miercuri, 22 decembrie 2010

După 24 de ani



Se întâmpla în 1987, într-o vară, la mare. Era pe scenă, ma uitam fascinată la ea şi m-am apropiat. Cânta cea mai în vogă melodie din perioada aia şi... mi-a dat microfonul. Cred ca tremuram de emoţie, dar am cântat! Au trecut 24 de ani, de la acel moment. Pe Mirabela am mai avut-o invitată la emisiune, dar niciodată n-am cântat împreună cu ea. Până acum, când am refăcut duetul, după aproape trei decenii... În ediţia Acces Direct din Ajun, pe 24 decembrie, o să vedeţi acest moment. Am retrăit câteva clipe din copilăria mea. Iar de cântat, am cântat live, ca şi atunci, la mare!

vineri, 26 noiembrie 2010

Prima zi cu ninsoare...

...a fost un coşmar. Nici măcar n-am putut să mă bucur de imaginile de vis de pe webcamurile de la Jurnalul.
Un drum nesfârşit prin oraşul ăsta sufocat, spre atelierul Mariei, la probă pentru rochii... Aflu că Max, căţelul meu de la Iaşi, e bolnăvior... Un invitat răbufneşte în direct împotriva presei... Alţi doi artişti care ar fi trebuit să ajungă în emisie contramandează, în ultima clipă, aşa că avem un gol de emisie de vreo 15 minute... În tot acest timp, un nebun face rost de numerele de telefon de la o anumită reţea ale colegilor mei din trust şi îi ia la rând: se dă drept fratele sau unchiul meu, ca să ajungă la mine... Şi îi spune cuiva că mama e în spital... Momente de panică, telefon la Iaşi, mama nu răspunde... Mă apucă plânsul... Până la urmă, vorbesc cu tata... Dacă l-aş prinde pe descreieratul ăla, l-aş bate... Seară de iarnă, afară plouă... Poate mâine va fi linişte...

duminică, 21 noiembrie 2010

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

... sau poporul, văzut prin ochii lui. Tocmai m-am întors de la film. Povestea măririi şi a decăderii lui Ceauşescu e tulburătoare. Ar putea fi o lecţie pentru toţi cei care ne conduc. Aş face o vizionare la Cotroceni...
Documentarul e lung, are trei ore, dar cred că regizorul Andrei Ujică l-a făcut intenţionat. Eu aşa l-am simţit. Ca pe un cuţit pe care îl învârţi într-o rană. Din câte am căutat azi pe net, filmul mai rulează doar la Mall Cotroceni.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Nebun de Alb

Aproape că mă amorţeşte toamna asta. N-am chef să scriu şi mă mint că n-am timp. Aşa că tac şi ascult. Nebun de alb...

miercuri, 3 noiembrie 2010

duminică, 24 octombrie 2010

De Crăciun, fii mai bun...

Mă uit pe ultimele postări şi văd că am scris obsedant de mult despre timp. Sau mai corect, despre lipsa lui. Şi e firesc. Atunci când dispui de ore de leneveală, poţi să te gândeşti la câte-n lună şi în stele... Când nu le ai, te cuprinde un soi de panică.
Zilele astea, am apucat să mă plimb puţin prin oraş. Zile frumoase, cu soare, fie el şi cu dinţi... Zile de toamnă cu aromă de gutui, că tot mi-a trimis mamaie...
Şi... şi... şi... când să mă bucur de toamna asta... m-a lovit revelaţia: VINE IARNA!!! Cum mi-am dat seama? Păi tocmai s-au pus în vânzare biletele la concertul de Crăciun al lui Hruşcă...

PS. Toată lumea pare că se grăbeşte... Le mulţumesc celor care mi-au urat deja "La mulţi ani," chiar dacă mai e o săptămână până la ziua mea... :))

miercuri, 20 octombrie 2010

Un cântec şi-o vară...

Mi-e dor de-o vară nebună, demult, parcă într-o altă viaţă. Când nu eram atât de mare, încât să mă doară... O vacanţă în Vamă, câţiva colegi, matizul meu verde-măr şi o casetă cu Pasărea Colibri. Fără griji, atât de îndrăgostită încât aproape că nici nu mai ştiam cum mă cheamă...
Şi o furtună... Cea mai nebună... Cu valuri împreunate-n nisip, copaci căzuţi, terase măturate de pe plajă, fără semnal la telefon, pe-un vânt năpraznic şi noi toţi, râzând în hohote, ascunşi sub un pled...
Nu-mi păsa de nimic şi credeam că toată lumea e a mea. Ce copil...

luni, 18 octombrie 2010

N-AM TIMP!

Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim pe fugă, dormim pe fugă. Între dimineaţă şi seară, e sprintul. Ne trezim că trec anotimpurile peste noi. Apropos, e toamnă de mult... Anii fug si ei. Ne ardem viaţa în birouri rigide, în zgomotul tastelor şi al aparatelor de aer conditionat, închişi în calculatoare, despre care ne amăgim că ne-ar fi ferestre spre lume.
Visăm pe google, rîdem pe facebook, ne dăm întalnire pe mess. Ne trăim iubirile în sms-uri şi ne amăgim c-am fi fericiţi. Ne culcăm cu ştiri şi talk-showuri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoaşterii. Ii sunam pe cei dragi în grabă, poate din automatism, ca apoi să-i repezim, aruncându-le în faţă arogantul “N-am timp!”.
Discuţii, telefoane, nervi, resemnare, evadare. Evadare? Alergăm în sprint spre vacanţă. O săptămână, două… Pauză de respiraţie. Niciodată detaşare, însă. Chiar aşa, când ţi-ai închis ultima dată telefonul? Si apoi… o luăm de la capăt, mai înverşunat. Crispaţi, hulpavi, avizi de viteză. Până la următoarea pauză. Şi tot aşa. Roboţi rigizi, prizonieri în propriile vieţi. De parcă dacă ne-am opri, am pierde TRENUL.
Cărăm dupa noi -povară grea – glodul prejudecăţilor. Gândim… cu viteza gândului. Pierdem esenţa, caci niciodată N-AVEM TIMP.
Citim titluri, dar uităm poveştile.
Ca sa faci parte din lumea asta, trebuie să ţii pasul cu ea. Ăsta e preţul pe care-l plătim cu toţii.
Uneori, simt nevoia să-mi cer timpul înapoi. Dar… N-AM TIMP sa fac asta. Trebuie sa fug, acum. Undeva, cineva ar putea să mă lase în urmă...

PS. Şterge-ţi lacrimile, copile, şi mergi mai departe...

duminică, 17 octombrie 2010

Despre întâlniri, oameni, destin

Toate încep de undeva. Aşa că nici povestea mea în presă nu putea să fie altfel…

1998, eu – studentă în anul doi de facultate şi un anunţ în ziar.

“Radio Nord-Est caută reporter-prezentator de ştiri”. Aparent, nicio legătură cu ce făceam eu la Facultatea de Litere. Dar nu mi-ar strica niscavai experienţă, îmi zic… De fapt, voiam să văd şi eu cum e să mergi la un interviu de angajare. Aşa am ajuns într-o redacţie de ştiri. Mai precis, la cursurile unei şcoli de presă, printre alţi studenţi la jurnalism. Că deh… nu mă angaja nimeni, din prima… Două săptămâni, am mers conştiincioasă la radio. Făceam ştiri din ziare. Buletine întregi, pe care apoi le citeam, ca să prind intonaţia. Până într-o zi, când şefii de acolo ne-au pus câte un reportofon în braţe şi ne-au trimis pe teren. Era ultima zi de curs, un fel de examen, aşadar…
Am plecat speriată. Adică să merg aşa, pe stradă, şi să fac o ştire? M-am învârtit jumătate de zi prin oraş, m-am gândit la o mie de lucruri. Nimic nu mi se părea atât de important, încât să devină o ştire… Descumpănită, m-am urcat în tramvaiul care urma să mă ducă spre radio. Ştiam că n-o să mă angajeze nimeni şi începusem să mă încurajez că… asta e, a fost o experienţă interesantă. Şi în timp ce inventam o scuză decentă… L-AM VĂZUT! Nu ştiu ce anume din mine – sunt o mare timidă – mi-a dat curaj. Aproape că am sărit din tramvai, l-am oprit, i-am zis ceva la repezeală şi am pornit reportofonul…

2009, eu, în platoul Observatorului. Invitat: Ovidiu Lipan Ţăndărică

- Ştiţi… vreau să vă spun ceva. Aştept de foarte mulţi ani să vă zic… Datorită dumneavoastră, eu lucrez, astăzi, în presă…
- …(nr. uimire!!!)
- Acum nouă ani, v-am oprit în Piaţa Unirii din Iaşi şi v-am luat un interviu pe stradă. Vă văzusem din tramvai… Eram amărâtă, trebuia să mă întorc în redacţie cu o ştire, iar eu nu găsisem nimic. De ştirea aia, urma să depindă angajarea mea la radio. Aşa că am alergat după dumneavoastră şi v-am pus reportofonul la gură. Văzusem Visul Toboşarului, cu o seară înainte… Mi-aţi răspuns la toate lucrurile alea… N-am apucat, în toţi anii ăştia, să vă spun cât de recunoscătoare vă sunt. M-am întors în redacţie şi mi-am impresionat şefii! Aveam interviu cu un Phoenix!!! M-au angajat pe loc. Vă mulţumesc, domnule Lipan!

Aveam lacrimi în ochi. Şi eu, şi el. E întâmplarea care mi-a schimbat viaţa. Fără povestea asta, aş fi fost, acum, profesoară de limba franceză. Cu puţin noroc, aş fi prins o şcoală din oraş… Aş fi trăit aşa cum o fac sute de mii de bugetari, din ţara asta.
Dar viaţa a avut alte planuri cu mine…

miercuri, 13 octombrie 2010

CNA vs. ACCES DIRECT...

... sau cum i-am lezat eu pe membrii CNA(Consiliul Naţional de Amendare a Antenelor)...

CNA a ne-a amendat cu o sumă record. ANTENA 1 contestă sancţiunea! Iată comunicatul:

13 Octombrie 2010 – Postul de televiziune Antena 1, parte a Intact Media Group, va contesta decizia CNA de a sanctionare a emisiunii “Acces Direct” cu amenda in cuantum de 50.000 lei, intre sanctiunea aplicata si presupusele incalcari ale reglementarilor existand o diferenta semnificativa de proportii.

In editiile din 06 si 07.10.2010, “Acces direct” a preluat un material din presa mondena, iar in platoul emisiunii au fost prezente personaje vizate direct de subiect. Imaginile difuzate nu au inclus scene de nuditate sau de sex, limbajul folosit in cadrul emisiunii nu a avut, in niciun moment, caracter obscen. Simona Gherghe, moderatoarea emisiunii, a condus cu profesionalism discutia.

In calitate de jurnalist, Simona Gherghe a realizat sute de transmisiuni live, reportaje si interviuri, editare sau chiar montare de stiri. De-a lungul anilor, moderatoarea show-ului Acces Direct a dovedit o reala performanta jurnalistica, iar acest lucru i-a adus nu numai aprecierea telespectatorilor Antena 1, ci si respectul colegilor de breasla, aspecte confirmate de audienta emisiunilor sale.

Fata de toate aceste aspecte, postul de televiziune Antena 1 va contesta in instanta decizia CNA in considerarea disproportionalitatii sanctiunii aplicate fata de continutul emisiunii, decizia in cauza fiind evident subiectiva si netemeinica.

duminică, 10 octombrie 2010

O zi

Duminică mohorâtă, cu iz de sfârşit de noiembrie, fără vlagă... Mallul e sufocat, urât loc... Oameni pierduţi în vitrinele magazinelor, vânzătoare plictisite... Mănânc ceva pe fugă şi plec. Mi-e rău de-atâta "rău".
În drum spre casă, prin geamul maşinii, văd singurul lucru magic, din duminica asta ratată: un cer uluitor, cu roşu, portocaliu, alb şi albastru. Şi-un cântec la radio...

luni, 27 septembrie 2010

În căutarea asistentului perfect...

Mirajul "sticlei" este foarte mare... Marţi seară, la Antena 1, de la 20.30, veţi vedea ce anume sunt dispuşi să facă nişte băieţi, DOAR ca să apară la tv. Să fie asistenţi, mai exact. Uitaţi-vă, e interesant... dar şi foarte, foarte amuzant.


sâmbătă, 25 septembrie 2010

Timp

Mamaie mi-a spus, azi, că se teme că n-o să apuce să mă mai vadă. Am mers şi acum o săptămână, dar parcă nu ma mai văzuse de ani... Am glumit cu ea ca să-i alung tristeţea.
Trăim timpul diferit. Ei -părinţii sau bunicii- contorizează viaţa, în funcţie de vizitele celor dragi, copii, nepoţi...
Noi încă numărăm vacanţe, ieşiri cu prietenii, filme, emisii, săptămâni până la Crăciun, apoi până la Paşte.
Pentru ei, ceasul curge plumb. Noi, însă, topim nopţile-n zile...

joi, 9 septembrie 2010

Toamna mea

N-am mai scris de mult... Sunt încă în acomodare cu noul program, asa ca nu prea imi dozez foarte bine puţinul timp liber.
Azi dimineaţă, în drum spre redacţie, mi-am dat seama că deja e toamnă. Îmi place mult vremea asta, când nu e nici cald, nici frig. Mi-e dor de munte, acum când pamântul miroase a umed, iar frunzele nu vor fi căzut de tot...

Cam atât, deocamdată. O să scriu despre primele impresii, în noul meu rol. Important e că mi-e bine! :)

vineri, 6 august 2010

Noua iubire: Venezia

In Lido, o statiune cocheta, foarte curata si foarte libera. Dupa zambetul asta larg, am incercat si Adriatica.
Venezia este fabuloasa!!! Mi-a placut pe soare, pe ploaie, noaptea, ziua, dimineata, pe nemancate, pe apa, pe uscat, de sus... Mi-a fost foarte bine, acolo... Cred ca se vede din poze:)



vineri, 30 iulie 2010

Câteva gânduri

Mă pregătesc de vacanţă. Una scurtă, dar cu siguranţă frumoasă. În urmă cu ceva vreme, făceam o listă cu locuri în care mi-ar plăcea să ajung. E un oraş din enumerarea aia! ŞTIU că o să-mi placă! Nu mă întreba de ce... Am în minte frânturi de imagini dintr-un film, pe care l-am văzut mai de mult. De atunci mi-a plăcut. O să-mi fie bine...

Ne vedem în weekend, la Observator, la ora 19. De acum, DOAR acolo.:)
Am abandonat puţin blogul, dar nu de tot. Între timp, am mai scris câte ceva şi AICI.

duminică, 18 iulie 2010

Spectacolul ingrozitor al mortii

Nu credeam ca sunt atat de sensibila. Lucrez la stiri de aproape 9 ani. Timp in care am transmis de la inmormantari, de la inundatii, crime, rapiri, din case in care tocmai murisera oameni. Dupa ce incheiam transmisiunea, aproape ca mi se stergea din minte povestea tragica despre care tocmai vorbisem. Am observat, insa, ca lucrurile s-au schimbat, cu trecerea anilor. Pe de-o parte varsta, pe de alta parte, evolutia ideii de "live", in televiziunile de la noi.

Am ajuns sa transmitem MOARTEA in direct. Minut cu minut, in cele mai groaznice detalii. Acum trei zile, am mers la Sala Radio, acolo unde era priveghiul artistei. Inca din redactie, le-am spus sefilor mei ca REFUZ sa transmit de la doi metri de sicriu. Mi se pare o indecenta uriasa. Si, intr-adevar, am fost singurul reporter care nu s-a bagat in sufletul familiei. Toti ceilalti vorbeau despre moarte, la doi pasi de ea... Fete cu microfonul in mana, in slapi si fusta scurta, operatori care se pozau cu sicriul in spate, fotoreporteri, agatati de tavan, sa prinda un prim-plan bun cu moarta. Nu, de fapt gros-plan... In tot acest timp, oamenii trec pe la catafalc. Cei mai multi filmeaza sau pozeaza cu telefoanele mobile. PUN MANA PE EA! Ii fotografiaza sotul... Vad bunici cu nepoti, iar in dreptul sicriului, II RIDICA IN BRATE! SA VADA INAUNTRU!!! La televizor, spectacolul mortii e in toi. Cadre stranse, cu figuri indurerate, montate in DMC(pe lent, ca sa fie mai dramatice). Se numara lacrimile sotului, in direct. Mama lesina, iar televiziunile dau intruna secventa asta... La inmormantare, in primul rand stau cameramanii. Focus pe groapa... Si iar lacrimi, lacrimi, lacrimi... Daca ai ratat ceva la televizor, nu-i nimic, gasesti in ziare. Acolo e si mai si, ca n-au CNA-ul pe cap, deci nicio cenzura...

Ce Dumnezeu se intampla cu noi?! Eu stiu ca raul atrage si ca tentatia de a vedea este foarte mare, dar unde e DECENTA?! Mai tineti minte ceremonia, in memoria lui Michael Jackson, transmisa si ea, in direct, de o lume intreaga? A fost ceva, acolo, care v-a bulversat, vreun amanunt sordid? Eu spun ca nu... Si acolo era durere, dar a fost si decenta.

Unde, in ce punct s-a stricat poporul asta la cap? Sau asa am fost dintotdeauna? Pe mine, vestea mortii Madalinei m-a socat, dar ce a urmat, M-A TRAUMATIZAT! O sa am nevoie de zile bune, poate saptamani, ca sa ma vindec sufleteste de ce am trait, de miercuri incoace. Sa pot sa dorm linistita. Sa nu-mi mai revina obsesiv, in minte, imaginea mortii si a grotescului...

vineri, 2 iulie 2010

Amestecate

ploaie de vara,
intr-o dupa-amiaza cu oamenii pe care-i iubesc.
dor de tataie
cateva raze de soare, la apus...
un lan de floarea-soarelui, cu palarii ravasite de apa
aroma de porumb fiert
drumul spre casa
decizii...

miercuri, 30 iunie 2010

Apa trece, Romania ramane

Alessandra Stoicescu a inceput o campanie, azi-dimineata, la Antena 3. I s-au alaturat jurnalistii de la Observator si Fundatia Mereu Aproape. Moldova are nevoie de ajutoare. Sunt mii de oameni care au pierdut totul. Iar 22 de romani au murit, luati de suvoaie. Pana se dezmeticesc autoritatile, hai sa miscam noi!



E nevoie mare de bani! Iata conturile Fundatiei Mereu Aproape:

FUNDATIA MEREU APROAPE
CIF : 18212553
Bdul. Ficusului nr.44A, et. 4, sector 1, BUCURESTI
BANCA : BRD-GSG-SMCC
IBAN LEI : RO05BRDE450SV07295334500
IBAN EURO : RO31BRDE450SV23761534500

Stiu ca tuturor ne e greu, dar NU atat de greu incat sa nu-i putem ajuta pe cei care, intr-o noapte, au ramas fara case, fara cei dragi, fara amintiri...

marți, 29 iunie 2010

Luna plina...

... ma transforma. Psihic, desigur. De trei zile, sunt uracioasa, plangacioasa, somnoroasa. E o consecinta a faptului ca nu pot dormi bine. O colega imi spunea ca are de-a face si cu zodia. Cum ar veni, Scorpionul e certat cu luna plina. Eu una singur sunt!

Zilele trecute, scriam ceva de Lady Gaga. Ca nu imi place... Ei, s-a razbunat fata pe mine si m-a lovit in plin cu ultima ei melodie, pentru care am facut o obsesie. Alejandroooo!!! Ma bantuie, o aud peste tot, de doua zile e in stirile mele, duminica am vazut-o la Larry King...

Clar, e o conspiratie.... Luna plina si Alejandro...

duminică, 27 iunie 2010

Cum am aparut la Happy Hour...

...desi eu lucrez la Antena 1!!! Sigur, n-a fost o aparitie in carne si oase, dar VOCEA mea m-a reprezentat la concurenta.
Ce s-a intamplat? Pai cei de la emisiunea lui Maruta au montat un material despre Ionela Prodan, folosind o melodie, cantata de mine, pe albumul Trandafiri de la Moldova, "Mi-am făcut bundita nouă". Evident, n-au spus nimic. Lasa ca zic eu:)

Iata si varianta completa:

Asculta mai multe audio Muzica

joi, 24 iunie 2010

Sunt demodata, pentru ca...

...nu ma identific cu niciun personaj din Sex and the City. Daca ai mers la film, nu se poate sa nu fi observat cum isi impart fetele rolurile...;
nu am fost niciodata in Gaya sau Le Gaga. In Fratelli, o singura data;
nu-mi place la Mamaia. Nu mi-a placut niciodata, nu are legatura cu fitele de acolo. Cred ca am fost de vreo 4 - 5 ori, in viata mea, in deplasare, cu echipa de la stiri. Si de fiecare data, am fugit in 2 Mai - Vama Veche;
nu pot sa stau cu orele la Mall, pentru ca mi se face rau. Pe bune, nu glumesc. Imi scade glicemia:);
nu conduc o masina maaaare, cum am vazut ca se poarta, printre dive;
nu am avut niciodata unghii roz sau negre;
nu-mi place Lady Gaga. Am observat ca e cool sa fii fascinat de acest personaj.

Daca mai remarc vreo evidenta a faptului ca sunt demodata, adaug!

miercuri, 23 iunie 2010

Cantecul

In scurtul drum cu masina de acasa pana la antena, am ascultat un cantec tare frumos. Stiu ca blogul este mai ales pentru ganduri, dar il postez si aici. Pentru ca pe mine m-a facut sa zambesc. Pe ploaia asta torentiala...:)

duminică, 20 iunie 2010

Oameni

Sunt oameni care se leapada de iubiri, cam cum isi abandoneaza teiul de la fereastra mea florile... Repede, vulcanic, fara resentimente, mereu pe fuga. Iar ei -oamenii astia- iubesc, se casatoresc, fac copii, se despart, iar se casatoresc si tot asa. Bifeaza cam cat ar trai altii in trei vieti.

Sunt si oameni care-si poarta iubirile ca pe niste poveri. Dincolo de despartiri, ascunse de ochiul aspru al lumii. Pleaca mai departe si totusi raman acolo, intr-o proiectie imaginara a povestii lor. Uneori pana la moarte...

sâmbătă, 19 iunie 2010

Aseara...

...m-am simtit ca-n adolescenta. Mai precis, ca-n clasa a X a, pe vremea cand aveam rochite subtiri si bocanci. Da, era vara. Si da, asa se purta. Vazusem noi in videoclipurile celor de la Aerosmith... Pe care-i ascultam la vechiul casetofon Akai, adus de mama din Anglia, in '83. Wow... Nu-mi imaginam pe-atunci c-o sa-i vad vreodata!
Si i-am vazut, aseara. Am mers la concert fara foarte multe asteptari, istovita dupa o calatorie cu peripetii. A fost grozav! Am cantat toate piesele alea din copilarie, pe care nici nu credeam ca le mai stiu. Iar ei au fost fabulosi! Doua ore, care au trecut incredibil de repede. Iar vocea mea... noroc ca azi nu sunt la stiri:)

marți, 15 iunie 2010

Linistea din ziua motiunii

In satul de la capatul hartii, a fost o zi linistita.
Nimeni nu vorbeste despre motiune, despre Boc sau Basescu. Oamenii sunt preocupati de ce li se intampla azi. Maine... ce-o fi, o fi!
De pilda, azi s-a oprit curentul. Toata lumea discuta despre evenimentul asta... Nu pentru ca nu mai pot privi la televizor... Nici nu cred ca-l deschid. Drama-i alta. E cald si se strica pestele! Pentru ei, e mult mai important decat o motiune sau un guvern.
In rest, nimic nu tulbura linistea. Nu auzi vuvuzele, nici muzici. E calm. Doar valuri, scancetele pescarusilor si, uneori, tipetele copiilor.
Se poate trai si asa.

duminică, 13 iunie 2010

Iubesc tara asta!!!

Ce faci cand se strica trenul? Pai, daca esti calator, cobori frumusel si il impingi... Desigur, se intampla in Romania:)

marți, 8 iunie 2010

Un an

Atat a implinit, azi, jurnalul meu. L-am facut intr-o noapte, din joaca. Si probabil tot asa o sa-l si sterg. Intr-o noapte.
Nu prea mai sunt multe de spus aici, asa ca o ne vedem din ce in ce mai rar, pana cand nu va mai fi deloc. Imi place sa scriu, ma relaxeaza, dar mi-am dat seama ca nu e o idee foarte buna sa se intample intr-un spatiu public. Sau nu sunt eu foarte rezistenta... N-o sa ma schimb, asa ca cea mai usoara cale e sa elimin raul.
Sa aveti o vara frumoasa:)

sâmbătă, 5 iunie 2010

Bubu s-a facut mare

Un gand

Mi-e dor de verile alea lungi din copilarie, cand aveam atata treaba cu joaca, incat nu-mi ajungeau zilele. Vacantele de vara, la bunici, cu nuci, piersici si compot de prune...
Mi-e dor sa nu fac nimic. Sa am atata timp liber, incat sa ma plictisesc.
Vacantele de om mare sunt intotdeauna pe fuga. Ca si viata.
Alergam bezmetici, pana la pauza de cel mult doua saptamani... Si-apoi, o luam de la capat.
Si tot asa...

Andrei Duban

joi, 3 iunie 2010

Dana Mladin



PS. Povestea Danei m-a inspirat in campania Lumea copiilor... mari! Ea a fost..."muza":)

luni, 31 mai 2010

Lumea copiilor... mari

Au crescut idolii copilariei noastre. Asa cum si noi am crescut. Timp de o saptamana, in fiecare seara, la Observator 19, ii vom revedea. Pistruiatul, Medeea Marinescu, Dana Mladin, Andrei Duban, Bubu sau fetele de la Andre isi vor spune povestea. Cum au ajuns ei la televizor, in filme sau pe scena. Va astept, asadar, in lumea celor mici, ajunsi acum mari:)

sâmbătă, 29 mai 2010

Slipping through my fingers...

In drum spre casa, in seara asta, am ascultat in masina un cantec minunat. Si apoi mi-am amintit filmul...



Am plans la scena asta:)

sâmbătă, 22 mai 2010

Bob Dylan, 2 iunie

Pentru mine, acesta e concertul anului! Aici, intr-o inregistrare din 1965, de la Newport Folk Festival.

vineri, 21 mai 2010

Zilele astea...

...mananc numai in alb si rosu. Nu e nici moda, nici nimic. Uite... cirese, pepene rosu si capsuni. Fructe proaspete de sezon, romanesti. Mai putin pepenele, ca deh... nu s-a copt productia de Dabuleni.
Partea mai interesanta e cu laptele. Niciodata nu mi-a placut in mod special. Cand eram copil, se rugau ai mei de mine sa beau cate o cana... Acum, insa, m-a apucat o pasiune nebuna pentru lapte. Mult, cat mai mult, pe care-l beau ca pe apa.
Si gata meniul in alb si rosu!

In rest, e o perioada ciudata. Astept. Ceva. Orice. Vara, despre care am auzit ca vine cu autocarul lui Bob Dylan...

UPDATE! Fac o precizare, pentru ca am vazut o tampenie, pe site-ul unui tabloid... Asta NU este o dieta. Pur si simplu, am avut chef de toate lucrurile pe care le-am insirat mai sus.

miercuri, 12 mai 2010

Mie mi-e rusine...

...pentru ca vad la televizor astfel de scene. Rusine de rusinea si umilinta lor! Sunt oameni batrini, care flutura in maini zbarcite retete medicale si facturi. Pe care n-or sa mai poata sa le plateasca. Sunt primii care se revolta, pentru ca sunt si cei mai disperati. Ma gandesc la mamaie... Poate si ea ar fi iesit in strada, daca n-am fi fost noi. Ma gandesc si la ai mei. Nu pot s-o sun pe mama s-o intreb ce crede... Mi-e teama ca si ea e in aceeasi stare ca si mine. Poate mai rau.
Dar cel mai tare ma revolta faptul ca stiu ca lor, celor care ar trebui sa le fie rusine, NU LE E!

PS. Nu stiu daca e doar o intamplare, dar la maine a cazut cablul de vreo zece ori, intr-o ora...

marți, 11 mai 2010

Poza 5

Cineva mi-a trimis fotografia asta pe 26 februarie, la ora 11.04.
Am primit-o azi, 11 mai, la ora 00.20...:)
Mai bine mai tarziu, decat niciodata?

luni, 3 mai 2010

Angoase

N-am iubit niciodata primavara. A fost mereu anotimpul angoaselor, foarte puternice, in ultimii ani. Ajunsesem sa ma tem de ea, caci mie nu putea sa-mi aduca decat o profunda depresie. Ii priveam cu invidie ascunsa pe cei care tresareau exaltati la fiecare adiere a vanticelului bland de primavara.
Anul asta, s-a intamplat ceva. N-a mai venit. Sau o fi trecut pe langa noi, dar a fost atat de discreta...

Intr-o zi, s-a topit zapada. A doua zi, a iesit soarele si au inmugurit copacii. A treia zi, au navalit florile. A patra zi, nu mai vedeam de atatea frunze. A cincea zi, a mirosit a tei. A sasea zi, era atat de cald, incat m-am ascuns de soare. Iar duminica...
Duminica, se facea ca era vara.

luni, 26 aprilie 2010

Micii de la mare

Sambata e 1 mai. Nu ma intreba ce fac. Muncesc, de 1 mai. Da' nu asta e subiectul de azi. Pana sambata, o sa ploua cu stiri despre cum se pregatesc hotelierii de la mare de aceasta mareata sarbatoare. Ghinion! Anul asta e fix un weekend!
N-am mai vazut Marea Neagra de vreo patru ani. Ma mai apuca uneori dorul, dar nu de litoralul nostru, ci de ideea de mare. De aerul sarat, de sunetul valurilor, de peste proaspat, adus din larg de barcile pescarilor.
Mai putin la noi! Dialog la stiri, intre reporter si patronul unei terase, din Vama Veche:
- Ce le pregatiti turistilor, de 1 mai?
- Pai... avem un cotletel la gratar, o scaricica proaspata, mici...
Pai mai "patronule", d-aia esti tu patron la mare? Sa ne servesti noua mici?!
Cum ar veni, nu merg nici anul asta la mare, la noi... Iar domnului ii doresc un sincer faliment usor!

miercuri, 21 aprilie 2010

Sfarsituri

Cand imi place o carte, o citesc in ritm de respiratie precipitata. Si ajung in punctul in care viata mea se invarte in jurul acelei povesti. Adorm cu ea, tarziu in noapte, chiar daca stiu ca a doua zi va fi greu. Ma grabesc acasa, doar ca sa ma afund din nou...
Vine insa si clipa cand trebuie s-o las, pentru ca-i pe sfarsite. Si trag de finalul asta. Intotdeauna mi-e greu. Zabovesc pe pagini, rasfoiesc ce-am citit deja. Nu pot s-o las.
De fapt, imi dau seama acum ca n-am stiut niciodata sa ma despart.
Si ca, toata viata mea, am atarnat de cate o poveste...

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Camera Scriitorului

Nu stiu ce ma atrage acolo. Sigur, pe langa frumusetea palatului si linistea parcului. E... ceva. Dincolo de ziduri, ma simt izolata de lumea asta ciudata, setata pe forward.
Nimic nu poate fi intamplator. Nici macar nasterea romanului meu preferat. Dintre toate locurile de pe pamant, nu cred ca poate fi mai potrivit un alt spatiu in care sa se nasca povestea asta. Acolo, in odaia 11. Acum, doar o camera de inchiriat. Adica oricine poate sa dea 250 de lei si sa doarma o noapte in camera aia micuta, cu vedere spre parc. O sa spui ca viata merge mai departe si ca businessul e business.
Odaia aia nu mai pastreaza nimic din ultimii ani de viata ai lui Marin Preda. E o camera rece de hotel.
Mai trist e ca NIMIC nu-ti spune ca acolo, cel mai mare scriitor roman al ultimului secol si-a consumat o parte din viata. Ca acolo s-a nascut Cel mai iubit dintre pamanteni... Ca acolo a murit Marin Preda, intr-o zi de mai, in 1980.

Iubesc Parisul si pentru ca aproape fiecare cladire ascunde o poveste. Iar povestea sta scrisa pe o placuta de marmura, incrustata in zid. In Romania, nimeni n-a avut timp sa spuna povestea lui Preda, pe o bucata de zid...

joi, 15 aprilie 2010

8 ani de Observator

Ii implinesc astazi. Cand am venit la Antena 1, pe 15 aprilie 2002, eram cea mai tanara gazda a Observatorului. Intre timp, a mai crescut si media de varsta a prezentatorilor, din echipa noastra. Acum, dupa opt ani, nu sunt cea mai coapta, dar mi-am dat seama ca sunt cea mai veche, acolo.
Trece vremea, vorba cantecului...
Si ca tot sunt la capitolul aminitiri... Prima transmisiune in direct la Observator - botezul pe sticla la Antena 1 - am facut-o cu Gabi Firea, intr-un weekend. Iar proba in urma careia am fost admisa la prezentarea Observatorului am dat-o intr-un sacou rosu, pe care mi l-a imprumutat Sandra Stoicescu.
Mi-au purtat noroc amandoua:)

duminică, 11 aprilie 2010

Cel mai iubit...

Mi-e greu sa ies din amorteala asta... Azi, as fi avut chef de locul ala pe care tocmai l-am descoperit, atat de aproape de mine, atat de frumos. M-as fi plimbat, in bataia vantului caldut, prin parcul de langa palat. Ce miraj... As fi urcat, apoi, in camera 11 sa privesc pe fereastra. De-acolo, se vede copacul ala urias si pajistea. Si padurea. Cate povesti ascunde odaia aia...
Povestile romanului meu preferat...

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Lumina

Inainte sa plec la slujba de Inviere, iti spun sa ai parte de tihna.
Oameni frumosi si dragi sa-ti fie alaturi.
Sa ai puterea sa ierti!
Si multa lumina...

HRISTOS A INVIAT!

miercuri, 31 martie 2010

marți, 30 martie 2010

Eu si luna plina

Gata! Am rezolvat dilema! De doua nopti, ma chinuie insomnia. De data asta, n-aveam niciun motiv, dintre acelea care provoaca lipsa somnului. Adica la ora la care ma culc de obicei, eu ma zvarcolesc de pe o parte pe alta. Asta... desi ma durea carnea de somn!
Azi-noapte, ma ridic si ma duc la fereastra. O lumina afara... Da, aia era cauza: a doua noapte de luna plina!
Si, daca tot sunt la capitolul enervari, mai am vreo trei. Asadar, ma scot din minti:
- soferii care claxoneaza just in case... adica poate nu te prinzi tu ca el e in spatele tau si ar vrea sa faca nu stiu ce manevra! Ei bine, ma prind! Nu trebuie sa claxonezi ca descreieratu'!
- taximetristii care se baga. Oriunde! Fara sa se uite, fara semnal! Pe genul "las' ca ma vezi tu si oricum te prinzi ca ma grabesc". De parca eu am iesit cu masina pe strazi, ca sa admir Bucurestii inmuguriti...
- masina politiei. De fapt, nu masina, ca nu e ea de vina. Politistii aia doi care mergeau ieri cu masina cu 5 km/h, pe o straduta din spatele Antenei... desi n-aveau niciun motiv sa conduca in pas de plimbare. Si sa se hlizeasca precum prostii, uitandu-se in oglinda retrovizoare!

sâmbătă, 27 martie 2010

Miruna

Am vazut-o azi, la televizor. E o fetita foarte, foarte frumoasa. Si, din pacate, foarte bolnava. Miruna are 10 ani si o boala cumplita de sange. Si-a trait copilaria prin spitale. Asta e viata ei, de la 10 luni... Dar are o sansa: o operatie, care costa 150 de mii de euro. Enorm, pentru parintii ei. Va rog s-o ajutam!



Conturile pentru Miruna sunt deschise pe numele mamei, Amalia Enache:
RO 57 BRDE 300 SV 0775 4833 000 pt RON
RO 80 BRDE 300 SV 3210 2343 000 pt EURO

Sau, mai simplu, prin TELEDON:

0 900 900 580 - 3 EURO / APEL
0 900 900 582 - 5 EURO / APEL
0 900 900 584 - 10 EURO / APEL
Multumesc!

Alte detalii pe www.ioanamirunaenache.blogspot.com

joi, 25 martie 2010

Jumatate de zi fara telefon

Dupa o noapte de stat la povesti, am ajuns acasa, ametita bine de un zbor mult prea agitat, pentru gustul meu. M-am grabit sa ma echipez de munca si... m-am trezit in masina, foarte aproape de Antena, ca n-am telefon. Prima senzatie: panica. Am dat sa intorc, dar m-am oprit repede. Ei si ce daca n-am telefon?
M-am gandit la ai mei. N-am apucat sa le spun ca m-am intors in Bucuresti si ma gandeam ca, daca vor suna, probabil ca se vor ingrijora. Imediat, am gasit o solutie. Apoi, incet, incet, am uitat. Sigur... ii simteam lipsa, ca accesoriu. Il port tot timpul cu mine. Dar tot eu mi-am zis ca am o grija in minus. Dar ce fac totusi cu gandurile de genul "ce se intampla daca patesc ceva si n-am cum sa sun?"
Chiar asa, ce faceau parintii nostri acum 20 de ani? Pai... cred ca foloseau cabinele telefonice, daca nu erau acasa. Acum, nu mai sunt de mult. Sau cel putin eu nu le mai vad. Si uite-asa a trecut o jumatate de zi. N-am murit, nu mi s-a intamplat nimic. Dar sunt bucuroasa ca m-am regasit cu telefonul meu...

luni, 22 martie 2010

O viata

Nu prea mai e nimic de spus. Sunt vesti care te bulverseaza, pur si simplu...

sâmbătă, 20 martie 2010

A la claire fontaine...

Auzeam, azi, la radio ca e... sau, ma rog, a fost Ziua Francofoniei. Si de-atunci, fredonez un cantecel, pe care il stiu de mult. De la scoala, cred. L-am ascultat, de curand, la finalul unui film. Iata-l:


marți, 16 martie 2010

Dor de duca

Asa as fugi vreo doua zile... Nici macar nu mai conteaza unde. Doar sa plec. Problema e cum adun cele doua zile. Cum le pun cap la cap.
Mi-e dor sa ma plimb intr-un oras curat, sa vizitez, sa merg kilometri intregi pe jos, pana nu-mi mai simt picioarele. Sa mananc la repezeala ca sa am timp sa merg iar, sa vad figuri relaxate si zambitoare, sa nu mai citesc ziarele de la noi, sa nu mai deschid televizorul, sa nu mai aud stiri... Sa ma pierd in multimi de straini.
E de la soare...

miercuri, 10 martie 2010

Laptarul

E povestea unui om care si-a facut o afacere. S-a lasat de job, si-a luat capre si a deschis o ferma, in Giurgiu. Acum, aduce in casele bucurestenilor lapte proaspat si branza de capra. Adica suni, dai comanda si nenea vine la usa cu produsele. Mi-a placut, pentru ca mananc branza de capra si stiu ca cea din supermarket nu se compara cu produsul facut in casa, de mamaie, de exemplu.



http://www.laptesibranzadecapra.ro/

duminică, 7 martie 2010

Scrisoare catre mama...

Mi-e dor de tine acum. Mainile tale, care fac minuni, sunt calde si moi. Intotdeauna. Iti spun ca ma doare si tu doar iti asezi palma... si trece. Iar apoi ma saruti.
- Unde pupa mama trece!
Eu rad si m-asez cu capul in poala ta. Ma mangai si mi-e tare bine. Cand mangaie mama, parca si timpul se opreste in loc... Mana ta ma linisteste, ma vindeca si ma elibereaza de toate. As vrea sa fiu iar mica si sa ma mangaie mama... Sa refuz sa ma trezesc dimineata fara portia de rasfat. Sa ma spele ea, sa ma scoata din cada si sa-mi spuna ca-s un pestisor, sa-mi cante seara, inainte de culcare sau sa-mi citeasca nebuniile lui Habarnam. Si sa radem amandoua in hohote! Sa-mi faca cea mai gustoasa mancare din lume, cu mainile ei albe, calde, usoare: friganele moi, poale-n brau pufoase sau ostropel de pui. Mmm...
Uite, mama, daca inchid ochii, parca-ti simt palmele pe tample... Cea mai puternica forma de iubire, lasata de Dumnezeu pe pamant, este aceea a mamei, pentru pruncul ei. E singura iubire pe viata. Neconditionata de nimic, nestinsa, nealterata. Stii, mama, nu ti-am zis niciodata "te iubesc". Dar tu simti asta... Poate ca ar fi trebuit s-o spun, pana acum. Pentru ca nu te iubesc doar de 32 de ani, de cand m-ai adus tu pe lumea asta. Te iubesc de 60 de ani, atat cati ai tu! Nu intamplator tu esti mama mea si eu iti sunt fiica...N-am sa-ti uit niciodata privirea, de atunci cand am plecat de-acasa, in urma cu 8 ani. Stateai in prag, Tu, mai puternica, intotdeauna, dar cu atata durere in ochi... Stiu ca ai plans. Am plans si eu. Imi port, ca niste pietre de gat, toate despartirile de peste ani...
Daca as fi avut talent la scris, ti-as fi scris versuri. Le meriti... Daca as avut talent la pictat, ti-as fi desenat portrete. Le-ai fi meritat. Si ai fi un model pe cinste, chiar daca tu spui ca eu sunt varianta ta imbunatatita...
Ma simti asa cum n-o mai face nimeni. Dintr-un "alo" la telefon, dintr-o privire sau dintr-un "buna seara", spus de mine la televizor. N-am cum sa m-ascund.
Iti multumesc pentru tot. Pentru ca m-ai crescut frumos, in lumea asta, nu tocmai frumoasa. Pentru ca ma iubesti neconditionat. Pentru ca existi!

La multi ani, mami!

Simona

vineri, 5 martie 2010

Stiri pe scurt

Azi e baba mea si ninge, ninge, ninge... Mama zice ca sa nu ma plang. Tot imi place mie iarna...

Am cautat minute bune in supermarket mere romanesti. Am gasit din Italia, Turcia, Polonia, etc. Nu-mi amintesc sa fi fost criza de mere, anul trecut... Dar e explicabil. Altfel, n-ar putea fi atat de scump kilogramul de mere. Stiu, acum o sa-mi zici ca se gasesc in piata. Uite, pe vremea asta, n-am ajuns.

Cand apare un infractor la tv, in deschiderea jurnalelor de stiri, hop si Ogica. Ala de tot castiga la loto. Ei, am senzatia ca omul asta a fost coleg de celula cu toti insii cu cazier. Acum, cu criminalul din Danemarca.

miercuri, 3 martie 2010

Sfintii moldovenesti

Fiecare regiune cu specificul ei. La mine acasa, la Iasi, in seara de 8 martie, mama framanta aluatul, il lasa la dospit si face, apoi, din el, sfintisori moldovenesti. Impletiti, pufosi, dulci, cu miere si muuulta nuca. O minunatie! Si n-o spun pentru ca e mama, dar la ea am mancat cei mai gustosi sfinti.
De opt ani, de cand sunt in Bucuresti, ii mananc la vreo doua saptamani dupa sarbatoarea mucenicilor, atunci cand mama sau tata vin la mine. Da, de multe ori doar pentru asta. N-am putut niciodata nici macar sa gust mucenicii facuti aici, in Muntenia. Aceia mici, ca niste viermisori, in zeama aia ciudata...
Dar, pana vine mama, mi-am comandat, astazi, cativa sfinti, facuti dupa o reteta traditionala. Si o sa-i am atunci, pe 9 martie. Uite ca deja papilele mele gustative au luat-o razna...

marți, 2 martie 2010

O zi

Intre 10 zile consecutive, in redactie, si o zi libera, am deschis larg fereastra si-am vazut c-a venit primarava. Doar ca n-a sosit ieri, cand puteam si eu sa ies la aer curat, fara stresul jobului, ci azi, cand iar mi-am petrecut frumusete de dupa-amiaza la munca...

sâmbătă, 27 februarie 2010

Telefonul

Cand un Blackberry si un Iphone se cearta, castiga... Nokia E 72:))
Acum ne imprietenim...

vineri, 26 februarie 2010

Telefoane

Sunt in cautare de telefon. De vreun an si jumatate, am un Sony Ericsson care mi-a placut mult. E micut, face fotografii foarte bune si... isi face treaba aia de telefon. Adica sun sau sunt sunata si vorbesc. Ei, de vreo luna, nu prea mai aud. De fapt, el, nu eu. Asa ca-i timpul sa mi-l schimb.

Tot ii intreb pe oamenii din jurul meu ce aparat eu. Si dau fuga la internet si caut. Cum nu ma intereseaza foarte tare detaliile tehnice, il aleg pe criterii estetice. Adica sa fie dragut, nu foarte mare, sa aud bine, sa faca poze si sa pot accesa internetul.

Azi, la o pauza de cafea, trei colegi - posesori de Iphone - mi-l laudau grozav. Am improvizat chiar si o sedinta foto. Mi-au insirat o multime de aplicatii. Baietii... se amuzau teribil! Mi-am dat seama ca-si aratau lor toate lucrurile alea, mai putin mie. A! Si-mi tot spuneau ca, de fapt, asta e telefonul viitorului. Ba nu, ca e mai mult decat un telefon, e un gadget. De unde am tras concluzia ca nu e de mine, pentru ca nu-mi trebuie o jucarie.
Inca studiez piata...

joi, 25 februarie 2010

Doua vorbe

Nu sunt bolnava, nu mi s-a intamplat nimic, nu m-a suparat nimeni. Asta ca sa raspund comentariilor, pe care n-am apucat sa le moderez. Iar de-acum e deja prea tarziu. Am simtit si trait ultimele zile, pe repede-inainte. Somn pe minus. Dar las' ca vine primavara:)

sâmbătă, 20 februarie 2010

Ce conteaza, de fapt?

Intr-o zi de sambata, pe la sfarsit de februarie, televizunile din Romania sunt in fierbere. Se bat in transmisiuni in direct si-n invitati, undeva in nordul capitalei, la Romexpo, la alegerile PSD. Emisii maraton. De cealalta parte, politicienii ne servesc circ pe paine. Pe la usi, niste vrajitoare se lupta cu flacara violeta. Ai impresia ca toata tara e pe jar, in asteptarea viitorului lider.

In aceeasi zi de sambata, sfarsit de februarie, cativa tineri romani se pregatesc sa paseasca pe covorul rosu al Festivalului de Film de la Berlin. Regizorul Florin Serban si actorii Ada Condeescu si George Pistereanu. Eu cand vreau sa fluier, fluier e printre favoriti. Si prima pelicula din cariera de regizor a lui Florin... Tocmai s-a terminat ceremonia, iar oamenii astia au castigat Ursul de Argint, marele premiu al juriului. Asta dupa ce au luat si premiul Alfred Bauer, pentru debut. O performanta fabuloasa!

Pentru ei, n-a facut nimeni editie speciala...

joi, 18 februarie 2010

Prima medalie olimpica...

UPDATE: Tocmai a cazut la slalom si a pierdut super combinata, desi conducea in prima runda. Dar... fata e determinata. E in cea mai buna forma si isi doreste 5 medalii de aur.

...pentru Lindsey Vonn. I se spune cea mai sexy schioara:)
Tocmai i-am vazut coborarea, in reluare, si e... wow! N-am cuvinte... Iata si o analiza:



Dar si intr-o alta ipostaza:

Ceva de ascultat

Cam pe la sfarsitul lui februarie, inceputul lui martie, imi place sa ascult ceva. Si doar in perioada asta a anului. Aseara, in masina, am cautat cd-ul... si o s-o cant si eu cam pana pe la inceputul primaverii. Asta e:

miercuri, 17 februarie 2010

Sunt furioasa...

...pe cei din presa scrisa, care deschid blogurile oamenilor si fac stiri. Si pun titluri de doi lei!!! NU AM AVUT O COPILARIE TRAUMATIZANTA, asa cum scriu cei de la Libertatea! Am povestit un episod si atat! E o poveste! De aici, pana la a o scoate din context si a generaliza e drum lung! Stiu ca titlurile vand, dar ati mers prea departe!

marți, 16 februarie 2010

Pumnul si scandura

Toata copilaria mea mi-am dorit sa fiu ca Nadia. In jocurile noastre, noi, fetele ne bateam pentru rolul ei. Iar cand am implinit varsta de scoala, parintii mei, martori ai acestei pasiuni, m-au dat la o clasa speciala de gimnastica. Asta insemna antrenamente zilnice. Si, in fiecare dimineata, de la 8 la 9, balet.
Dar pana sa ajung acolo, a fost prima zi de scoala. Si prima ora de balet. In sala, antrenorul de gimnastica, domnul Radu, si balerina, doamna Balog.(Interesant, acum imi dau seama ca asa le-am zis intotdeauna: domnul si doamna, intr-o epoca in care toti erau tovarasi...) Era prima intalnire si, ca sa ne verifice aptitudinile, ne-au pus sa facem spagatul. Nu mi-a iesit asa cum ar fi trebuit si m-am asezat, cu picioarele departate, intr-o imitatie stangace de spagat. Profesorul m-a vazut, s-a apropiat si m-a lovit cu pumnul in spate. O lovitura atat de puternica, incat o simt si acum, pe sira spinarii...
- Aici nu ne relaxam!
Am stiut, atunci, ca n-o sa fiu niciodata Nadia. Tot ce-a urmat a fost un cosmar. Simpla prezenta in sala a acelui om ma paraliza. Si nu indrazneam sa le spun nimic alor mei, pentru ca eu imi dorisem sa fac gimnastica. Chinul copilariei mele a durat vreo trei ani. Pana intr-o zi, cand am venit acasa cu picioarele invinetite. Profesoara de balet, o unguroaica a carei singura pasiune era sa ne jigneasca ingrozitor, ma batuse cu o scandura, pentru ca nu executasem corect nu stiu ce miscare... Parintii nu m-au mai lasat sa merg la antrenamente.

Asa mi-am incheiat cariera sportiva. Am o singura amintire palpabila, de atunci. Un articol in Flacara Iasului, de prin '84, in care eram mentionata ca rezerva a lotului judetean de gimnastica ritmica... A fost, de altfel, si cea mai mare performanta...

Urbane

Vremea asta ne isterizeaza pe toti. Ieri, pe ninsoarea aia cleioasa, m-am invartit cam un sfert de ora, dupa un loc de parcare, pe o straduta din jurul Arcului de Triumf. Cum ma afundam pe un drum care nu ducea niciunde, dau sa intorc. Si-mi aleg, pentru manevra respectiva, spatiul din fata trotuarului unui salon de coafura. Cat ai clipi, doi insi incep sa urle! M-au scos din minti! Evident, le urlu si eu din masina ca NU VREAU SA PARCHEZ, DISPERATILOR!!! DOAR INTORC! Scene similare sunt la mare moda, zilele astea...

Pe nebunia aia de viscol, acum o saptamana, mi-am lasat masina in parcare. Si am apelat la companiile de taxi. Stii care e culmea taximetriei? Sa conduci cu viteza prin oras, in timp ce spargi seminte... Daaa! am trait s-o vad si p-asta... Nenea avea chiar si un dispozitiv special, atasat de bord, in care introducea cojile...

De cand cu stirea cu gainile stresate, verific, in supermarket, codul stantat pe oua. Cica e bine ca prima cifra a codului sa nu fie 3, pentru ca ouale alea sunt facute de gaini stresate... N-am gasit, evident, DECAT de-alea. Asa ca mananc, in continuare, oua de la gaini cu nervii la pamant...

luni, 15 februarie 2010

Sa facem o vraja!

Gata. Cat am scris eu despre iarna si zapada, in ultimele doua luni... S-a rupt vraja. M-am saturat. Ce e prea mult, deja strica.
La orice m-as fi asteptat azi-dimineata, cand m-am trezit, dar nu la inca o portie de ninsoare... Si ies. Si curat iar masina. Si iar derapez. Zapada de azi m-a ingretosat. Nu avea nimic din omatul ala adorabil, de iarna cruda. Nu. Era zapada grea, flasca, lipicioasa. Noi, satui de ea. Ea, obosita de noi.
Pentru orasul asta, e de-ajuns. Sa ninga la munte! Pana primavara tarziu... Pana cand brandusele se ivesc din zapada, in Valea Dorului...

duminică, 14 februarie 2010

Cel mai tare filmulet de pe net

Asta e cea mai tare chestie pe care am vazut-o in ultima vreme! E destul de veche, s-ar putea s-o stii, dar e GENIALA:))))
Rad cu lacrimi de fiecare data...

Sunday

Iubesc diminetile de duminica! Asta ca sa iubesc si eu ceva, azi, ca tot e sarbatoarea aia cu...:) Stiti voi, dau aia la stiri tot felul de reportaje cu mult rosu in fundal...
Sunt in dispozitia asta:

sâmbătă, 13 februarie 2010

De dimineata

Au inceput Jocurile Olimpice de iarna. Sigur ca, in afara de ingrozitorul accident de ieri, de la antrenamentul de sanie, n-o sa vedem mare lucru pe la televiziunile din Romania... Pe mine ma intereseaza in special patinajul si probele de schi. N-o sa le pot urmari in direct, pentru ca se intampla noaptea, foarte tarziu. Sper sa prind reluarile din timpul zilei. In Vancouver, ploua de rupe. Cam ca la noi...
Azi-dimineata, pe la 8 si ceva, m-a trezit ploaia. Incredibil. Ploaie de-aia grea, de vara, cu batai in geam! Dar poate ca asa se duc si muntii de zapada... Si am un regret: am urat dintotdeauna cizmele din cauciuc. Asta pentru ca fetele de pe-aici le poarta total in afara utilitatii lor. De-asta nici nu mi-am cumparat! Acum, mai ca-mi pare rau...

joi, 11 februarie 2010

Cirese amare

Mi-e pofta de dulceata de cirese amare. N-am mai mancat de vreo cinci ani. De cand n-a mai facut mama. Mi-a zis ca n-a mai gasit in piata, ca n-a mai apucat... Si nici n-am gasit in alta parte. La vara, trebuie sa-mi faca. O s-o rog frumos... N-as mai putea trai inc-o vara, fara dulceata de cirese amare...

Dintre ai mei, doar eu il visez pe tataie. Si intotdeauna imi cere cate ceva. Intr-o noapte, mi-a cerut cafea. Era atat de real totul! Mi-a facut si cu ochiul, complice, sa nu ne vada mamaie. Iubea cafeaua si, de obicei, ea il certa ca bea prea multa... Altadata, mi-a cerut unt. M-am si mirat. N-am nicio amintire legata de unt... Iar acum, l-am visat iar. Dar nu mi-a mai cerut nimic. Si nu stiu cum sa interpretez asta. Doamne, cat mi-e de dor de el...

miercuri, 10 februarie 2010

Intre un zambet si o lacrima

"...a plange este un act de curaj, si nu de slabiciune..." scrie Oana Pellea, in minunatu-i Jurnal. Daca-i asa, sunt o fata foarte curajoasa. Plang din toate nimicurile. Cel mai adesea, de furie. Si intotdeauna mi-a fost ciuda pe mine ca nu pot sa-mi stapanesc lacrimile, in astfel de momente. Pana sa simt nodul in gat, lacrimile imi curg, deja, cu generozitate, pe obraji. Si mai plang de emotie. La filme sau la stirile dramatice, de pilda... Da, da... chiar in timp ce le prezint! Cu cat inaintez in varsta, cu atat mai mult cad prada emotiilor. Ma gandeam ca logic ar fi fost sa fie invers. Sa fiu mai tare. Aiurea!

Cat despre zambet... Oamenii care ma stiu doar de la televizor imi spun, adesea, ca la stiri zambesc mai mult. E de inteles. Nu pot sa merg pe strada si sa afisez un zambet tamp. Cei care ma cunosc, imi reproseaza insa ca, la tv, nu zambesc suficient.

E greu sa gasesc echilibrul zambetului. La fel cum greu imi e si sa-mi stapanesc si lacrimile...

luni, 8 februarie 2010

De ce...

...ar face cineva asa ceva?!



Later edit: Intreg filmul, aici. S-a intamplat in Rusia:)

duminică, 7 februarie 2010

Ce variante avem?

Pe jos, cu taxiul sau cu masina din dotare? Asta intrebam, azi, pe facebook. Cei mai multi au spus... "stai acasa!!!" Si totusi, cand trebuie sa iesi, ce faci? Pai sa le luam pe rand:
- pe jos. Exclus. Chiar daca stau relativ aproape de locul de munca. Mi-ar fi placut sa fac o plimbare, doar ca nu pot inota printre nameti. Pe trotuare, zapada e pana la brau. Nicio sansa s-o curete careva. Pe strada? Eu n-as face asta...
- cu taxiul. Da. Asta am facut eu azi. Cu muuulta rabdare, insa... Iei telefonul, iti setezi modul zen si suni. Si suni... Si poate ai noroc. Sau nu. Eu am avut!
- cu masina. Nicio sansa. Am curatat-o, doar ca n-a trecut nimeni cu plugul ca sa stranga zapada de pe strada si sa pot scoate masina.
Ar mai fi mijloacele de transport in comun. Varianta valabila, dar care, pe mine, nu m-a ajutat deloc azi. N-am nicio legatura directa spre Baneasa, cat despre metrou... nu e!
Una peste alta, se poate! Iar orasul e foarte frumos, asa alb si curat...

vineri, 5 februarie 2010

Tara codurilor galbene. Maia

Iarna asta, Romania e galbena. A inceput timid si s-a dezlantuit, pe la sfarsitul lui decembrie. De atunci, nu ne mai lasa. E cea mai pasionala iarna, pe care mi-o amintesc. Or mai fi fost si altele, pe vremea cand inca nu se inventasera codurile meteo pe culori, dar eu nu stiu un sezon alb atat de... galben.
Cum iese putin soarele, cum se gandeste lumea la primavara. Ieri, erau 8 grade. Cald, soare, balti. Azi, cam tot asa. Dar gata. De maine, bagati-va mintile-n cap! Avem cod galben de ninsori, viscol si vreme rece, de maine, la ora 12, pana luni dimineata. Asadar, un weekend cu zapada, in jumatatea de sud a tarii.
Acum, singura mea problema e cu masina. M-am saturat, zau, s-o curat de zapada... Ultima data, nici macar nu se mai vedea de sub nameti. Dar, asta e, mergem inainte! Avem de ales?

PS. Cand m-am trezit, un mesaj, pe telefonul mobil, mi-a inseninat ziua. Azi-dimineata, pe soare, s-a nascut Maia. E fetita Trestianei si a lui Cristi, are bucle(daaa, deja:))) si e grasuta! Iar mamica ei, Tresti, era cat pe ce sa nasca in regie, la probele pentru Observator, daca n-ar fi trimis-o toata lumea acasa! Maia, sa fii fericita, frumoasa si sa ai mult noroc! Iar voi, Tresti si Cristi, sa va bucurati de ea!

miercuri, 3 februarie 2010

Nicu Alifantis

Sunt intr-o stare de... "intre". Stiu, suna ciudat. Adica e ca si cum as astepta ceva, dar nu stiu exact ce anume.

Azi am avut o intalnire frumoasa. L-am cunoscut pe Nicu Alifantis. Ii ascult muzica de ani de zile, aproape de cand ma stiu. De cand eram copil si inca nu stiam cine e el. Aveam in casa un disc de vinil, pe care ai mei obisnuiau sa-l puna la pickup. Dupa Melci... s-a nascut in '79, adica la doi ani dupa ce am venit eu pe lume. Ei, atunci a intrat Nicu Alifantis in viata mea. Am acasa albumele sale, multe dintre melodiile sale le-am cantat si eu, in vremea adolescentei, pe cand cochetam cu muzica folk. Intr-o primavara, acum vreo 4 ani, facusem o obsesie pentru Romanta lui. Iar astazi, dupa atatia ani, am stat putin de vorba.
E incredibil de modest si mi-a marturisit ca nu-i place sa apara la televizor. N-ar putea sa fie ca toti cei care umplu, acum, ecranele televizoarelor. I-am raspuns ca mai sunt si oameni, care, totusi, ar vrea sa-l vada. "Pai sa se uite la pozele mele! E mai important sa-mi asculte muzica!"
Pentru ca e o prezenta rarissima chiar si in concerte, va spun ca urmatoarea intalnire cu publicul sau va fi pe 17 aprilie, la Scala. Si ca are un album nou-nout, care se numeste Cantece de Semineu. Un album de iarna, primavara, vara, toamna... E pretextul pentru care i-am inmanat, azi, un premiu, la Antena 2.

luni, 1 februarie 2010

E luni si ninge

Ninge, de parca e ultima iarna. Ninge, de parca pamantul, flamand, nu se mai satura de atata omat.
Luni, ninge nervos. Marti si miercuri, indiferent. Joi, obosit. Vineri, ninsoarea-i apasatoare, de plumb. Sambata, se-nchide-n cer. Iar duminica... Duminca, ninge usor si amestecat. Fulgii nu mai au greutate.
E liniste si zapada. Uneori, ger. Traim o iarna alba. Asa-i ca nu te-asteptai?

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

La Observator. By Mircea Radu




Daca-l vezi pe Mircea Radu, e imposibil sa nu-i observi si aparatul foto. Il poarta intotdeauna la gat. Asa e de vreo doi ani. Si e in stare sa-ti vorbeasca ore-n sir despre pasiunea asta, in care a investit foarte mult timp si multa rabdare. Si se pricepe! I-am vazut fotografiile si i-am ascultat si povestile... Intr-o zi, in timp ce eu prezentam stirile, Mircea a intrat in platou si m-a surprins asa..:)

vineri, 29 ianuarie 2010

Pantoful se intoarce

Da-i, Doamne, blondei mintea cea de pe urma...
Si i-a dat-o!

Am transat, astazi, epopeea pantofilor prea mici. Nu puteau fi purtati, oricat de mult mi-ar fi placut mie... Si nici nu mi-a venit sa incerc experimentul cu gheata si congelatorul. Asa ca m-am dus frumusel la magazin, m-am pisicit putin si i-am schimbat. Cu cei pentru care intrasem acolo.
Si nu, nu mai am cei mai frumosi pantofi din lume, dar cu siguranta am unii comozi si PURTABILI!
Ceea ce, in fond, e cel mai important!-:)

joi, 28 ianuarie 2010

Of! Si-un pantof

Hai doi! Fireste, noi...
Am facut o "pisiceasca". Mi-am luat cei mai frumosi pantofi din lume. Am trecut pe langa un magazin in care nu intru niciodata. E scump totul acolo si imi place sa cred ca stiu valoarea banilor. Dar... sunt reduceri!!! Am vazut, in vitrina, o pereche de pantofi gri, din piele intoarsa. Frumosi foc. Intru, zic. Si intreb cat costa... Doar ca, in drumul meu de la usa spre vanzatoare, i-am zarit... cu coada ochiului. Erau pe raftul de sus. Si am stiut ca pantofii AIA trebuie sa fie ai mei! M-am repezit la ei, i-am luat...
- Ce marime sunt?
- 35. Sunt singurii...
- Of, eu port 36...
- Dar mai bine ii probati. Stiti, uneori, masurile nu coincid.
- Corect! Ii probez!
Sunt... putin mici. Dar atat de frumosi...
Da, i-am cumparat. Pur si simplu nu puteam sa-i las acolo. Iar acum ii port prin casa. Doar, doar s-or lasa... Trebuie sa se lase!

UPDATE: Tocmai am primit asta. Mi se pare genial:))



Eu nu incerc asa ceva...

luni, 25 ianuarie 2010

Luni...

...ger, soare, zapada. Rezist foarte bine la temperatura cu minus de afara. N-am avut probleme nici cu masina, nici cu incalzirea centralizata de la bloc. Da, desi stau intr-un imobil vechi, fara nicio reabilitare termica. Astazi, am iesit in parc. Am stat o ora, m-am plimbat 6 kilometri(mers alert), erau - 11 grade si nu mi-a fost frig deloc. Asta in conditiile in care nu eram teribil de infofolita.
Se vede ca iubesc iarna...

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Sase nominalizari...

...la premiile Cesar! E performanta filmului Concertul. Am scris, in decembrie, despre pelicula lui Radu Mihaileanu, imediat dupa ce m-am intors de la cinematograf. Vestea ca este printre favoritii Cesar-urilor ma bucura foarte tare!



Cred ca inca mai este in cinematografele noastre. In Franta, a avut record de spectatori si cronici foarte bune. Un succes nebun! Din pacate, la noi, salile au fost mai mult goale. Asta pentru ca inca avem foarte multe prejudecati...

vineri, 22 ianuarie 2010

Cand Dumnezeu loveste

In timp ce eu sau tu irosim mancarea sau apa, undeva in Haiti, pamant zguduit de nenumarate cutremure, un barbat e ucis pentru o punga cu orez...
Stiu, o sa-mi zici ca avem si noi flamanzii nostri... Si ai dreptate. Doar ca, la ei, sunt cu sutele de mii! Daca am fi trait intr-o tara normala, fara atatea derapaje, probabil ca ce se intampla in Haiti ar fi trebuit sa tina deschiderea jurnalelor de stiri, zile intregi. N-a fost asa. Nici macar pe 12 ianuarie, atunci cand si noi am aflat de ingrozitorul seism. In Romania, insa, arde intens flacara violeta...
Noi, ceillalti locuitori ai planetei, vedem la televizor ce se intampla in Port-au-Prince. Ei nu. Nu au unde. De zece zile, locuitorii din Haiti, cei care au supravietuit, traiesc in teroare si incertitudine.
Un singur post de radio mai emite, iar soldatii au impartit oamenilor de pe strazi aparate de radio portabile. In fata sediului, e coada. Cei care mai sunt in viata trimit mesaje, pe calea undelor, in speranta ca-si vor gasi parintii, copiii, rudele... Tot la radio, sunt anuntate locurile unde se distribuie apa si mancare. Mancare pe care bietii oameni se bat, pana la moarte...

PS. In aceasta noapte, la ora 3, ora noastra, in Statele Unite va fi organizat un teledon, pentru sinistratii din Haiti. Colegii mei de la Antena 3 vor prelua transmisia CNN. Gala va fi prezentata de George Clooney. In State, teledonul va fi transmis live de cele mai mari televiziuni.

joi, 21 ianuarie 2010

Viitorul blogului

Cand am inceput sa scriu aici, ma gandeam ca voi pastra jurnalul asta intr-un cadru relativ restrans. Intre timp, cercul de cititori s-a marit. Oameni si oameni... Ei bine, atunci, in iunie, cand am scris prima postare, nu m-am gandit la comentarii. Si nici multa vreme, dupa aceea. Pana cand au inceput sa-mi faca rau. Da. Unele comentarii imi fac, psihic, teribil de rau. Nu sunt excesiv de sensibila. Si totusi... Mi-e destul de greu sa diger atata agresivitate gratuita. Ma gandesc serios fie sa opresc de tot comentariile, fie sa inchid blogul sau sa-mi fac altul si sa scriu sub pseudonim. Sa scriu doar pentru mine.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Ultima fotografie


M-am tot jucat, in ultima vreme, si am postat poze cu mine. Dar promit sa ma opresc. E suficient. Fotografia este tot de la revista Felicia. Mai multe imagini de la sedinta foto, aici.

Offf...

Pentru toti cei care m-au intrebat ce film e ala despre care am scris eu, acum cateva zile(doamne, cat de curiosi puteti fi)...

Butterfield 8. Un clasic din 1960, cu Elizabeth Taylor, in rolul Gloriei. Actrita, intr-o forma senzationala... Am dat peste el absolut intamplator, la TCM, butonand telecomanda, pe la unu noaptea. Mie mi-a placut.
PS. Imaginea cu Elizabeth Taylor este chiar din film.

marți, 19 ianuarie 2010

Plaja

Recitesc Magicianul, fabulosul roman al lui Fowles. Stii, probabil, ca actiunea se petrece pe o insula din Grecia, Spetses. In carte, autorul ii spune Phraxos.
Am fost in Grecia de trei ori. Ingrozitor de putin, pentru un loc magic. O tara cu o mare superba, cu insule de vis, cu oameni primitori. Nu stiu s-o fi vizitat careva si sa nu fi visat la reintoarcere. E ceva cu locul ala. Mi-e teama ca si daca mi-as face toate vacantele acolo, tot n-as putea sa cuprind totul cu ochii mei, cu simturile mele. Si-mi dau seama ca viata asta nu mi-ar fi de-ajuns doar pentru Grecia...
Afara ninge marunt si apasat, iar eu visez la plaja ireal de frumoasa, strajuita de un turn parasit... Undeva, pe o insula greceasca.

Cum au compromis politicienii o culoare...

Pe bune, mie chiar imi place violetul! Si, tot vorbindu-se zilele astea doar despre flacara violeta, am avut o revelatie: n-am nimic in nuanta asta, in garderoba! Nu-i nimic, se rezolva, dupa o fuga in magazine... Mi-e teama, insa, ca lumea se va satura de violet. Culmea, nu din purtat, ci din vorbe. So what? Cand n-o s-o mai poarte nimeni, o port eu.
Si inca ceva la moda. Moda strazii, de data asta: se poarta albul. De la zapada. Desigur, iar n-a deszapezit nimeni nimic. Cum, iarna ninge?!
N-as fi crezut...

luni, 18 ianuarie 2010

Felicia



Joi, ne vedem in revista Felicia. Cateva fotografii foarte frumoase si niste lucruri importante din viata mea:)

duminică, 17 ianuarie 2010

Morometii, cu Victor Rebengiuc

Sunt carti si filme de care nu te saturi niciodata. Am mai spus ca am o mare pasiune pentru Marin Preda. Iar Morometii este un roman fabulos... Pelicula este si ea senzationala. Nici nu stiu cum a fost prima data, daca am citit mai intai cartea sau am vazut fimul. Cert este ca toata viata mea asa l-am vazut pe Ilie Moromete. Intocmai cum l-a jucat domnul Victor Rebengiuc. Nici n-as putea sa-l suprapun peste un alt chip sau sa-i imprumut o alta voce, oricata imaginatie as avea...
Domnul Rebengiuc este genul acela de om, in fata caruia iti vine sa te ridici in picioare, cand il intalnesti. L-am cunoscut, acum cateva luni, la premiera unui film. L-am salutat, cum se putea altfel?, si mi-a raspuns, rostindu-mi numele. M-am fastacit. N-as fi crezut ca un om, pentru care am atata respect ma stie pe mine... Tocmai ii cerusem "prietenia" pe facebook. Ii multumesc pentru momentul acela... La fel cum ii multumesc pentru toate rolurile minunate, pentru harul sau, dar mai ales pentru ca are atata generozitate, incat sa le imparta cu noi toti.

Filmul Morometii, regizat de Stere Gulea, apare maine, impreuna cu Jurnalul National. E un DVD pe care TREBUIE sa-l avem in colectia de acasa...

Metallica, la tambal!!!

UPDATE: Domnul se numeste Radu Seu. A cantat la un restaurant din Bucuresti. Pana asta-vara, cand a emigrat in Olanda...
Daaa! Si suna foarte bine! Nothing else matters, in varianta unui lautar roman:



PS. Dupa cum se vede, inregistrarea este facuta intr-un restaurant. Daca recunoaste cineva personajul, va rog sa-mi dati de veste. Multumesc:)

vineri, 15 ianuarie 2010

Oglinda

Ce vezi, cand te privesti in oglinda? Femeile nu sunt niciodata multumite. Sau, ca sa nu jignesc pe careva, cele mai multe femei se vor altfel. Pentru ca doar ele stiu ca, in spatele unui chip aranjat, sunt, de multe ori, griji, intrebari, lacrimi. Nu ne judecati pentru timpul petrecut in fata oglinzii. Este, poate, singurul timp, doar pentru noi. Cu cat ne vom privi mai putin, cu atat ne va pasa mai putin...

Va urma...

Un sfarsit

"- Plec!
- Nu!
- Plec sa-mi caut mandria. Singur...
- ...
- Si cand ma voi intoarce, daca o voi fi gasit si daca vei mai fi aici, o sa vedem atunci daca mai are valoare pentru vreunul dintre noi..."

THE END

PS. Va rog sa nu comentati la aceasta postare. E sfarsitul unui film, asa ca, daca nu l-ati vazut, n-are niciun sens. Multumesc.

joi, 14 ianuarie 2010

Cu gandul peste sase luni...

Mi-e dor de duca. As lua-o la fuga acum, de-as putea...
Am sarit peste vacanta de iarna si iata rezultatul. Dar... nu-i nimic! Acusi e vara! Asa ca, intr-o zi mohorata de ianuarie, care numai a iarna nu seamana, imi fac planuri de vacanta... de vara.
Mi-as dori...
- sa fie intr-un loc in care n-am mai fost;
- sa gasesc si mare si munte;
- sa nu fie departe, dar nici foarte aproape...

Nu e greu, nu-s pretentioasa. Daca imi mai vine vreo idee, adaug:)
PS. Daca tot traim cu gandul la vacanta, macar sa visam frumos...

miercuri, 13 ianuarie 2010

Dan Bittman, consilier la Finante??!!

Ce-o fi, dumnezeule, in mintea lui Vladescu?! Intai, Andrei Gheorghe... Acum, Dan Bittman!!! In ce sa-l consilieze Bittman? Il aud, acum, la Antena 3. Spune ca a acceptat, dar ca NU STIE CE VA FACE! Perfect! Banii nostri sunt pe maini bune.
Si, nu uitati: "dincolo de nori, e o raza de speranta..."

PS. Cica lumina, nu speranta! Ma rog, metaforic vorbind, tot aia e.

luni, 11 ianuarie 2010

Poate cineva sa-mi explice si mie...

... de ce in mall e vara torida si afara, iarna? Adica sunt, oare, singura pentru care mersul la mall e un chin, din pricina caldurii? Am ajuns sa intru doar in cazuri de stricta necesitate. Si sa ma gandesc serios cum sa ma imbrac, doar ca sa nu lesin de cald. Oamenii aia nu-si imagineaza ca totusi noi venim de afara? Cu palton, geaca groasa sau pulover de iarna? De care te dezbraci, cand intri. Si cari, apoi, haina pe o mana si sacosele cu ce mai cumperi pe o alta... Asa, ca un cuier... Daca tot insista sa aiba peste 25 de grade inauntru, ar putea face o garderoba! A! Si polul caldurii sau codul rosu este la... Sephora! Culmea, unde sunt produse cosmetice si de make-up care, din cate stiu eu, trebuie pastrate in anumite conditii de temperatura si umiditate! Or, acolo sunt pe putin 30 de grade!
Bine ca vine primavara...

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Uneori, ma iau prea in serios...


Nu si acum, spre amuzamentul colegilor mei... Poza e facuta cu vreo doua ore inainte de Observator, in seara asta:)

vineri, 8 ianuarie 2010

Les neiges d'antan

E iarna stearpa, ca o umbra falsa a toamnei. Curand, n-o sa mai fie deloc. Oare cand si-a pierdut forta? Pe la mijlocul lui decembrie, se dezlantuise, parea c-a biruit. Si-apoi inca un puseu palid, acum vreo saptamana... Muntii, altadata impovarati de omat, asteapta si ei. E aproape miezul lui ianurie si nu avem zapada...
Mi-e dor de-un viscol in Valea Dorului. Am trait unul, naprasnic. Eram in vacanta, tot in ianuarie, acum patru ani. Am luat telecabina spre 1400. Acolo, am asteptat vreo doua ore. Sus, vant cu transport de zapada. Priveam pe geamul de la teleferic si asteptam sa se potoleasca. Cine a schiat in Vale stie ca vremea, acolo sus, e mai capricioasa ca o femeie... Rand pe rand, schiorii s-au dat batuti. Am mai ramas vreo patru. Si apoi unda verde! Parea ca viscolul se potolise. Insa cand am iesit din refugiul telefericului, pe platou, la cota 2000, m-a izbit in fata cu o forta uluitoare. Cineva ma impingea de la spate si nu puteam sa-mi gasesc echilibrul. Jumatate de ora mi-a luat sa ajung in varful colinei, in dreptul telescaunului, de unde porneste partia spre cabana din vale. Doar ca, acolo, s-a rupt filmul. Vant cumplit si ceata, de nu vedeai la un metru in fata... M-am luat dupa ceilalti, si ei, buimaciti de forta naturii. Am inceput cu totii sa coboram pe varianta... Dupa cateva minute, mi-am dat seama ca ceva nu era in regula... Nu eram pe partie, zapada era tare ca tabla, niciun reper nicaieri. Desi coboram, aveam o senzatie ciudata ca urc. Mi s-a facut rau. Am strigat ca nu suntem pe drumul cel bun. I-am convins sa ne intoarcem. Dupa inca vreo trei sferturi de ora de mers aproape in cerc, am vazut un pilon. Era telescaunul... Si apoi pista...
Am ajuns la cabana din Vale epuizata. Am povestit celor de-acolo ce s-a intamplat si mi-au zis ca nimic nu e mai periculos ca ceata si viscolul. O simtisem pe pielea mea... Tot atunci, am aflat povestea unui tanar, care a murit asa. S-a ratacit pe o ceata, ca cea despre care am povestit, si l-au gasit primavara...

Ce am invatat in 2009...

... ma intreaba Anca. N-a fost un an grozav, asa ca ar trebuit sa fi invatat ceva din experientele traite. In mare, as spune ca am invatat sa nu mai astept nimic de la nimeni. Ca lucrurile se rezolva, daca si eu imi doresc asta. Ca dupa o noapte grea, a doua zi iese soarele. Ca dupa 20 de ani, nu ne-am schimbat foarte mult. Cea mai importanta este libertatea. Libertatea de a vedea lumea...

Intr-0 zi de ianuarie, pe 8 mai exact, in 1935, in Mississippi, se nastea Elvis Presley. Daca ar fi avut zile, astazi ar fi implinit 75 de ani...

joi, 7 ianuarie 2010

Sarbatoritul zilei

Cele mai grozave petreceri din familia mea au fost... nu de ziua mea, nici a mamei, ci de Sf. Ioan. Tatal meu este sarbatoritul zilei. Se spune ca, la onomastica, nu se fac invitatii. Te duci pur si simplu la Ionul pe care il cunosti si pe care il stii, poate, mai petrecaret din fire. Asa se intampla si la noi. In fiecare an, pe 7 ianuarie, casa-i plina de rude si prieteni. Mama se ocupa de toate bucatele, in timp ce tata e responsabil cu atmosfera. De multe ori, petrecerile se termina cu dansuri si cantece. Da, stiu, de la tata am mostenit asta.
Am sunat mai devreme, acasa, la Iasi. Petrecerea era in toi...

miercuri, 6 ianuarie 2010

Miercuri, repede

Ziua de azi a trecut ca si cum n-ar fi fost. Nu mi s-a intamplat nimic iesit din comun, n-am facut nimic spectaculos. A fost o zi de... miercuri?, da... o zi banala de miercuri.
Asa ca te invit sa intri la Oana, ca s-o vezi pe Eva, despre care scriam acum cateva zile. Am cunoscut-o cand avea nici mai mult, nici mai putin de... o zi, iar azi am primit invitatie la botez. Cum as putea sa lipsesc de la primul dans al Evei?!

UPDATE: De fapt, mi s-a intamplat ceva! Au scris aia de la Ciao! ca sunt... "uratica"! Ceea ce le doresc si lor!:))))

marți, 5 ianuarie 2010

Cea mai buna pizza din lume

M-am trezit cu pofta de pizza. De pizza AIA, de la mama ei, din Italia. Bucatile alea minunat de gustoase, pe care le cumperi la colt de strada, pentru un euro sau doi. Depinde de unde le iei. Daca ti se face foame langa Fontana di Trevi, doi euro, cu siguranta... Dar ce mai conteaza, cand ti se topeste in gura? Cand mozzarella iti mangaie cerul gurii... Si sosul se scurge pe mana... Deh... Cum sa te descurci altfel? Mai ai si harta pe care trebuie s-o tii undeva si geanta... Asa ca te asezi cu fundul pe trotuar si esti doar tu cu pizza ta. Care se termina dureros de repede. Si mai infuleci o bucata. Parca te-ai saturat... Aiurea! Peste jumatate de ora, aroma de peste tot iti da iar tarcoale... Si iata-te cu alta bucata... Si tot asa. Cred ca mi-e dor de Italia...

PS. Eu, precum tiganul cu cortu'... Am mai navalit peste un blog. Invitata, desigur. Bobo face improvizatie si scrie aici. Si peste vreo doua zile, o sa i se intample o minune: sotia lui va naste! Sa fie intr-un ceas bun si cu noroc:)

PPS. Cica s-a scumpit pizza... Am ramas in urma cu preturile.:)

luni, 4 ianuarie 2010

Patru lucruri

Aud la stiri ca, de luna viitoare, primaria capitalei va monta un panou interactiv in Pasajul de la Univeristate, ca turistii sa stie ce sa faca in Bucuresti. Ce sa viziteze... Of, Doamne, cat suntem de departe... Astia se lauda cu megainvestitia lor... Acu' parca si vad un puhoi de turisti in pasaj, asteptand la coada sa intrebe panoul interactiv... Gata, au rezolvat problema turistilor, rataciti in capitala!
Din cand in cand, ne mai intrebam, prin redactie, ce-o mai face Ariel Sharon?! Ei bine, astazi se implinesc patru(!!!) ani de cand e in coma... Oare televiziunile de pe la noi vor mai face tam-tam, in caz ca...
A mai aparut o melodie a lui Michael Jackson. E un duet cu Lenny Kravitz si se numeste Another Day. Toate sansele sa fie un succes, ca tot ce poarta marca MJ.
Vreau sa vad Sherlock Holmes. Joaca doi actori care-mi plac(Robert Downey Jr. si Jude Law) si nici nu dureaza trei ore!!! Doar doua. Oricum, una e sa stai pe scaun doua ore, alta e trei. Si nu e nici 3D, asadar fara ochelari si fara dureri de cap. Apropos, am senzatia ca Cameron nu poate sa spuna nimic in mai putin de trei ore...
Asta a fost un "rautacism"...

duminică, 3 ianuarie 2010

O seara de poveste

Ninge ca-n copilaria mea. Cu fulgi mari, grabiti si obraznici, de-ti intra-n ochi. N-am reusit sa-mi conving colegii sa iesim la o bataie cu zapada, dupa Observator. Deh... nu toti iubesc iarna. Si ii inteleg, asa eram si eu.
Imi vine sa-mi lipesc nasul de geam si sa ma uit intruna la fulgi. E alb si curat afara. Asta ar trebui sa ne bucure. Zapada mai spala orasul asta murdar... Stiu ca maine o sa fie un calvar, ca va fi greu sa curatam iar masinile de muntii de omat, ca sa va circula in ritm de melc, mai incepe si scoala... Dar, pana maine, sa ne bucuram de seara asta de poveste. O seara de iarna ca odinioara... Cu linistea sparta doar de tipetele copiilor fericiti!

PS. Aseara, tarziu, am postat ceva pe blogul lui Dan. Dan Negru. Mi-a propus sa scriu acolo si am zis da! Asa s-a nascut Scrisoarea catre mama...

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Febra

De cand ma stiu, mi-a fost teama de febra. Cred ca mi se trage de la spaima mamei, care era terorizata de puseurile mele de amigdalita, cand eram copil. Intotdeauna, boala de gat venea si cu cate o viroza. Dupa modelul doi intr-unul. Asa patesc si acum. Ma plangeam ieri de stare de rau, ca si cum as fi baut, desi n-o facusem. Ma durea capul. O durere surda, apasata. Iar aseara s-a declansat. Cu febra si frisoane si vis incalcit. De fapt, nici nu stiu daca am dormit sau a fost un soi de delir febril. Imi amintesc doar ca imi scriam aici, pe blog, toate simptomele...
Ma simt, acum, ca anesteziata. Probabil ca de la medicamente. Stiu ca, la noapte, va fi la fel. Mi-e groaza de febra si ma rog sa nu-mi pierd vocea pana maine, dupa ora opt seara, cand voi fi terminat cu stirile...
Interesant inceput sa an... Dar sa fie asta cel mai mare rau care mi se poate intampla...

vineri, 1 ianuarie 2010

Feeling good

Ianuarie, 2010. Dimineata la doua, in amiaza. Afara, ceata si aer umed. In casa, aroma de cafea tare si ciocolata neagra. Ma misc in reluare. Mi-e rau, de parca as fi baut. Dar n-am baut decat un strop de sampanie, la 12 noaptea... Mi-e foame si-mi fac ceva repede. N-a iesit ce mi-am dorit, dar am puterea sa ma amuz. Imi dau seama ca am dificulati in a scrie 2010. Imi iese 2100. E liniste pe strazi. Orasul doarme, dupa petrecere. Si eu as asculta asta la nesfarsit...