Sunt putine locurile care ma incarca energetic. Si, in general, sunt legate de copilaria si familia mea. Cu o singura exceptie: Franta.
Ma simt minunat cand ma duc la Iasi. Acolo sunt ai mei, casa in care m-am nascut si in care am trait 23 de ani. Si apoi locurile. Invariabil, trec pe la liceu, in Sararie, cu o oprire la Bojdeuca lui Creanga. Apoi, o iau la deal, spre Copou, prin fata Universitatii, ca sa ajung in parc. Iasul e minunat, mai ales prin mai, iunie, cand infloresc teii.
Dar cel mai bine ma simt la bunici. Spun asa, chiar daca tataie nu mai e de 7 ani. Fizic nu mai e, pentru ca, altfel, il simt in toate locurile alea pe care el le-a iubit atat de mult. Acum, merg la mamaie. In casa tuturor vacantelor copilariei mele. Cu vie, pruni, piersici si nucul batran din fundul curtii.
S-au schimbat multe, de 7 ani incoace, si totusi, in locul acela, aruncat printre dealuri, ma simt cel mai bine.
Plec acum. Doua zile acolo sunt o binecuvantare. Si vom fi cu totii: mamaie, mama, tata, Max si eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu