sâmbătă, 31 octombrie 2009

32

"32... Nici prea mult, nici prea puţin. Îmi spunea cineva că adevărata viaţă începe după 31 de ani. Că până atunci copilărim, ne pisicim, experimentăm. După 31 ar trebui să ştim să alegem ce-i mai bun, ca mai apoi, după 40, să începem timid să culegem roadele... Asta aştept eu de la mine. Până acum, am fost foarte captivată de profesia mea. De multe ori, mi-am neglijat viaţa personală. Nu, nu e un regret. Şi mai cred că toate se întâmplă la timpul lor. O să am mai multă grijă de sufletul meu. În rest, aş vrea să călătoresc. Sunt fericită atunci când văd lumea. În ultimul an, am avut câteva vacanţe minunate. Am cunoscut două oraşe magice, Istanbul şi Ierusalim, în care simt c-o să mă mai întorc. Dar până atunci, lista e lungă... Sunt atâtea locuri pe care vreau să le descopăr! Uite, poate la 32 de ani o să ajung să văd New York-ul...
Mi-e bine atâta vreme cât părinţii mei sunt bine. Mi-ar plăcea să-i am mai aproape, să fie cu mine astăzi. Dar Iaşul e la 500 de kilometri... Respectăm însă tradiţia cu sfinţenie. La 31 octombrie, mă sună la 7:50 dimineaţa, ora la care am venit pe lume, şi vorbim. Eu, somnoroasă, ei, emoţionaţi... Îmi povestesc de ziua aia de toamnă blândă, când m-am născut, la o maternitate în Copou. Sunt mândră de ei, la fel cum şi ei sunt mândri de mine.
Le mulţumesc telespectatorilor mei.Şi celor care mă laudă, şi celor care mă critică. Oamenii ăştia frumoşi mă primesc în casa lor în fiecare zi.
Le mulţumesc pentru că, din noianul ăsta de televiziuni, ne aleg pe noi! Gândul că ei sunt acolo mă ajută să merg mai departe. Să-mi doresc să fiu mai bună. Fără ei, astăzi, n-aş mai fi scris 32 de rânduri în Jurnalul Naţional..."

PS. L-am scris pentru Jurnalul National. Au o rubrica "Astazi e ziua ta..." Le multumesc si celor care mi-au trimis aici ganduri frumoase. Am avut doua zile de nastere:) Dar despre surprize, tort, zambete, flori si zapada, maine...

joi, 29 octombrie 2009

Magic...

L-am vazut cantand, dansand, emanand emotie si vraja. O aparitie ireala... Cu alura unui adolescent de 18 ani, crescut parca prea repede, Michael capteaza toate privirile si energiile.
L-am vazut, asta-seara, in filmul turneului ce n-a mai fost sa fie.
E fabulos. Nimic din vocea, miscarile sau atitudinea lui nu tradeaza ceva in neregula. Michael Jackson are MAGIE. Si asta se vede mai ales in ochii celorlalti. Toti, de la dansatori, la cameramani sau regizori, sunt under his spell...
Uita-te la el cum danseaza! Asculta-l cum canta! Dar priveste-i si pe cei din jurul lui! Urmareste-le reactiile si-o sa-i intelegi magia... L-am auzit cerandu-si iertare, cand a incurcat un vers. Da, el, REGELE, isi cere iertare! L-am descoperit generos. Isi pune chitarista sa straluceasca... "Asta e momentul tau. Noi suntem aici sa te ajutam..." Iar ea, ajutata de el, straluceste...
Da, e perfectionist. Da, e vizionar. E el, Megastarul, intr-o forma exceptionala! Vrea sa dea si vrea sa primeasca. E momentul lui. Si acum, ca in ultimii 45 de ani...

This is it! Omul de pe scena nu mai e. Nici acum nu-mi vine sa cred... L-am vazut, era incredibil, avea forta, entuziasm, bucurie! Disparitia lui m-a marcat puternic si sunt si acum inca sub efectul stirii. Aproape doua ore, cat dureaza filmul, am avut un nod in gat si lacrimi in coltul ochilor.

Post Scriptum...
Am pastrat in mailbox cele patru newsalert pe care le-am primit in noaptea mortii lui MJ. Sunt exact in ordinea in care au venit. Nu stiu de ce nu le-am sters. Nu stiu de ce n-am putut sa le sterg...

26/06/2009: 00.21 Pop singer Michael Jackson has suffered cardiac arrest, CNN affiliate KTLA reports.
26/06/2009: 01.31 Pop singer Michael Jackson in coma after cardiac arrest, CNN reports.
26/06/2009: 01.34 Pop singer Michael Jackson has died, according to multiple reports.
26/06/2009: 02.41 Michael Jackson is dead, CNN confirms.

marți, 27 octombrie 2009

Invata sa te aperi



Nu vreau sa ma bat cu nimeni. Dimpotriva. Daca mi s-ar intampla sa fiu atacata in strada, as prefera sa fug! Stiu ca daca ceri ajutor, nu se baga nimeni. Dar e bine sa ai un spray paralizant sau sa stii sa-ti folosesti cheia de la masina. Just in case...

Miercuri si joi

Miercuri, se lansaeaza si in Romania This is It. E, deja, un documentar foarte contestat. Vreo 20 de mii de fani MJ au anuntat ca vor sabota filmul pentru ca, spun ei, cei de la AEG Live au cauzat moartea megastarului, prin extenuare si suprasolicitare. Mai sunt si voci(din familia Jackson) care afirma ca s-au folosit mai mult sosiile lui Michael. O sa merg sa-l vad, totusi, chiar in prima zi. Iar bilet mi-am luat acum o luna. Filmul ruleaza doua saptamani.

Joi, Petru Popescu va fi invitatul meu la Observator 16. O sa vorbim despre carte, dar si despre alegerea unui scriitor foarte la moda printre tineri(poate cel mai popular in anii '70) de a ramane in Statele Unite. Care ar fi fost, oare, destinul lui Petru Popescu, daca ar fi ramas in Romania? Tot joi, dupa prezenta in platoul Observatorului, scriitorul se intalneste cu cititorii la Libraria Diverta(cea de pe Magheru), la ora 18. Inca o data, iti recomand Supleantul...

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Ministrul Panglicilor

In atentia Ministrului demis, interimar si propus, Theodor Paleologu

Domnule Ministru al Culturii,

V-am vazut aseara, la premiera unui film. Dumneavoastra nu m-ati vazut. Si daca m-ati fi vazut, oricum nu m-ati fi cunoscut. Nu va uitati la teveu... probabil ca mergeti la tiatru, ca acolo-i cu cultura. Dar sa nu ma pierd in amanunte neimportante... As vrea sa va spun trei lucruri:
1. E de prost-gust sa vii la premiera, la jumatate de ora fata de ora anuntata pe invitatie si sa ridici un rand intreg in picioare. Pur si simplu, nu se face!
2. E foarte urat sa raspunzi la sms, cand regizorul vorbeste pe scena... Chiar si sa fi fost probleme de stat de viata si de moarte... Pur si simplu, iarasi nu se face!
3. E de porc sa-ti parchezi limuzina la scara cinematografului si sa blochezi prima banda de pe Magheru... Aia pe care merg autobuzele, da! Era parcare la 50 de metri. E, oare, sub demnitatea unui ministru, fie el si interimar si propus, sa faca doi pasi pe jos, asa cum a procedat toata lumea? Pur si simplu, din nou va spun, nu se face!
Domnule Ministru, stiu ca n-o sa cititi aceste randuri... Ce-o fi, oare, in mintea dumneavoastra?

Panglici, panglici... Oare trebuie sa tai panglica la premiera? Nu?! Da' de ceee? Mie-mi place sa tai panglici.... Sunt regele panglicilor...

vineri, 23 octombrie 2009

Dragoste in timpul liber

Tocmai am vazut Amintiri din Epoca de Aur, partea a doua. Mi-a placut parca mai mult decat prima parte. Am plecat de acolo induiosata, iar la cea de-a treia legenda, mi-au dat lacrimile. La final, regizorul Cristian Mungiu a spus ca filmul asta nu este despre comunism, este despre cum era, cand eram noi mici. Si asa e!
Si ai tai adunau sticle si borcane, pe care le duceau, apoi, la ghiseul de colectare. Si tu te spalai cu sampon Urzica. Nici tu n-aveai apa calda si fierbeai oale cu apa, pe aragaz. Iar Dacia aia... cate sacrificii n-au facut ai tai ca s-o aiba...
Ai sunat vreodata de la un ghiseu PTTR? O doamna de la centrala iti facea legatura de la un pupitru fascinant, cu multe fire si butoane, si mergeai in cabina ca sa vorbesti acasa, cu mama. Mi s-a intamplat de sute de ori, in vacantele mele la bunici, la tara...
Si ai tai se dadeau peste cap, numai sa-ti puna pe masa ceva bun. Mi-aduc aminte ca tata isi facuse o pila la Bufetul Partidului... Asa mai aveam noi pulpe de pui proaspete sau pastrama. Nu mancau ei, imi dadeau mie, pentru ca tata nu putea sa aduca mult acasa... Iar mama imi facea pachetel in fiecare zi, pentru scoala, si-mi strecura cate o feliuta de pastrama intre doua bucati de paine. Si eu aruncam pachetul la caini... N-am sa uit niciodata ziua in care a aflat mama ce faceam eu... Si cum mi-a batut obrazul, cu voce amara... Mi-a spus ca ei nici macar nu gusta, ca sa-mi ajunga mie! Si eu...
Vezi tu, filmul asta te face sa nu uiti.
E impresionant, pentru ca totul este atat de real! E despre iubire, tandrete, supravietuire.
Un film despre noi, cei de-atunci.

PS. Amintiri din Epoca de Aur(partea a doua) e in cinematografe.
PPS. Off-topic. Maine o sa scriu ceva despre un om pe care-l cheama Theodor Paleologu. Daca nu-l stiti, n-ati pierdut nimic.

joi, 22 octombrie 2009

Boc, pasajul si balta

Ora 16. Zona pasajului Baneasa e blocata. Pe ambele sensuri ale Drumului National 1, circulatia e gatuita... Pe langa lucrarile care nu se mai termina, s-a spart o teava, chiar in intersectie. masinile "inoata", iar autoritatile par(sunt) neputincioase.
Apare Boc. Premierul demis + interimar. Care Boc o tine pe-a lui: Pasajul va fi gata la 1 decembrie!(!!!!!) Asta in conditiile in care constructorul a spus ca e imposibil sa respecte deadline-ul... Bun! Stii de ce Boc vrea pasajul gata la 1 decembrie? Ca sa treaca el cu masina pe acolo, victorios, de 1 decembrie...
Cat despre ce se intampla chiar acum in Baneasa, pe Boc nu l-a interesat deloc! Ce conteaza ca sute de romani, platitori de taxe, sunt blocati in trafic, in nordul capitalei?!
Chiar asa, ce conteaza cand tu ai autoturism cu girofar si nu stai niciodata la semafor si nici in coloana?...

luni, 19 octombrie 2009

Gura de oxigen

Sunt fericita cand calatoresc. Anul asta, am cunoscut doua orase minunate: Ierusalim si Istanbul. Primul e coplesitor, emotionant pana la lacrimi. Al doilea e cel mai viu loc in care am fost vreodata.
Am chef de duca... Mi-am dat seama ca am nevoie de iesirile astea ca de o gura de oxigen. Si daca stai bine sa te gandesti, tragand linie, asta e cel mai mare castig al nostru. De 20 de ani, iesim in lume. Ca sa vedem, sa comparam si, de ce nu, sa alegem.
Se apropie vacanta de iarna. Voi pleca in Austria, la schi. Cineva ma intreba, zilele trecute, de ce nu merg aici, pe Valea Prahovei. Nu, nu sunt fite! In primul rand, e mai ieftin in Austria. Sa schiezi sapte zile in St. Anton costa cam cat trei zile la Sinaia. La noi, totul e mai scump: cazare, cartelele pentru transportul pe cablu, masa... Muntii nostri sunt minunati, iubesc Sinaia, iar Valea Dorului e un loc aparte. Daca ai fost acolo, stii ce spun! Iar primavara, schiul in Valea Dorului nu se compara cu nimic! Dar... din pacate, muntele e folosit la zece la suta din capacitatea sa. In Austria, sunt sute de partii, cat vezi cu ochii. La noi, le numeri pe degetele unei maini.
Goana dupa castiguri e mult prea mare. Dar doar pentru castigurile unora... Uite un exemplu. Daca iei telegondola din Sinaia ca sa ajungi la 1.400, platesti un tichet. De la 1.400, e musai sa urci in telecabina sau in telescaun ca sa ajungi in Vale. Adica o alta cartela! Doua firme din acelasi oras(Primaria si Teleferic) nu au reusit sa se inteleaga, in asa fel incat sa aiba un skipass comun. Toata lumea ar fi avut de castigat... Dar nu, nu s-a putut! Si cand te gandesti ca, dincolo, s-au inteles ele doua tari... Asa ca de ce sa merg aici? Ca sa stau la coada? Sa schiez pe trei partii, intr-o aglomeratie ca pe Magheru?
Visez de pe-acum la vacanta mea la schi, intr-un loc alb cat vezi cu ochii, cu oameni frumosi si civilizati. Iar pana atunci, astept zapada si mirosul de ger...

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Ce ma leaga, totusi?

Ma uit cu jind la cei care pleaca. De ce-ar mai sta? De ce-as mai sta?
Pentru ca, pe undeva, ii recunosc pe strada ca fiind ai mei. Nu pe toti, dar pe suficient de multi. Poate ca de-asta, cand plec, mi-e dor. Aici sunt ai mei, locuri dragi, pline de amintiri, via, scoala, nucul, pamantul acela din varful dealului, unde, intr-o zi, o sa ridic o casa. Ma leaga oameni si locuri, mirosuri si arome, cuvinte, rostite cu talc. Limba in care visez.
Cat timp iti trebuie, oare, ca sa nu mai visezi in limba parintilor tai? Si cand ti-e dor, ce faci?
Sunt condamnata sa-mi traiesc viata aici. Nu ma plang, e alegerea mea. Chiar daca nu mi-e bine. Chiar daca nu ne e bine. De 20 ani, speram. Din patru-n patru ani, votam... iluzii. Alegem agresiv, negativ, disperat. Si totusi, speram. In ce? Nu mai stiu. Aproape ca nici nu mai conteaza. Suntem noi si ei. Ei nu ne mai reprezinta de mult. Dar multul asta e prea mult!
STOP JOC!

joi, 15 octombrie 2009

Bicicleta

Dintotdeauna mi-am dorit-o. Inca de cand chinuiam o tricicleta, pe asfaltul din fata blocului. Ma uitam cu jind la copiii mai mari, care aveau... bicicleta. Era pe vremea cand purtam cu totii acelasi accesoriu: cheia de la gat, legata de o bucata de sfoara.
Le-am cerut-o. Mai intai timid, apoi cu plansete.
- Dupa ce mergi la scoala, o s-o primesti! Dar doar daca iei premiul intai!
Si-am luat. Opt ani la rand. Aceleasi promisiuni, de fiecare data. Intre timp, toti copiii din preajma mea si-au primit bicicleta, mai putin eu.
Mai tii minte Pegasul ala? Unele aveau saua mica, altele lunguiata. Erau rosii, verzi, albastre, ba chiar si galbene. Ma visam pe bicicleta MEA. Imi doream mai mult ca orice Pegasul meu. Nu l-am avut niciodata.
Azi-noapte, am visat ca ma plimbam cu bicicleta. Si era bicicleta mea...

miercuri, 14 octombrie 2009

Repede, despre dorinte

Daca incepem sa vorbim despre dorinte, inseamna ca anul asta e pe sfarsite si zau ca ma bucur. Nu ne-am potrivit deloc. Am fost intr-un contratimp suparator. Dar iata ca trece. Fetele(Fifi si Nadina) imi arunca o provocare sa le spun cam ce mi-as dori eu, de-acum incolo. Vreau putin. Dorinte carora pot eu sa le dau viata. Asa ca lista mea e scurta:
- un aparat foto mic-mic, dar destept, care sa incapa in gentile mele mici-mici si in buzunarul gecii de schi(apropos, nu ma pricep, nu mi-ar strica niste sugestii)
- vreau sa vad Venetia, pentru ca stiu, simt ca o sa-mi placa mult
- poate ajung si la New York. E singurul oras de dincolo care ma atrage. Si daca n-o fi la anu', nu ma supar.
In rest... lucruri normale, sanatate, minte, noroc... Happy New 2010!!!

marți, 13 octombrie 2009

Intr-o camera rece...

... o fata plange. Mai departe, o alta fata rade in hohote, dandu-si capul pe spate. Un batran zice ca-l dor salele, iar sotia il cicaleste ca iar a uitat sa-si ia medicamentele. Un copil tocmai a invatat sa mearga de-a buselea. Cand ajunge la capatul pistei imaginare, se arunca istovit in bratele tatalui. Doi indragostiti se cearta. Ea ii spune ca nu se mai poate. Maine, nu vor mai fi "noi, doi". O mama sta aplecata peste fetita ei, la birou. O ajuta cu temele, pentru ca astazi a luat un insuficient la istorie. Un tata bantuie pe strazi. E abatut, caci maine s-ar putea sa-si piarda slujba. Intr-o camera de camin, cateva tinere isi dau in carti si ii asteapta pe ei. Un barbat priveste incruntat o dezbatere politica la televizor. Tocmai a cazut Guvernul. Intr-un sat indepartat, undeva in munti, e furtuna, iar oamenii stau in bezna. Un el si-o ea, proaspat casatoriti, isi fac cumparaturile intr-un supermarket luminos. Cainele latra, vrea afara. Acolo ploua si e o vreme de nu l-ai da afara. Intr-o camera rece, o fata plange...

luni, 12 octombrie 2009

Tot inainte!

UPDATE!!! Deadline-ul 1 Decembrie nu mai este o prioritate! Reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi spun, acum, ca spera sa termine pasajul din Baneasa... inainte de Craciun! De data asta, toamna e de vina.... caci toamna ploua... Iar anuntul vine azi, cand e in joc scaunul lui Boc... Offf

Orasul nu mai respira de mult, ca intr-o moarte clinica. E conectat, condamnat la tevile de esapament ale miilor de masini. Totul e static, murdar si gri. Cand ploua peste orasul muribund, nimeni nu mai are scapare...
Plaga purulenta e aici, in Baneasa. De doi ani, oamenii orasului ingurgiteaza praf, iar masinile si utilajele inoata in namol. Plaminii nostri sunt negri. Noi, cei care venim aici zi de zi, caci asta e viata, ei, cei care locuiesc aici. Nu ne-a intrebat nimeni daca ne convine, nu ne-a explicat nimeni la ce ne va folosi. De ce-am conta?!
Intr-o zi frumoasa de vara, premierul Boc a venit intr-o vizita de lucru. Si a dat verdictul: Pasajul Baneasa va fi gata pe 1 decembrie!
De atunci, au inceput nebunia si restrictiile. Azi o strada, maine doua. Pana cand nimeni nu mai face dreapta, nimeni nu mai face stanga. Mergem cu totii... inainte! Tot inainte, spre 1 decembrie, atunci cand Boc, in micimea lui, va strabate in masina cu girofar celebra ctitorie!
Totul, pentru el!
Iar pentru noi, nimic! Lasa, data viitoare...

duminică, 11 octombrie 2009

Prinsa

Ce faci cand iti place? Nu-l lasi... Il sorbi, il devorezi, nu te mai saturi, nu mai poti, nu-i asa? Dai totul peste cap. Si ajungi in punctul ala, cand ai vrea sa-l lasi, dar nu te lasa el...
Scriu randurile astea, dupa o ora de somn. Si o ora de cand m-am despartit de el.
Nu-i asa ca e putin ca intr-o iubire?
Cand ai citit ultima oara ceva care sa-ti placa atat, incat sa te abandonezi pe tine? Sa nu te lase sa-l lasi... Sa uiti sa mananci sau sa te usuci de sete...
L-am luat cu mine peste tot. L-am citit pe o bicicleta, la sala.
L-am citit intr-o sauna.
L-am citit acasa.
L-am citit in cateva ore. L-am sorbit.
M-a prins.
"Uneste-ti ritmul pasului cu ritmul unduirii puntii si-ti vei gasi ritmul firesc..."

PS. Romanul Supleantul apare maine, la chioscurile de ziare. Se vinde cu Jurnalul National. Iar Petru Popescu se intoarce in tara, saptamana viitoare, si se va intalni cu cititorii sai.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Nu se va schimba nimic

Imi pare rau ca m-am enervat. Nu trebuia. Pana la varsta asta, puteam sa invat sa-mi stapanesc nervii si frustrarile... Macar atat. Ce, nu stiam cu cine traim? S-a schimbat ceva? Evident, nu. Se va schimba ceva? Si mai clar, nu! Uite, vin alegerile. O sa fie exact la fel. Votul meu, daca va fi, nu va schimba nimic. Nici al tau. Ei sunt prea multi si or sa ne dovedeasca...

Altfel... vreau sa ma ocup mai mult de mine. Sa-mi fie mie bine. Mie, alor mei. O sa ma plimb intr-un loc frumos, in ziua asta blanda. Si mai am putin si o sa termin de citit Supleantul, ultimul roman al lui Petru Popescu. Apare luni, cu Jurnalul National. Am mai scris despre Popescu, dupa ce-am citit Prins. Imi place mult. Iar povestea din Supleantul are toate ingredientele unui best-seller(personajul principal feminin e Zoia Ceausescu). Te cucereste si o citesti pe nerasuflate. Dar despre asta, probabil, maine...

joi, 8 octombrie 2009

Daca esti ca el, nu mai intra aici!!!

Istorioara despre cocalaru' de la mall a iscat multe polemici si am primit o multime de sfaturi. Altii m-au apostrofat ca nu am fost mai vigilenta, cei mai multi ar fi facut la fel ca mine. Adica l-ar fi ignorat. Primesc, insa, urmatorul comentariu, care zice multe despre o anumita categorie de oameni:
"nu cred ca te-ar durea gura sa fii politioasa.daca i-ai aruncat respectivului vreo privire plina de scarba, cred si eu ca a inceput sa te tachineze. poate n-ar fi rau sa incepi prin a te considera egala muritorilor. pana la urma toti sunt oameni, si nu e ca si cum tu ai avea vreo stea in frunte...cred ca respectivul incerca sa-si arate simpatia in modul in care limitatul lui oeficient de inteligenta i-o permitea, dar il face asta oare un om demn de dispret?"
Autoarea e o femeie...
Cristina:
- nu ma cunosti, deci nu ai de unde sa stii cat de politicoasa sunt.
- NU VOI FI IN VECI POLITICOASA CU UNUL CARE MA ABORDEAZA CU APELATIVUL "PAPUSE"!
- faptul ca apar la tv nu ma face nicicum sa fiu "cu stea in frunte". asta e jobul meu. Cine ma cunoaste, stie cum sunt! Asa ca nu mai judeca, fara sa stii! Usoare frustrari?
- vad ca ti-am creat o oarecare revolta. Uite care-i treaba. Un om care empatizeaza cu un cocalar, nu poate fi decat... la fel. Te rog nu te mai chinui sa citesti blogul asta... Mai bine faci o plimbare prin mall. Sunt unii care te asteapta acolo... sa le zambesti!

marți, 6 octombrie 2009

M-a jignit un cocalar. Ce trebuia sa fac?

Din seria m-am dus la mall...

Sa-mi iau niste pantofi. Clasici, de preferat negri, cu toc foarte inalt. N-am gasit, normal. Intre timp, am vazut o mie de perechi cu sclipici, strasuri, patrati, rotunzi, aurii, argintii, cu fundite, coronite, table, fiare, etc...
Buuuun. Intru in ultimul magazin. Eram deja plina de nervi si satula de toate tampeniile. Gasesc unii negri, din lac. Iau pantoful drept, il pun in picior... La umarul meu, un individ cam la vreo suta de kile, blugi, burta, geaca de piele scurta, ceafa, ras in cap. Clasic! Imi zimbeste gales. Eu imi vad de imaginea mea in oglinda. Cer perechea si ma asez. Dansul insista. Imi dau seama din discutia cu amicul, si ala cam dupa acelasi calapod, ca "domnii" sunt romanasi, care-si fac veacul prin Italia. Si nu cred ca muncesc cinstit...
- Esti draguta, papuse... Iti plac pantofii astia?
Eu, tacere. Ma uit insistent la pantoful drept.
- Ce-ai papuse, de ce nu vorbesti? Esti stresata?
- N-aveti treaba?
- Haide draga, nu te enerva ca faci riduri! Uite ce tanara esti...
In spatele nostru, bodyguardul magazinului, imobil. Sta cu mainile la spate si se uita ca boul in gol. Eu turbez si imi zic in gand sa ma calmez...
- Esti frumoasa, tu, n-auzi?
Daca as putea... nu stiu ce i-as face, dar bine nu i-ar fi! Tac.
- Semeni cu Alexandra Dinu! N-auzi?? Ba, increzuta esti.... Auzi, stii ceva? Semeni cu aia, da' tu ai un caracter infect!

M-am ridicat. Am lasat pantoful si am plecat... Ce-as fi putut sa fac? Sa ripostez? Sa-i spun cat e de mitocan, nesimtit, cretin? Si daca ma astepta undeva, la iesire, si imi arata el cum e cu nesimtirea? I-am intors spatele si am plecat...
Ce sa faca o femeie, in astfel de situatii? Cum sa se apere de toti mitocanii?

luni, 5 octombrie 2009

Love-hate. Mai mult love

Nico ma imbie sa scriu despre toamna. Daca-mi place sau nu. Cum sa-ti zic eu... Eu si doamna avem o relatie de love-hate.
M-am nascut intr-o zi de toamna, la sfarsit de octombrie. O zi calda si luminoasa, cu mult soare si frunze colorate. Maternitatea era in Copou, la un pas de celebrul parc. De altfel, de la etajul al patrulea, de la ferestrele sectiei de nou-nascuti, privelistea era minunata. Iar in salonul unde statea mama, mirosea proaspat a crizanteme. Au fost primele flori pe care le-am primit noi doua. Multe, multe... La cateva zile de la nastere, m-au adus acasa. Tot intr-o zi cu soare. Atunci, m-am plimbat prima oara in viata prin Copou. Si trebuie sa-mi fi placut mult, caci si acum tot acolo trag, cand merg in vizita prin dulcele targ. Un ghemotoc de fetita, de doua kile jumate, imbracata in alb si cu un pampon mare, rosu, pe caciulita. Mama zice ca era de doua ori cat capsorul... Deh... mamaie!
Iubesc zilele calde de toamna. O iubesc atunci cand e blanda. Mi-e drag sa ma plimb si sa-mi tarai picioarele ostentativ prin frunzela abandonate.
Sunt furioasa pe ea cand mi-e frig. Atunci e rece si uda si nu se mai termina...
Dar mi-e bine, cand mai arunca o ploaie trecatoare... Oricum, n-aveam de cand sa ies. E cald si bine inauntru, beau ceai si nu-mi pasa...
Imi mai place cand are arome. De struguri zdrobiti, gutui, proaspat-amarui, flori de gradina, rosii rascoapte, zacusca de casa...
Iar dimineata, toamna mea miroase a frig si a dor.
Dor de iarna...

duminică, 4 octombrie 2009

Tovarasi, frumoasa e viata!

Tocmai am vazut Amintiri din Epoca de Aur, filmul lui Cristian Mungiu. Nu, nu e inca un film despre comunism si suntem satui pana peste cap...
Sunt patru legende despre perioada cea mai gri din viata noastra. E o pelicula cu umor amar. Amar, pentru ca nu poti sa nu-ti amintesti, daca ai trait macar cativa ani de comunism. Fiecare poveste in parte te face sa razi cu lacrimi si sa multumesti in gand ca vremurile alea s-au dus si, uite, le retraim, acum, doar la cinema. Legenda activistului in inspectie mi-a placut cel mai mult. Povestea e fabuloasa si, macar pentru scena asta, filmul trebuie vazut.
Si daca ai uitat coada la butelii, raionul de carne... fara carne(stiu si eu o poveste cu o batrana, care a mers la Alimentara si a cerut "un kilogram de oase, da' sa fie mai carnoase..."), dacia break cu perdeluta in geam, uniforma si cravata de pionier, scoala aia gri, cojita(unde dumnezeu o fi gasit-o Mungiu?!), carutul de butelii, ziarul Scanteia si cate si mai cate, o sa ti le reamintesti, vreme de o ora.
Iar daca ai 20 de ani sau mai putin... s-ar putea sa nu intelegi nimic, iar scenariu sa ti se para ireal.
Eu am vazut filmul asta, prin ochii omului care a trait 12 ani in comunism. Suficient cat sa nu uit.
Unul dintre personaje, o fetita, scoate de sub banca o banana, in timpul orei de fizica. Proful o vede si-o apostrofeaza:
- Nu mai manca banane de fata cu colegii, ca le faci pofta!

Eu stiu... Era prin '88.
Ne jucam in spatele blocului, pe langa o ghena de gunoi. La un moment dat, unul dintre copii tipa si se apleaca. Ne apropiem cu totii si vedem, aruncata pe jos, o coaja de banana. Stam chirciti, ciorchine, in jurul ei. Am plecat acasa si le-am cerut parintilor mei... banane. N-aveau si, mai ales, n-aveau de unde sa faca rost.
Ma intreb ce-o fi fost in sufletul alor mei... Cand copilul cere ceva de mancare si tu nu poti, n-ai cum sa-i dai...

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Prima zapada

Astazi, sau ieri pentru ca mai sunt vreo doua minute pana la miezul noptii, a nins la Vf. Omu. E prima ninsoare, din sezonul asta. Si, dupa cum am citit la gazeta, nu e nimic neobisnuit. Dimpotriva, prima zvacnire a iernii a venit cam tarziu, daca e sa judecam ca anul trecut s-a intamplat in septembrie.
Si totusi, pentru noi, cei cu picioarele pe pamant, o ninsoare in octombrie e impotriva firii. Aveam vreo 10 ani si Doamna a organizat o excursie la Cheile Bicazului. In Iasi, era o toamna blanda, cu fete in sandale si baieti in tricouri. Si asa am si plecat in excursie. Doar ca pe drum, s-a pornit furtuna. Si viscol. Si ninsoare. Era 31 octombrie, ziua mea de nastere. Si pe noi ne-au prins troienele in sandale...
Acum vreo doi ani, am mers la schi de primavara. Era sfarsit de martie. E schiul ala care incepe sa miroasa a branduse, a piele arsa de soare, la peste 2000m, cu zapada galbuie si usor zaharisita. In Alpii Francezi, s-a dezlantuit iadul, saptamana aia... Viscol cu transport de zapada, partii inchise, -30 de grade C. Am ramas blocati pe coama ghetarului Grande Motte si au venit salvamontistii dupa noi. Nu se vedea la un metru in fata...
Si ca sa ma intorc la prima zapada, cea de ieri, de acum, n-am vazut Vf. Omu decat sub zapada. De doua ori, de fiecare data in decembrie. Asa ca nu mi-l pot imagina altfel decat alb si rece.
E prima zapada, pe anul asta... La mai multe!

vineri, 2 octombrie 2009

Placeri nevinovate

Ce-o fi fost azi cu toamna? Atat de blanda si calda, linistita, asezata. A capatat si culoarea aia care-mi place mult.
Inceput de octombrie, luna nasterii mele, cu 28 de grade celsius. Miroase a crizanteme verzi. Le-am luat in ghiveci ca sa le plantez, maine, intr-un pamant drag. Si mai miroase a prajituri fragede cu lamaie, bune de se topesc in gura, si a cel mai grozav tort din lume: cu marzipan, mousse de ciocolata si visine proaspete.
Si sa nu uit de strugurii din via de la tara. Trei soiuri, albi, rosii, cu boabe mari sau cei cu boabe mici, dar dulci-dulci.
Mmm...

joi, 1 octombrie 2009

Here comes the sun

Am primit de la Mana prima leapsa, de cand ma joc pe-aici. Cica e ziua muzicii si sa-mi aleg o melodie frumoasa. Am stat si-am cugetat, caci imi plac multe, si m-am oprit la un cantecel frumos si optimist. Here Comes the Sun, The Beatles. Mi-aduce aminte de o primavara luminoasa din viata mea, acum un an, cu mult soare si o floare-n par. Mi-a placut atat de tare, incat l-am convins pe Mircea Radu s-o cantam impreuna la un Teledon. Si n-a fost greu. Mircea e fan The Beatles...

PS. Cantecelul e scris de George Harrison.
PPS. Dau si eu mai departe Nadinei, Magdei, Nicoletei, lui Fifi si lui Mircescu!