocalar. Ce trebuia sa fac?

Din seria m-am dus la mall...

Sa-mi iau niste pantofi. Clasici, de preferat negri, cu toc foarte inalt. N-am gasit, normal. Intre timp, am vazut o mie de perechi cu sclipici, strasuri, patrati, rotunzi, aurii, argintii, cu fundite, coronite, table, fiare, etc...
Buuuun. Intru in ultimul magazin. Eram deja plina de nervi si satula de toate tampeniile. Gasesc unii negri, din lac. Iau pantoful drept, il pun in picior... La umarul meu, un individ cam la vreo suta de kile, blugi, burta, geaca de piele scurta, ceafa, ras in cap. Clasic! Imi zimbeste gales. Eu imi vad de imaginea mea in oglinda. Cer perechea si ma asez. Dansul insista. Imi dau seama din discutia cu amicul, si ala cam dupa acelasi calapod, ca "domnii" sunt romanasi, care-si fac veacul prin Italia. Si nu cred ca muncesc cinstit...
- Esti draguta, papuse... Iti plac pantofii astia?
Eu, tacere. Ma uit insistent la pantoful drept.
- Ce-ai papuse, de ce nu vorbesti? Esti stresata?
- N-aveti treaba?
- Haide draga, nu te enerva ca faci riduri! Uite ce tanara esti...
In spatele nostru, bodyguardul magazinului, imobil. Sta cu mainile la spate si se uita ca boul in gol. Eu turbez si imi zic in gand sa ma calmez...
- Esti frumoasa, tu, n-auzi?
Daca as putea... nu stiu ce i-as face, dar bine nu i-ar fi! Tac.
- Semeni cu Alexandra Dinu! N-auzi?? Ba, increzuta esti.... Auzi, stii ceva? Semeni cu aia, da' tu ai un caracter infect!

M-am ridicat. Am lasat pantoful si am plecat... Ce-as fi putut sa fac? Sa ripostez? Sa-i spun cat e de mitocan, nesimtit, cretin? Si daca ma astepta undeva, la iesire, si imi arata el cum e cu nesimtirea? I-am intors spatele si am plecat...
Ce sa faca o femeie, in astfel de situatii? Cum sa se apere de toti mitocanii?

luni, 5 octombrie 2009

Love-hate. Mai mult love

Nico ma imbie sa scriu despre toamna. Daca-mi place sau nu. Cum sa-ti zic eu... Eu si doamna avem o relatie de love-hate.
M-am nascut intr-o zi de toamna, la sfarsit de octombrie. O zi calda si luminoasa, cu mult soare si frunze colorate. Maternitatea era in Copou, la un pas de celebrul parc. De altfel, de la etajul al patrulea, de la ferestrele sectiei de nou-nascuti, privelistea era minunata. Iar in salonul unde statea mama, mirosea proaspat a crizanteme. Au fost primele flori pe care le-am primit noi doua. Multe, multe... La cateva zile de la nastere, m-au adus acasa. Tot intr-o zi cu soare. Atunci, m-am plimbat prima oara in viata prin Copou. Si trebuie sa-mi fi placut mult, caci si acum tot acolo trag, cand merg in vizita prin dulcele targ. Un ghemotoc de fetita, de doua kile jumate, imbracata in alb si cu un pampon mare, rosu, pe caciulita. Mama zice ca era de doua ori cat capsorul... Deh... mamaie!
Iubesc zilele calde de toamna. O iubesc atunci cand e blanda. Mi-e drag sa ma plimb si sa-mi tarai picioarele ostentativ prin frunzela abandonate.
Sunt furioasa pe ea cand mi-e frig. Atunci e rece si uda si nu se mai termina...
Dar mi-e bine, cand mai arunca o ploaie trecatoare... Oricum, n-aveam de cand sa ies. E cald si bine inauntru, beau ceai si nu-mi pasa...
Imi mai place cand are arome. De struguri zdrobiti, gutui, proaspat-amarui, flori de gradina, rosii rascoapte, zacusca de casa...
Iar dimineata, toamna mea miroase a frig si a dor.
Dor de iarna...

duminică, 4 octombrie 2009

Tovarasi, frumoasa e viata!

Tocmai am vazut Amintiri din Epoca de Aur, filmul lui Cristian Mungiu. Nu, nu e inca un film despre comunism si suntem satui pana peste cap...
Sunt patru legende despre perioada cea mai gri din viata noastra. E o pelicula cu umor amar. Amar, pentru ca nu poti sa nu-ti amintesti, daca ai trait macar cativa ani de comunism. Fiecare poveste in parte te face sa razi cu lacrimi si sa multumesti in gand ca vremurile alea s-au dus si, uite, le retraim, acum, doar la cinema. Legenda activistului in inspectie mi-a placut cel mai mult. Povestea e fabuloasa si, macar pentru scena asta, filmul trebuie vazut.
Si daca ai uitat coada la butelii, raionul de carne... fara carne(stiu si eu o poveste cu o batrana, care a mers la Alimentara si a cerut "un kilogram de oase, da' sa fie mai carnoase..."), dacia break cu perdeluta in geam, uniforma si cravata de pionier, scoala aia gri, cojita(unde dumnezeu o fi gasit-o Mungiu?!), carutul de butelii, ziarul Scanteia si cate si mai cate, o sa ti le reamintesti, vreme de o ora.
Iar daca ai 20 de ani sau mai putin... s-ar putea sa nu intelegi nimic, iar scenariu sa ti se para ireal.
Eu am vazut filmul asta, prin ochii omului care a trait 12 ani in comunism. Suficient cat sa nu uit.
Unul dintre personaje, o fetita, scoate de sub banca o banana, in timpul orei de fizica. Proful o vede si-o apostrofeaza:
- Nu mai manca banane de fata cu colegii, ca le faci pofta!

Eu stiu... Era prin '88.
Ne jucam in spatele blocului, pe langa o ghena de gunoi. La un moment dat, unul dintre copii tipa si se apleaca. Ne apropiem cu totii si vedem, aruncata pe jos, o coaja de banana. Stam chirciti, ciorchine, in jurul ei. Am plecat acasa si le-am cerut parintilor mei... banane. N-aveau si, mai ales, n-aveau de unde sa faca rost.
Ma intreb ce-o fi fost in sufletul alor mei... Cand copilul cere ceva de mancare si tu nu poti, n-ai cum sa-i dai...

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Prima zapada

Astazi, sau ieri pentru ca mai sunt vreo doua minute pana la miezul noptii, a nins la Vf. Omu. E prima ninsoare, din sezonul asta. Si, dupa cum am citit la gazeta, nu e nimic neobisnuit. Dimpotriva, prima zvacnire a iernii a venit cam tarziu, daca e sa judecam ca anul trecut s-a intamplat in septembrie.
Si totusi, pentru noi, cei cu picioarele pe pamant, o ninsoare in octombrie e impotriva firii. Aveam vreo 10 ani si Doamna a organizat o excursie la Cheile Bicazului. In Iasi, era o toamna blanda, cu fete in sandale si baieti in tricouri. Si asa am si plecat in excursie. Doar ca pe drum, s-a pornit furtuna. Si viscol. Si ninsoare. Era 31 octombrie, ziua mea de nastere. Si pe noi ne-au prins troienele in sandale...
Acum vreo doi ani, am mers la schi de primavara. Era sfarsit de martie. E schiul ala care incepe sa miroasa a branduse, a piele arsa de soare, la peste 2000m, cu zapada galbuie si usor zaharisita. In Alpii Francezi, s-a dezlantuit iadul, saptamana aia... Viscol cu transport de zapada, partii inchise, -30 de grade C. Am ramas blocati pe coama ghetarului Grande Motte si au venit salvamontistii dupa noi. Nu se vedea la un metru in fata...
Si ca sa ma intorc la prima zapada, cea de ieri, de acum, n-am vazut Vf. Omu decat sub zapada. De doua ori, de fiecare data in decembrie. Asa ca nu mi-l pot imagina altfel decat alb si rece.
E prima zapada, pe anul asta... La mai multe!

vineri, 2 octombrie 2009

Placeri nevinovate

Ce-o fi fost azi cu toamna? Atat de blanda si calda, linistita, asezata. A capatat si culoarea aia care-mi place mult.
Inceput de octombrie, luna nasterii mele, cu 28 de grade celsius. Miroase a crizanteme verzi. Le-am luat in ghiveci ca sa le plantez, maine, intr-un pamant drag. Si mai miroase a prajituri fragede cu lamaie, bune de se topesc in gura, si a cel mai grozav tort din lume: cu marzipan, mousse de ciocolata si visine proaspete.
Si sa nu uit de strugurii din via de la tara. Trei soiuri, albi, rosii, cu boabe mari sau cei cu boabe mici, dar dulci-dulci.
Mmm...

joi, 1 octombrie 2009

Here comes the sun

Am primit de la Mana prima leapsa, de cand ma joc pe-aici. Cica e ziua muzicii si sa-mi aleg o melodie frumoasa. Am stat si-am cugetat, caci imi plac multe, si m-am oprit la un cantecel frumos si optimist. Here Comes the Sun, The Beatles. Mi-aduce aminte de o primavara luminoasa din viata mea, acum un an, cu mult soare si o floare-n par. Mi-a placut atat de tare, incat l-am convins pe Mircea Radu s-o cantam impreuna la un Teledon. Si n-a fost greu. Mircea e fan The Beatles...

PS. Cantecelul e scris de George Harrison.
PPS. Dau si eu mai departe Nadinei, Magdei, Nicoletei, lui Fifi si lui Mircescu!

marți, 29 septembrie 2009

Au trecut 7 ani...

... de cand nu mai e cu noi. A plecat intr-o zi mohorata de octombrie. Si a luat cu el toata copilaria mea, din satul aruncat intre dealuri si vii. Toata lumea ii spunea tataie, desi doar eu eram indreptatita sa-l numesc asa, caci am fost singura lui nepoata. Pe mine m-a leganat pe picioare si m-a plimbat, asa cum n-a facut-o cu propriii lui copii.
Am o mie de povesti si amintiri despre el. Tataie nu se grabea niciodata. Viata lui a curs dupa un ceas numai de el stiut. Voia sa traiasca 120 de ani. Au fost doar 91...
N-am mai mancat, de atunci, piersici ca ale lui. Mari cat un cap de prunc, rosii, carnoase, zemoase. Eu, singura, nu puteam termina una intreaga. Nu stiu cum le altoia, ce le spunea, cum le mangaia, de erau atat de frumoase. Si prunele... n-apucam sa le culegem pe toate, atat erau de multe! Iar via... Doamne, cat o iubea!
Universul lui era acolo, la tara, langa vie. Nu-mi amintesc sa fi plecat de acolo, in ultimii ani de viata. Mi-aduc aminte ca, la nunta matusa-mii, fata lui, primul gand i-a fost sa nu vina, pentru ca... n-avea cu cine sa lase caprele. Asa era tataie. Vorbea cu toate orataniile din ograda. Si stii ceva, ele intelegeau si-i raspundeau, in felul lor.
In zilele lungi de vara, cand mamaie era la munca, la colectiv, tataie ma lua cu el la cules de macese. Le dadea la schimb, pe lemne, padurarului din sat. Uram sa stau ore-n sir pe dealuri, departe de jocuri si copii, ca sa adun fructele alea mici si rosii! Am inteles, mai tarziu, ca el nu ma tara dupa el ca, vezi doamne, i-as fi fost eu de mare ajutor... Ii era drag sa stea cu mine, sa-mi povesteasca, sa ma puna sa-i cant. Nu stiam atunci...
Sunt 7 ani si piersicii n-au mai rodit din anul mortii lui. Via-i mai saraca, prunii nu se mai apleaca de rod, casa nu mai e nici ea la fel de mare, nici nucii atat de inalti, iar cainele e batran si bolnav. Mamaie sta acolo doar vara... Iarna, casa e pustie, nu-i mai trece nimeni pragul. Poate doar el, asteptandu-ne pe noi.
Il mai visez cand si cand. Si e la fel, bland, bun si nu se grabeste niciodata. Mi-e tare dor de el, mi-e dor de-atunci!

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Tie ti-e foame?

Ti-a fost foame azi? Si daca da, cat ti-a luat sa ajungi la primul restaurant sau in cat timp a venit comanda? O ora? Mai mult? Dar daca n-ai ajunge sa mananci? Sau daca n-ai avea bani?...

Cate mesaje dai pe zi? Unul? Zece? Atunci poti sa te lipsesti de unul? Te rog, fa-o! Si gandeste-te ca hranesti un om sarman.

Trimite un mesaj la 877 pentru Banca de Alimente. Merge, am incercat mai devreme. E o campanie Crucea Rosie, care incepe astazi. Iar daca esti la cumparaturi, in supermarket, poti sa lasi ceva si acolo. Daca vrei. Ceva care sa nu se strice: zahar, faina, ulei sau o conserva.
Stiu ca pentru tine nu e mult. Insa pentru un om care n-a mancat azi... e enorm!

Daca poti, da mai departe!

PS. Initiativa Bancii de Alimente apartine doamnei Margareta Paslaru!

vineri, 25 septembrie 2009

"Buna seara, prieteni!"

6 februarie, 2009, un club din Constanta...
Ca sa ajungi acolo, trebuie sa urci niste scari. E primul semn. Simte ca nu mai poate, ca-si pierde suflul. Nelu Dumitrescu ii cara geanta. Ajunge pe scena si toti sunt ingrijorati. Abia se mai tine pe picioare. Cineva ii aduce, acolo, un scaun.
-Nu, nu pot sa stau! Pentru oamenii astia care au venit aici sa ne vada, n-am sa ma asez...

7 februarie 2009, un club din Bucuresti...
E din ce in ce mai greu. Are dureri cumplite. Iarasi, cineva ii aduce un scaun, pe scena. Il implora sa se aseze!
-Nu! Nu vreau, nu pot sa apar in fata lor, infrant! Noi n-am pasit niciodata in stanga, in dreapta sau inapoi, ci intotdeauna inainte!
Chipul ii e tot o grimasa. Incepe sa cante si lacrimi grele ii curg pe obraji. In spate, la tobe, Nelu Dumitrescu plange si el...

Timp de 17 ani, ficatul lui Cristi Minculescu de la Iris a functionat cam la 3 % din capacitate. A simtit cineva asta? Nimeni.
24 martie, o clinica din Germania...
Pe masa de operatie, cei doi chirurgi ii spun lui Cristi Minculescu si sotiei sale, Rodica, donatoarea lui:
-Sunt trei variante: scapati amandoi, scapa doar unul, nu scapa niciunul...

Dumnezeu a vrut sa-l mai auda cantand!
Legenda Iris merge mai departe. Joi, 8 octombrie, la Sala Polivalenta.

-Buna seara, prieteni!

marți, 22 septembrie 2009

Aproape despre nimic

Sunt zile in care n-am chef de nimic.
Zilele alea incep greu. Eu, nesatula de somn. Cu ore lenese si timpi morti, sunt zilele in care parca nu se intampla nimic. Mi-e frig si nu mi-e bine, mi-e cald si nu-mi convine.
Zilele sfarsesc prea tarziu, ma pierd pe drum, caci bat pasul pe loc. E intuneric, atunci cand eu as vrea lumina.
Zile de toamna galbena, dar nu atat de galbena, cat sa-mi placa si mie.
Parca as vrea sa ploua, dar, daca ar ploua, m-as supara! Si vantul... de ce n-are putere? Si daca ar avea, oare as vrea?
Toamna asta e nehotarata ca mine, acum. Bosumflata, exaltata, suparata, resemnata, alungata. Nici ea, nici eu nu stim ce vrem. Parca am pleca, dar parca am mai sta...
Eu sunt ea...

luni, 21 septembrie 2009

Viata pe santier

Ma trezesc in zgomot de pickhammer, la munca se zguduie pamantul, adorm in sunet de var rascait. De luni bune, viata mea e un santier.
Acasa, apartamentul de alaturi e in renovari. Si nu se mai termina... Asa au tinut-o toata vara. Am senzatia ca l-au daramat si l-au construit la loc. Si tooot nu e gata! Ziua de munca incepe la sapte dimineata. Batai strasnice in pereti, in tevi, sfredelesc, mazgalesc, e praf peste tot. Si, doamne, n-au nici duminici...
La munca... crash, boom, bang! Totul se clatina, sub pickhammerele hotarate ale muncitorilor de la pasajul Baneasa. Cutremure, in fiecare ora! Gratis! Praf, praf, praf. Daca ploua, noroi, noroi, noroi. Si un mare stres: ne-au lasat fara parcare. Am devenit un om haitut de ideea ca, odata ajunsa la munca, n-o sa am(si chiar nu am) unde sa-mi las masina! Si da-i tururi, in jurul antenei, pe stradutele alea, pe care de-abia incap trei oameni, umar la umar. Si tot asa...
M-am dus deunazi in Herastrau si santier si acolo. Asfaltau si puneau borduri...
Mai e, oare, vreun loc in orasul asta in care sa nu fie santier?
Nu mai poooot!!!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Un film si o carte

Inglorious Basterds sau Ticalosi fara glorie, cum apare pe afise, la noi. Filmul e foarte bun. Scenariu tare, filmat minunat. O poveste de doua ore si jumatate, dar pe care nu le-am simtit. Cap de afis - Brad Pitt. Mie nu mi-a placut, in rolul asta. Mi s-a parut fortat si cred ca Tarantino l-a distribuit pentru nume. Si acum revelatia: Christoph Waltz, in rolul colonelului Hans Landa. Omul asta a facut un rol fabulos! Un austriac de 53 de ani, care isi joaca partitura vietii. Ma intreb cum ar fi aratat filmul, fara Waltz... Finalul? A la Tarantino, cel mai scelerat dintre scelerati!

Prins, de Petru Popescu. Exceptional! Mi-a placut totul: povestea tulburatoare, personajul principal, scriitura lui Popescu. Romanul a fost reedidat, vara asta, de catre Jurnalul National si inca poate fi gasit. O carte care nu te lasa! De mult n-am mai citit un scriitor roman, care sa-mi placa atat de mult. Si ce e mai impresionant este ca Petru Popescu a scris Prins, la varsta 25 de ani... Asta da! Scriitorul traieste, de mai bine de 30 de ani, in Los Angeles.

miercuri, 16 septembrie 2009

Am fost ceruta de nevasta! Pe modem.

Nu, nu de catre Vilutz, de data asta!(colegii din Antena il stiu..)
A fost o cerere mai neconventionala.
Ma conectez la internet, cu ajutorul unui modem. Un dispozitiv micut, cat un deget, pe care il cuplez la laptop. Modemul are, la randul lui, o cartela posesoare de numar de telefon. E un abonament, pe numele meu. Singurul, de altfel, pentru ca celalalt e de la serviciu. Pe numarul modemului, primeam doar instiintari de la Orange. Facturi, puncte, promotii, etc. Pana deunazi.
Primul mesaj sosit suna asa: SIMONA!SUNT!PUI.DE.SRIst.DUR! M-am mirat, pentru ca nu intelegeam de unde ar putea sa-mi stie numele posesorul numarului de telefon 0722566512...
In ziua urmatoarea, imi tranteste cererea: ''DRA"SIMONA!VREI.SA.FII.SOTIA.MEA! Si a schimbat cartela. De data asta, mesajul a venit de la 0726033812... Si muuuuulte apeluri pierdute!
De unde ar putea cineva sa stie numarul de telefon de pe care ma conectez la internet? Ar fi trei variante:
1. De la Orange. Am mai auzit de-astea! Ce mai conteaza confidentialitatea datelor personale ale clientilor...
2. De la vreo factura pierduta. Aici, insa, e exclus. Nu-mi lispeste niciuna.
3. Poate ca tot Simona o chema si pe fosta posesoare a numarului de telefon de pe modemul meu... Ar fi cam mare coincidenta, totusi!
Hmmm...

marți, 15 septembrie 2009

Dansul Pinguinului, in redactia Antena 1


Colegii mei de la Radio Zu, Daniel Buzdugan si Mihai Morar, sunt foarte tari!!! Au facut din dansul Pinguinului isterie nationala! Nu e petrecere, fara miscarile pinguinului!
Mihai a fost invitatul meu, azi, la Observator, iar... eu si colegii mei de la stiri i-am facut o "aroganta"! Evident, in afara concursului de la radio... Noi ne-am distrat!
Si, dupa antrenamentul de azi, suntem pregatiti de urmatoarea provocare!
Pana atunci, ascultati-i pe Buzdu si Morar, in fiecare dimineata, la Radio Zu!