luni, 31 august 2009

Vine, trece

Partea cea mai grea, in vacanta, e facutul bagajelor. Fara lista, totul e in memorie. Dintr-un maldar de haine, incep alegerea. Am fost mai practica, anul asta. Iau cam jumatate. Adica am eficientizat la maximum procesul. Chiar si asa, e dificil sa le calci, sa le randuiesti frumos, iar apoi sa le pui in geamantan, intr-o oarecare ordine. Rochii, fuste, pantaloni scurti/lungi, costume de baie, tricouri, maiouri, sandale, adidasi, slapi, palarii... Carti de citit, trusa de cosmetica, incarcator de telefon, medicamente(putine), lotiune de plaja... Iau si laptopul, decizie de ultim moment. Daca vad ceva frumos si-mi vine sa scriu... Inca un incarcator, asadar.
Doar o valiza. E bine, pana la urma. Pasaport, buletin, banii!!!
Sper ca n-am uitat nimic.

E trist, totusi. Muncim un an, ne facem planuri si vine ea, vacanta. Intotdeauna prea scurta. Intotdeauna prea repede. O saptamana, doua si ne trezim iar in rutina aia de zi cu zi, de luni pana vineri. Roboteii se scoala de dimineata, se duc la munca, stau toata ziua acolo, se intorc acasa, daca mai au timp/chef ies o ora, daca nu, nu... In weekend, somn, cateva intalniri cu prietenii, curatenie, o carte, iar somn... Toamna, iarna, primavara... Se apropie iar vara, planuri din nou, documentare de vacanta, economii, alegerea, in sfarsit, vacanta mare!!! Bagaje, drum... trece totul cat ai clipi... Si iar, de la capat...

vineri, 28 august 2009

Ganduri spre toamna

Am un sentiment de sfarsit. Sfarsit de an. Nu ne-am potrivit. As vrea ca 2009 sa se termine cu vacanta mea. In fond, nu mai e mult si ne despartim. Trei luni de toamna si decembrie.
Mi-e dor de o toamna cu arome de struguri rascopti, cu apusuri caldute, dar si cu ploi grele, de-alea care parca nu se mai termina. Sa simt ploaia pana in adancul sufletului, ca un plans lung, mut. Sa-mi fie frig si somn. Somn de frig.
Mi-e dor de un decembrie cu troiene si linistea de dupa. Ca-n diminetile alea din copilarie, cand ma trezeam, alergam la fereastra si lumea de afara era tacuta si alba. E tare liniste, dupa ninsoarea de-o noapte... Cand si cand, pasi scartiind in zapada. Si-apoi, navala, tipetele copiilor, fericiti ca e iarna.
O sa fiu fericita, la iarna...
Si acum, liniste. E vacanta. Vacanta mea de toamna.

joi, 27 august 2009

Acum am inteles...

...de ce Madonna este cea mai tare. E trecut de doua noaptea, dar trebuie sa scriu cateva randuri despre o DIVA! Da! Ea este diva!
Concertul a fost fabulos! Am stat doua ore, in fata scenei, aproape hipnotizata. Madonna, in realitate, este o femeie foarte frumoasa. Am vazut-o cam de la 10 metri. Suficient cat sa-mi dau seama de asta. Arata ca o pustoaica de 25 de ani.
Este cel mai cald artist pe care l-am vazut live. A zambit doua ore! Doua ore in care n-am vazut pe fata ei nicio grimasa. Cine e facut in viata asta macar jumatate de ora de sport, ar putea lesne sa inteleaga de ce Madonna e supraom. Sa dansezi doua ore intruna, fara pauza, o coregrafie sustinuta, complicata, dinamica e foarte, foarte greu. Sa mai si canti, in tot timpul asta, e supraomeneste. A facut-o Madonna. in seara asta. O face Madonna, de cand e in turneu, de mai bine de un an, cam de trei, patru ori pe saptamana. Iar in celelalte zile "libere", exerseaza, se antreneaza. Cred ca femeia asta este disciplina insasi. Caci numai cu disciplina, ambitie si perseverenta, poate arata asa! Cat despre dans... se misca incredibil, pentru un om la 51 de ani. Cu siguranta ca are si ea momente de cadere, de durere... Dar stiu acum ca niciodata, nimeni n-o sa vada asta! Cand intra pe scena, lumea e la picioarele ei! Este electrizanta! Sunt fericita ca am vazut-o!
Si da, e fabuloasa!

luni, 24 august 2009

Draga Madonna,

Iti scriu acum, ca pana miercuri, cand vii tu, sunt prinsa pana peste cap in tot felul de lucruri. Oi fi tu DIVA, dar nu pot sa las chiar totul balta! Nu te tin mult. M-am gandit sa-ti scriu, pentru ca ca stiu ca si tie iti plac scrisorile.
Uite care-i treaba... O sa fim vreo 60 de mii de suflete, acolo, in parcul Izvor, dar nu-i bai. O sa ma vezi, pentru ca voi sta chiar in fata ta. Sunt si eu tot blonda si o sa fiu imbracata intr-un tricou cu tine. Inca nu stiu daca voi purta sau nu o bascuta. Ma mai gandesc... Te rog sa nu te superi, nu prea am avut timp sa invat versurile. Adica stiu unele refrene si cam atat... Nu sunt chiar fan(pana la moarte), dar tot te astept ca si cand... Mi-am luat bilet inca din ianuarie!!! Na, ce vrei mai mult...
Sa stii ca te admir ca faci sport. Visul meu e sa am picioare ca ale tale. Mama zice "doamne fereste, nu vezi ca arata ca un barbat?!", dar nu se pricepe ea... Si-mi mai place cum dansezi. Sper sa nu te deranjeze sinceritatea mea, dar vocea nu e extraordinara. Dar, vezi tu, chiar si asa, esti foarte tare!
Toate lumea vorbeste aproape numai despre tine. Si eu o sa fac o editie speciala, pe care ti-o dedic. Miercuri, la ora 16, acolo unde ne-am inteles, in parcul Izvor. Am chemat si vedete de-astea de-ale noastre ca sa te "barfim". Mai trebuie sa ma mai documentez un pic, de-asta nu ti-am scris maine. Dar intelegi tu ca esti fata desteapta.
Gata! Nu te mai retin c-oi fi avand si tu treaba! Nu uita: blonda din fata scenei, cu tricou cu tine! Promit sa dansez muuuult!

Te pup, Simona

vineri, 21 august 2009

Pe 21 august 1976...

...Doi tineri mergeau, tinandu-se de mana, in fata ofiterului starii civile. Timizi, slabuti, frumosi, zambitori. Cu o mie de sperante si multa iubire. Marturie din ziua aceea stau cateva poze mici, alb-negru. Ea, cu un brat de gladiole, despre care spunea cu umor ca sunt ca niste fire de porumb. El, cu pletele curgandu-i pe fata, stingher in costumul de mire. In jurul lor, multa lume, nuntasii. A urmat, apoi, petrecerea. In Iasi, la restaurantul Cotnari(cum altfel?). Rochia ei, imprumutata de la o matusa, care lucra la croitoria Teatrului National, curge frumos pe silueta firava. Un voal mare ii acopera cocul inalt. Asa se purta atunci, iar voalul il are si azi.
La un an si doua luni, a venit pe lume si copilul. Singurul, de altfel...

Cand era mica, plangea. Nu intelegea de ce nu e si ea acolo, in pozele alea marunte de la nunta. Cu mama, tata, mamaie, tataie, bunicul, Maria, unchi si matusi.

Au trecut 33 de ani de atunci. Pe 21 august, de ziua lor, ii sun si-i intreb: "ce mai fac mirii?"
Mirii de atunci sunt parintii mei. Nu mai sunt tinerii subtirei, poate nici timizi, dar sunt curati, cinstiti si frumosi. Si se iubesc si acum.
Mami, tati, va multumesc pentru tot!
Pentru ca m-ati ajutat sa fiu ceea ce sunt astazi.
Pentru ca, daca voi sunteti frumosi, sunt si eu frumoasa. Si daca va e bine voua, mi-e bine si mie.
Si mai ales, multumesc pentru ca m-ati primit in viata voastra!

miercuri, 19 august 2009

Calvarul din fata Antenei

Pamantul se scutura la intervale de cateva minute. Lung si agresiv. Ca un cutremur ce nu se mai termina. De fiecare data, imi sare inima din piept. Incerc sa ma controloz. E greu, sunt in emisie. La prima zgaltaietura, inghetam cu totii. Cineva din emisie imi spune ca are senzatia ca-i aluneca scaunul. Se vede si pe post. O imagine tremurata, care-si pierde claritatea. Si, ca un facut, pamantul nu se misca decat cand suntem pe sticla...

Asa a fost azi, la Observator 16. Sunt ei, muncitorii cu ustensilele lor. Si vesnicul pasaj din Baneasa, care parca nu se mai termina. Acum sapa o groapa imensa chiar in fata Antenei. De aici si "cutremurele" de astazi.

De cateva luni, sa treci/sa stationezi/sa lucrezi in zona e un calvar. Goana dupa un loc de parcare dureaza minute bune. Locatarii din blocurile de pe DN 1 sunt si ei exasperati. Simt in fiecare zi trepidatiile pe care le-am descris mai sus.

Oamenii aceia lucreaza haotic. Daca esti pieton, mai bine ocoleste zona! E pericol mare!!! Niciun gard care sa delimiteze lucrarile, nimic... Practic, mergi direct pe mijlocul soselei. Dumnezeu cu mila...

Eu sunt patita. Intr-un weekend cu ploaie torentiala(ploaie de-aia de Bucuresti, care inunda tot), s-a surpat malul de pamant. Masina mea era parcata acolo si a fost inghitita de craterul imens... Nu eram in tara, dar colegii mei s-au straduit s-o scoata de acolo. Si uite asa, pentru o seara, masina mea a fost tv star in transmisiunile colegilor de la Antena 3.

Pasajul care ne-a dat vietile peste cap ar trebui sa se termine in decembrie. Eu, insa, nu cred... Teoretic, mai avem vreo trei luni si jumatate de cosmar. Practic...

duminică, 16 august 2009

Doua zile de liniste

"Austeritate" autoimpusa, de spalat creieri...

La tara, fara internet si fara stiri. Adica stirile alea oficiale, care vin din tv. Caci altfel, agentia de stiri de la coltul ulitei functioneaza perfect. Raspandeste informatiile cu viteza vantului, pentru ca inca nu si-au procurat DSNG-uri. Cred ca redactia mea ar putea lua ceva lectii...

La tara e fix ca la tv. Fiecare sat are "deontologii" lui. Unii calmi, altii isterici sau pe cei impaciuitori. Se ia stirea zilei si se analizeaza cu simtul raspunderii.

Stirea zilei: Nutica(cum care? nepoata Dragulinei) traieste cu... postasul. Toate bune si frumoase, doar ca atat Nutica, cat si postasul(scuzati cacofonia) sunt casatoriti!!! Fiecare cu altcineva, pentru ca altminteri nu ajungeau stire de deschidere. "Deontoloagele" se aduna si comenteaza situatia. Sa-i spunem lu' ma-sa! Vuieste satul de asa rusine! Mamaie isi asuma raspunderea si transeaza problema de fata cu "ma-sa". Femeia se supara, evident. Nu exista asa ceva!!! Fata mea?! Urmarea... Mamaie devine persona non-grata. Si i-am zis sa nu se mai bage...

Jurnalul continua. Iordache, ciobanul, nu mai face branza ca pe vremuri. Gurile rele sustin ca pune mai mult zer, ca sa fure la cantar. Rezultatul? SABOTAJ!!! Duminica, in piata, dupa foarte multa vreme, cumparam branza de la altcineva. Toti sunt multumiti. Noua branza nu se compara cu a lu' Iordache!

Mana de lucru la camp e scumpa. 500 de mii pe zi, cu tot mancare! Cine strica piata? Ei bine, chiar mamaie! Ei cer, ea da... Si uite-asa se duce pensia. Concluzia? Nu e chiar rau sa fii agricultor. Adica daca lucrezi 20 de zile pe luna, castigi vreo 10 milioane. Plus mesele...

Stiri pe scurt... In treacat, lumea vorbeste despre culesul viei. Mai e foarte putin pana la marele eveniment. Nu de alta, dar in zona, oamenii muncesc un an intreg pentru productia de struguri. Si cica se anunta an bun. Cat despre prune... Cam bate vantul! In satul din deal, a a fost hram. Lume multa, colive peste colive si impartanie. Biserica plina, de s-a minunat si preotul. De bucurie, finu' Nae s-a imbatat si-a adormit pe ulita. Vreo doua ore... Dupa care, a plecat impleticindu-se. "Drumu-i greu... viata-i grea..."

Noaptea, greieri multi si cer plin de stele. Liniste.

La tara, nimeni nu vorbeste depre Basescu, Boc & ceilalti. Alegeri?! Mamaie l-ar vota pe Iliescu. Viata merge inainte. Oamenii au problemele lor. Cu via, cu piata, cu Nutica sau finu' Nae... Chiar asa, o fi ajuns acasa?

joi, 13 august 2009

AMR...

...doua saptamani!!! Ca-n cantecul ala: "numar zileleee, numar noptileee", asa sunt. Parca mai obosita ca oricand. Lupt cu mine, diminetile, ca sa reusesc sa ma trezesc. Mi-e tot mai greu sa ma desprind din somnul ala dulce. Tot sper sa mai apuc vreo zece minute. Cu vise de-a valma, amestecate cu crampeie de realitate. Latratul cainelui din vecini, un claxon de masina, vreun muncitor care asfalteaza si care urla ca nu stiu ce nu e bine, sirena masinii de pompieri. Si apoi sunetul brutal al ceasului si cele cateva clipe de deruta. Il las sa-mi sune-n creieri, apoi cedez si-l opresc. Inca o zi... 12 pana la vacanta de vara, aruncata la inceput de septembrie.
Si da, vine toamna. O simt in aer. Se grabeste, anul asta...

marți, 11 august 2009

Ce inseamna "acasa"?

Din pacate, nu doar ce se intampla intre peretii tai...
Sunt depedenta de blocuri. M-am nascut la Iasi, intr-un cartier cu blocuri multe. Ne cunosteam cu totii intre noi, acolo erau prietenii mei. Stiam mirosul caselor vecinilor mei. Daca iti lipsea ceva, zahar, sare, un chibrit sau un bec, gaseai alaturi.
Cand a fost sa ma mut la casa mea, m-am mutat tot la bloc. In Bucuresti. M-am deprins repede cu obiceiurile noilor mei vecini si cu mersul cartierului. Nu e cine stie ce spatiu intre blocuri, asa e peste tot... Daca ai un copac, doi, in jurul imobilului, zici merci. Iar daca ai si parcare, esti chiar tare!
Aici, am si copaci, si parcare. Si totusi...

Asa e in firea omului. Sa nu stea pe loc.
L-am vazut prima data duminica seara. Se itea singur, inalt, in mijlocul campului. In jur, maracini si buruieni, cat vezi cu ochii. M-am intors si ieri si am intrat. Inauntru... un vis. Camere mari, inalte, spatioase, luminate, cu multe balcoane. Ce ne dorim, nu?
M-am simit nesigura. Mi-a placut, dar aproape ca mi-a fost frica acolo. Lipsesc ele, blocurile. Adultul nascut si crescut printre blocuri se simte stingher si infricosat de perspectiva campului. Chiar daca, pentru prima data, ar vedea pe fereastra linia orizontului sau Bucegii, in zilele cu cer senin.
Inca ma gandesc ce vreau. Aparenta siguranta a blocurilor, civilizatia sau liniste si izolare...
Din nou, e greu...

luni, 10 august 2009

Decizii

Ceva vechi sau... ceva nou?
In lumea civilizata sau in mijlocul campului?
Intr-un loc mai mic sau acolo unde te pierzi?
Mai aproape sau mai departe?

Hmm... e greu!

sâmbătă, 8 august 2009

La bunici

Sunt putine locurile care ma incarca energetic. Si, in general, sunt legate de copilaria si familia mea. Cu o singura exceptie: Franta.
Ma simt minunat cand ma duc la Iasi. Acolo sunt ai mei, casa in care m-am nascut si in care am trait 23 de ani. Si apoi locurile. Invariabil, trec pe la liceu, in Sararie, cu o oprire la Bojdeuca lui Creanga. Apoi, o iau la deal, spre Copou, prin fata Universitatii, ca sa ajung in parc. Iasul e minunat, mai ales prin mai, iunie, cand infloresc teii.
Dar cel mai bine ma simt la bunici. Spun asa, chiar daca tataie nu mai e de 7 ani. Fizic nu mai e, pentru ca, altfel, il simt in toate locurile alea pe care el le-a iubit atat de mult. Acum, merg la mamaie. In casa tuturor vacantelor copilariei mele. Cu vie, pruni, piersici si nucul batran din fundul curtii.
S-au schimbat multe, de 7 ani incoace, si totusi, in locul acela, aruncat printre dealuri, ma simt cel mai bine.
Plec acum. Doua zile acolo sunt o binecuvantare. Si vom fi cu totii: mamaie, mama, tata, Max si eu.

marți, 4 august 2009

Despre Madonna


Sau cand legenda bate talentul...


Cateva motive pentru care merita s-o vedem in concert, pe 26 august, in Parcul Izvor


E fascinant cum femeia asta, cu o voce mediocra, ajunge artistul numarul unu al momentului. Daca-si pune-n cap, cu ambitia ei poate sa mute muntii. Si-a dorit sa aiba succes si l-a avut inmiit. Aproape peste noapte, oricum mai usor decat in cazul altora. Ce-o face, atunci, pe Madonna sa fie atat de tare? Pai... cred ca legenda si controversele. A socat, a fost unde a trebuit, in momentul in care a trebuit. Electrizeaza totul in jurul ei si nu ma indoiesc de faptul ca asa va fi si-n Bucuresti. Unde, apropos, vine cu toti copiii dupa ea(patru, mai nou)!

Are o industrie in spate, care functioneaza ca un ceas elvetian. Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Viata ei este si ea un ceas. De mai bine de 25 de ani, a facut din sport o religie. In fiecare dimineata, alearga in jur de 10 km. Indiferent unde e, cu cine, ca-i vara sau iarna. Si nu e tot. Urmeaza alte doua ore de fitness, cu antrenoarea personala(Terry Anderson, acum) si cateva ore bune de dans. Peste toate astea, un regim alimentar foarte strict(e vegetariana)...

De aproape doi ani e in turneu. Intre timp, a trecut printr-un divort si a mai infiat un copil din Malawi. Cineva comenta ca ar fi in concurenta cu Angelina Jolie... N-a fost o adoptie usoara, dar i-a iesit si asta, ca doar e Madonna.

Ce n-are Madonna? Succes in filme si... in dragoste. Oricat de mult si-ar fi dorit, asta cu filmele nu i-a reusit deloc. De la Sean Penn nu a apucat sa invete. Firile lor puternice s-au ciocnit si s-a ales praful de relatia cu omul despre care fratele divei afirma ca ar fi dragostea vietii ei. Warren Beaty? Probabil ca n-a avut ea rabdare. Cat despre regizorul-sot Guy Ritchie... A fost, cu siguranta, cea mai lunga relatie, dar n-a fost sa fie nici cu el. Si la cat s-a straduit, nu vreau sa ma gandesc la ce-o fi acum in sufletul femeii care reuseste in tot.
Madonna vine la Bucuresti la 51 de ani. E intr-o forma senzationala. Nu ma astept sa ascult cine stie ce muzica, dar cu siguranta va fi spectacol. Si pana atunci, avem o carte, care ne-o dezvaluie pe diva altfel, dar la fel de fascinanta: Viata cu sora mea, Madonna, a lui Christopher Ciccone.

Toata lumea e pe facebook

...chiar asa, mai e cineva pe dinafara? daca-i intrebi la ce le foloseste, n-or sa stie foarte clar sa-ti explice. Ca e fun, ca te uiti la pozele celorlalti, ca mai dai de unul, de altul... O arzi pe net, altfel spus. Doar ca suna asa... intr-un fel: ma gasesti pe facebook!
Deunazi, primesc o invitatie de la mister Ciutacu sa-i vizionez pozele de pe facebook. Buuun... Ca sa faci asta, trebuie sa te integrezi in comunite/casta/gasca, ce-o fi ea. Asa ca-mi fac si eu cont si iata-ma integrata in sistem. De doua zile, am o droaie de "prieteni", plus altii "atarnati", carora nu le-am dat accept in lista mea de friends. Nu-i cunosc, dar ei vor sa-mi fie prieteni! Mi-am gasit cateva cunostinte vechi, am vazut niste poze dragute, am mai chatuit cu oamenii... Toata redactia e acolo si, desi birourile noastre sunt la cativa metri unele de altele, vorbim, evident, pe facebook.
So... am jucarie noua:)
"Sunt Simona si sunt pe facebook de doua zile"

luni, 3 august 2009

sâmbătă, 1 august 2009

Cacati cu ochi!

Traim intr-o tara de cacat, cu oameni si mai de cacat! Si n-am nicio problema in a generaliza. Ma scot din minti toate povestile pe care le aud in jurul meu, din ce in ce mai multe, despre oameni umiliti in strada, de romanasi "smecheri". Si mai ales imi vine sa urlu de neputinta!!!
Mama se intorcea azi acasa, de la piata, si un ologofren/cretin/prost cu' caru' i-a azvarlit un ou in fata... Oribil!!! A alergat biata femeie dupa el, cu sacosele in maini, dar boul era pe bicicleta si a zbughit-o razand. Si stiti ceva, nu s-a bagat nimeni... Nimeni n-a ajutat-o. A ajuns acasa umilita, murdara, socata, in pragul plansului... I-am spus ca daca l-as fi prins eu, cred ca as fi fost in stare sa-l omor!
Am patit-o si eu, acum vreo 4 ani. Un dobitoc a oprit in fata masinii mele si a venit glont spre mine. Jur ca am crezut ca s-a ratacit si vrea sa ma intrebe ceva(se intampla in cartierul meu). Am deschis geamul, zambitoare, si ala.... m-a scuipat. Pe fata... E una dintre cele mai urate experiente pe care le-am trait. In aceeasi tara, plina de mitocani. M-a umulit si da, n-o sa uit niciodata. M-a socat atat de tare gestul lui, incat nici macar nu i-am luat numarul de la masina...
Asta e tara, astia-s oamenii. N-o sa prind alte vremuri pe aici. Iar noi o sa ajungem, incet, incet, sa mergem cu bate si spray-uri paralizante dupa noi...