sâmbătă, 30 ianuarie 2010

La Observator. By Mircea Radu




Daca-l vezi pe Mircea Radu, e imposibil sa nu-i observi si aparatul foto. Il poarta intotdeauna la gat. Asa e de vreo doi ani. Si e in stare sa-ti vorbeasca ore-n sir despre pasiunea asta, in care a investit foarte mult timp si multa rabdare. Si se pricepe! I-am vazut fotografiile si i-am ascultat si povestile... Intr-o zi, in timp ce eu prezentam stirile, Mircea a intrat in platou si m-a surprins asa..:)

vineri, 29 ianuarie 2010

Pantoful se intoarce

Da-i, Doamne, blondei mintea cea de pe urma...
Si i-a dat-o!

Am transat, astazi, epopeea pantofilor prea mici. Nu puteau fi purtati, oricat de mult mi-ar fi placut mie... Si nici nu mi-a venit sa incerc experimentul cu gheata si congelatorul. Asa ca m-am dus frumusel la magazin, m-am pisicit putin si i-am schimbat. Cu cei pentru care intrasem acolo.
Si nu, nu mai am cei mai frumosi pantofi din lume, dar cu siguranta am unii comozi si PURTABILI!
Ceea ce, in fond, e cel mai important!-:)

joi, 28 ianuarie 2010

Of! Si-un pantof

Hai doi! Fireste, noi...
Am facut o "pisiceasca". Mi-am luat cei mai frumosi pantofi din lume. Am trecut pe langa un magazin in care nu intru niciodata. E scump totul acolo si imi place sa cred ca stiu valoarea banilor. Dar... sunt reduceri!!! Am vazut, in vitrina, o pereche de pantofi gri, din piele intoarsa. Frumosi foc. Intru, zic. Si intreb cat costa... Doar ca, in drumul meu de la usa spre vanzatoare, i-am zarit... cu coada ochiului. Erau pe raftul de sus. Si am stiut ca pantofii AIA trebuie sa fie ai mei! M-am repezit la ei, i-am luat...
- Ce marime sunt?
- 35. Sunt singurii...
- Of, eu port 36...
- Dar mai bine ii probati. Stiti, uneori, masurile nu coincid.
- Corect! Ii probez!
Sunt... putin mici. Dar atat de frumosi...
Da, i-am cumparat. Pur si simplu nu puteam sa-i las acolo. Iar acum ii port prin casa. Doar, doar s-or lasa... Trebuie sa se lase!

UPDATE: Tocmai am primit asta. Mi se pare genial:))



Eu nu incerc asa ceva...

luni, 25 ianuarie 2010

Luni...

...ger, soare, zapada. Rezist foarte bine la temperatura cu minus de afara. N-am avut probleme nici cu masina, nici cu incalzirea centralizata de la bloc. Da, desi stau intr-un imobil vechi, fara nicio reabilitare termica. Astazi, am iesit in parc. Am stat o ora, m-am plimbat 6 kilometri(mers alert), erau - 11 grade si nu mi-a fost frig deloc. Asta in conditiile in care nu eram teribil de infofolita.
Se vede ca iubesc iarna...

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Sase nominalizari...

...la premiile Cesar! E performanta filmului Concertul. Am scris, in decembrie, despre pelicula lui Radu Mihaileanu, imediat dupa ce m-am intors de la cinematograf. Vestea ca este printre favoritii Cesar-urilor ma bucura foarte tare!



Cred ca inca mai este in cinematografele noastre. In Franta, a avut record de spectatori si cronici foarte bune. Un succes nebun! Din pacate, la noi, salile au fost mai mult goale. Asta pentru ca inca avem foarte multe prejudecati...

vineri, 22 ianuarie 2010

Cand Dumnezeu loveste

In timp ce eu sau tu irosim mancarea sau apa, undeva in Haiti, pamant zguduit de nenumarate cutremure, un barbat e ucis pentru o punga cu orez...
Stiu, o sa-mi zici ca avem si noi flamanzii nostri... Si ai dreptate. Doar ca, la ei, sunt cu sutele de mii! Daca am fi trait intr-o tara normala, fara atatea derapaje, probabil ca ce se intampla in Haiti ar fi trebuit sa tina deschiderea jurnalelor de stiri, zile intregi. N-a fost asa. Nici macar pe 12 ianuarie, atunci cand si noi am aflat de ingrozitorul seism. In Romania, insa, arde intens flacara violeta...
Noi, ceillalti locuitori ai planetei, vedem la televizor ce se intampla in Port-au-Prince. Ei nu. Nu au unde. De zece zile, locuitorii din Haiti, cei care au supravietuit, traiesc in teroare si incertitudine.
Un singur post de radio mai emite, iar soldatii au impartit oamenilor de pe strazi aparate de radio portabile. In fata sediului, e coada. Cei care mai sunt in viata trimit mesaje, pe calea undelor, in speranta ca-si vor gasi parintii, copiii, rudele... Tot la radio, sunt anuntate locurile unde se distribuie apa si mancare. Mancare pe care bietii oameni se bat, pana la moarte...

PS. In aceasta noapte, la ora 3, ora noastra, in Statele Unite va fi organizat un teledon, pentru sinistratii din Haiti. Colegii mei de la Antena 3 vor prelua transmisia CNN. Gala va fi prezentata de George Clooney. In State, teledonul va fi transmis live de cele mai mari televiziuni.

joi, 21 ianuarie 2010

Viitorul blogului

Cand am inceput sa scriu aici, ma gandeam ca voi pastra jurnalul asta intr-un cadru relativ restrans. Intre timp, cercul de cititori s-a marit. Oameni si oameni... Ei bine, atunci, in iunie, cand am scris prima postare, nu m-am gandit la comentarii. Si nici multa vreme, dupa aceea. Pana cand au inceput sa-mi faca rau. Da. Unele comentarii imi fac, psihic, teribil de rau. Nu sunt excesiv de sensibila. Si totusi... Mi-e destul de greu sa diger atata agresivitate gratuita. Ma gandesc serios fie sa opresc de tot comentariile, fie sa inchid blogul sau sa-mi fac altul si sa scriu sub pseudonim. Sa scriu doar pentru mine.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Ultima fotografie


M-am tot jucat, in ultima vreme, si am postat poze cu mine. Dar promit sa ma opresc. E suficient. Fotografia este tot de la revista Felicia. Mai multe imagini de la sedinta foto, aici.

Offf...

Pentru toti cei care m-au intrebat ce film e ala despre care am scris eu, acum cateva zile(doamne, cat de curiosi puteti fi)...

Butterfield 8. Un clasic din 1960, cu Elizabeth Taylor, in rolul Gloriei. Actrita, intr-o forma senzationala... Am dat peste el absolut intamplator, la TCM, butonand telecomanda, pe la unu noaptea. Mie mi-a placut.
PS. Imaginea cu Elizabeth Taylor este chiar din film.

marți, 19 ianuarie 2010

Plaja

Recitesc Magicianul, fabulosul roman al lui Fowles. Stii, probabil, ca actiunea se petrece pe o insula din Grecia, Spetses. In carte, autorul ii spune Phraxos.
Am fost in Grecia de trei ori. Ingrozitor de putin, pentru un loc magic. O tara cu o mare superba, cu insule de vis, cu oameni primitori. Nu stiu s-o fi vizitat careva si sa nu fi visat la reintoarcere. E ceva cu locul ala. Mi-e teama ca si daca mi-as face toate vacantele acolo, tot n-as putea sa cuprind totul cu ochii mei, cu simturile mele. Si-mi dau seama ca viata asta nu mi-ar fi de-ajuns doar pentru Grecia...
Afara ninge marunt si apasat, iar eu visez la plaja ireal de frumoasa, strajuita de un turn parasit... Undeva, pe o insula greceasca.

Cum au compromis politicienii o culoare...

Pe bune, mie chiar imi place violetul! Si, tot vorbindu-se zilele astea doar despre flacara violeta, am avut o revelatie: n-am nimic in nuanta asta, in garderoba! Nu-i nimic, se rezolva, dupa o fuga in magazine... Mi-e teama, insa, ca lumea se va satura de violet. Culmea, nu din purtat, ci din vorbe. So what? Cand n-o s-o mai poarte nimeni, o port eu.
Si inca ceva la moda. Moda strazii, de data asta: se poarta albul. De la zapada. Desigur, iar n-a deszapezit nimeni nimic. Cum, iarna ninge?!
N-as fi crezut...

luni, 18 ianuarie 2010

Felicia



Joi, ne vedem in revista Felicia. Cateva fotografii foarte frumoase si niste lucruri importante din viata mea:)

duminică, 17 ianuarie 2010

Morometii, cu Victor Rebengiuc

Sunt carti si filme de care nu te saturi niciodata. Am mai spus ca am o mare pasiune pentru Marin Preda. Iar Morometii este un roman fabulos... Pelicula este si ea senzationala. Nici nu stiu cum a fost prima data, daca am citit mai intai cartea sau am vazut fimul. Cert este ca toata viata mea asa l-am vazut pe Ilie Moromete. Intocmai cum l-a jucat domnul Victor Rebengiuc. Nici n-as putea sa-l suprapun peste un alt chip sau sa-i imprumut o alta voce, oricata imaginatie as avea...
Domnul Rebengiuc este genul acela de om, in fata caruia iti vine sa te ridici in picioare, cand il intalnesti. L-am cunoscut, acum cateva luni, la premiera unui film. L-am salutat, cum se putea altfel?, si mi-a raspuns, rostindu-mi numele. M-am fastacit. N-as fi crezut ca un om, pentru care am atata respect ma stie pe mine... Tocmai ii cerusem "prietenia" pe facebook. Ii multumesc pentru momentul acela... La fel cum ii multumesc pentru toate rolurile minunate, pentru harul sau, dar mai ales pentru ca are atata generozitate, incat sa le imparta cu noi toti.

Filmul Morometii, regizat de Stere Gulea, apare maine, impreuna cu Jurnalul National. E un DVD pe care TREBUIE sa-l avem in colectia de acasa...

Metallica, la tambal!!!

UPDATE: Domnul se numeste Radu Seu. A cantat la un restaurant din Bucuresti. Pana asta-vara, cand a emigrat in Olanda...
Daaa! Si suna foarte bine! Nothing else matters, in varianta unui lautar roman:



PS. Dupa cum se vede, inregistrarea este facuta intr-un restaurant. Daca recunoaste cineva personajul, va rog sa-mi dati de veste. Multumesc:)

vineri, 15 ianuarie 2010

Oglinda

Ce vezi, cand te privesti in oglinda? Femeile nu sunt niciodata multumite. Sau, ca sa nu jignesc pe careva, cele mai multe femei se vor altfel. Pentru ca doar ele stiu ca, in spatele unui chip aranjat, sunt, de multe ori, griji, intrebari, lacrimi. Nu ne judecati pentru timpul petrecut in fata oglinzii. Este, poate, singurul timp, doar pentru noi. Cu cat ne vom privi mai putin, cu atat ne va pasa mai putin...

Va urma...

Un sfarsit

"- Plec!
- Nu!
- Plec sa-mi caut mandria. Singur...
- ...
- Si cand ma voi intoarce, daca o voi fi gasit si daca vei mai fi aici, o sa vedem atunci daca mai are valoare pentru vreunul dintre noi..."

THE END

PS. Va rog sa nu comentati la aceasta postare. E sfarsitul unui film, asa ca, daca nu l-ati vazut, n-are niciun sens. Multumesc.

joi, 14 ianuarie 2010

Cu gandul peste sase luni...

Mi-e dor de duca. As lua-o la fuga acum, de-as putea...
Am sarit peste vacanta de iarna si iata rezultatul. Dar... nu-i nimic! Acusi e vara! Asa ca, intr-o zi mohorata de ianuarie, care numai a iarna nu seamana, imi fac planuri de vacanta... de vara.
Mi-as dori...
- sa fie intr-un loc in care n-am mai fost;
- sa gasesc si mare si munte;
- sa nu fie departe, dar nici foarte aproape...

Nu e greu, nu-s pretentioasa. Daca imi mai vine vreo idee, adaug:)
PS. Daca tot traim cu gandul la vacanta, macar sa visam frumos...

miercuri, 13 ianuarie 2010

Dan Bittman, consilier la Finante??!!

Ce-o fi, dumnezeule, in mintea lui Vladescu?! Intai, Andrei Gheorghe... Acum, Dan Bittman!!! In ce sa-l consilieze Bittman? Il aud, acum, la Antena 3. Spune ca a acceptat, dar ca NU STIE CE VA FACE! Perfect! Banii nostri sunt pe maini bune.
Si, nu uitati: "dincolo de nori, e o raza de speranta..."

PS. Cica lumina, nu speranta! Ma rog, metaforic vorbind, tot aia e.

luni, 11 ianuarie 2010

Poate cineva sa-mi explice si mie...

... de ce in mall e vara torida si afara, iarna? Adica sunt, oare, singura pentru care mersul la mall e un chin, din pricina caldurii? Am ajuns sa intru doar in cazuri de stricta necesitate. Si sa ma gandesc serios cum sa ma imbrac, doar ca sa nu lesin de cald. Oamenii aia nu-si imagineaza ca totusi noi venim de afara? Cu palton, geaca groasa sau pulover de iarna? De care te dezbraci, cand intri. Si cari, apoi, haina pe o mana si sacosele cu ce mai cumperi pe o alta... Asa, ca un cuier... Daca tot insista sa aiba peste 25 de grade inauntru, ar putea face o garderoba! A! Si polul caldurii sau codul rosu este la... Sephora! Culmea, unde sunt produse cosmetice si de make-up care, din cate stiu eu, trebuie pastrate in anumite conditii de temperatura si umiditate! Or, acolo sunt pe putin 30 de grade!
Bine ca vine primavara...

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Uneori, ma iau prea in serios...


Nu si acum, spre amuzamentul colegilor mei... Poza e facuta cu vreo doua ore inainte de Observator, in seara asta:)

vineri, 8 ianuarie 2010

Les neiges d'antan

E iarna stearpa, ca o umbra falsa a toamnei. Curand, n-o sa mai fie deloc. Oare cand si-a pierdut forta? Pe la mijlocul lui decembrie, se dezlantuise, parea c-a biruit. Si-apoi inca un puseu palid, acum vreo saptamana... Muntii, altadata impovarati de omat, asteapta si ei. E aproape miezul lui ianurie si nu avem zapada...
Mi-e dor de-un viscol in Valea Dorului. Am trait unul, naprasnic. Eram in vacanta, tot in ianuarie, acum patru ani. Am luat telecabina spre 1400. Acolo, am asteptat vreo doua ore. Sus, vant cu transport de zapada. Priveam pe geamul de la teleferic si asteptam sa se potoleasca. Cine a schiat in Vale stie ca vremea, acolo sus, e mai capricioasa ca o femeie... Rand pe rand, schiorii s-au dat batuti. Am mai ramas vreo patru. Si apoi unda verde! Parea ca viscolul se potolise. Insa cand am iesit din refugiul telefericului, pe platou, la cota 2000, m-a izbit in fata cu o forta uluitoare. Cineva ma impingea de la spate si nu puteam sa-mi gasesc echilibrul. Jumatate de ora mi-a luat sa ajung in varful colinei, in dreptul telescaunului, de unde porneste partia spre cabana din vale. Doar ca, acolo, s-a rupt filmul. Vant cumplit si ceata, de nu vedeai la un metru in fata... M-am luat dupa ceilalti, si ei, buimaciti de forta naturii. Am inceput cu totii sa coboram pe varianta... Dupa cateva minute, mi-am dat seama ca ceva nu era in regula... Nu eram pe partie, zapada era tare ca tabla, niciun reper nicaieri. Desi coboram, aveam o senzatie ciudata ca urc. Mi s-a facut rau. Am strigat ca nu suntem pe drumul cel bun. I-am convins sa ne intoarcem. Dupa inca vreo trei sferturi de ora de mers aproape in cerc, am vazut un pilon. Era telescaunul... Si apoi pista...
Am ajuns la cabana din Vale epuizata. Am povestit celor de-acolo ce s-a intamplat si mi-au zis ca nimic nu e mai periculos ca ceata si viscolul. O simtisem pe pielea mea... Tot atunci, am aflat povestea unui tanar, care a murit asa. S-a ratacit pe o ceata, ca cea despre care am povestit, si l-au gasit primavara...

Ce am invatat in 2009...

... ma intreaba Anca. N-a fost un an grozav, asa ca ar trebuit sa fi invatat ceva din experientele traite. In mare, as spune ca am invatat sa nu mai astept nimic de la nimeni. Ca lucrurile se rezolva, daca si eu imi doresc asta. Ca dupa o noapte grea, a doua zi iese soarele. Ca dupa 20 de ani, nu ne-am schimbat foarte mult. Cea mai importanta este libertatea. Libertatea de a vedea lumea...

Intr-0 zi de ianuarie, pe 8 mai exact, in 1935, in Mississippi, se nastea Elvis Presley. Daca ar fi avut zile, astazi ar fi implinit 75 de ani...

joi, 7 ianuarie 2010

Sarbatoritul zilei

Cele mai grozave petreceri din familia mea au fost... nu de ziua mea, nici a mamei, ci de Sf. Ioan. Tatal meu este sarbatoritul zilei. Se spune ca, la onomastica, nu se fac invitatii. Te duci pur si simplu la Ionul pe care il cunosti si pe care il stii, poate, mai petrecaret din fire. Asa se intampla si la noi. In fiecare an, pe 7 ianuarie, casa-i plina de rude si prieteni. Mama se ocupa de toate bucatele, in timp ce tata e responsabil cu atmosfera. De multe ori, petrecerile se termina cu dansuri si cantece. Da, stiu, de la tata am mostenit asta.
Am sunat mai devreme, acasa, la Iasi. Petrecerea era in toi...

miercuri, 6 ianuarie 2010

Miercuri, repede

Ziua de azi a trecut ca si cum n-ar fi fost. Nu mi s-a intamplat nimic iesit din comun, n-am facut nimic spectaculos. A fost o zi de... miercuri?, da... o zi banala de miercuri.
Asa ca te invit sa intri la Oana, ca s-o vezi pe Eva, despre care scriam acum cateva zile. Am cunoscut-o cand avea nici mai mult, nici mai putin de... o zi, iar azi am primit invitatie la botez. Cum as putea sa lipsesc de la primul dans al Evei?!

UPDATE: De fapt, mi s-a intamplat ceva! Au scris aia de la Ciao! ca sunt... "uratica"! Ceea ce le doresc si lor!:))))

marți, 5 ianuarie 2010

Cea mai buna pizza din lume

M-am trezit cu pofta de pizza. De pizza AIA, de la mama ei, din Italia. Bucatile alea minunat de gustoase, pe care le cumperi la colt de strada, pentru un euro sau doi. Depinde de unde le iei. Daca ti se face foame langa Fontana di Trevi, doi euro, cu siguranta... Dar ce mai conteaza, cand ti se topeste in gura? Cand mozzarella iti mangaie cerul gurii... Si sosul se scurge pe mana... Deh... Cum sa te descurci altfel? Mai ai si harta pe care trebuie s-o tii undeva si geanta... Asa ca te asezi cu fundul pe trotuar si esti doar tu cu pizza ta. Care se termina dureros de repede. Si mai infuleci o bucata. Parca te-ai saturat... Aiurea! Peste jumatate de ora, aroma de peste tot iti da iar tarcoale... Si iata-te cu alta bucata... Si tot asa. Cred ca mi-e dor de Italia...

PS. Eu, precum tiganul cu cortu'... Am mai navalit peste un blog. Invitata, desigur. Bobo face improvizatie si scrie aici. Si peste vreo doua zile, o sa i se intample o minune: sotia lui va naste! Sa fie intr-un ceas bun si cu noroc:)

PPS. Cica s-a scumpit pizza... Am ramas in urma cu preturile.:)

luni, 4 ianuarie 2010

Patru lucruri

Aud la stiri ca, de luna viitoare, primaria capitalei va monta un panou interactiv in Pasajul de la Univeristate, ca turistii sa stie ce sa faca in Bucuresti. Ce sa viziteze... Of, Doamne, cat suntem de departe... Astia se lauda cu megainvestitia lor... Acu' parca si vad un puhoi de turisti in pasaj, asteptand la coada sa intrebe panoul interactiv... Gata, au rezolvat problema turistilor, rataciti in capitala!
Din cand in cand, ne mai intrebam, prin redactie, ce-o mai face Ariel Sharon?! Ei bine, astazi se implinesc patru(!!!) ani de cand e in coma... Oare televiziunile de pe la noi vor mai face tam-tam, in caz ca...
A mai aparut o melodie a lui Michael Jackson. E un duet cu Lenny Kravitz si se numeste Another Day. Toate sansele sa fie un succes, ca tot ce poarta marca MJ.
Vreau sa vad Sherlock Holmes. Joaca doi actori care-mi plac(Robert Downey Jr. si Jude Law) si nici nu dureaza trei ore!!! Doar doua. Oricum, una e sa stai pe scaun doua ore, alta e trei. Si nu e nici 3D, asadar fara ochelari si fara dureri de cap. Apropos, am senzatia ca Cameron nu poate sa spuna nimic in mai putin de trei ore...
Asta a fost un "rautacism"...

duminică, 3 ianuarie 2010

O seara de poveste

Ninge ca-n copilaria mea. Cu fulgi mari, grabiti si obraznici, de-ti intra-n ochi. N-am reusit sa-mi conving colegii sa iesim la o bataie cu zapada, dupa Observator. Deh... nu toti iubesc iarna. Si ii inteleg, asa eram si eu.
Imi vine sa-mi lipesc nasul de geam si sa ma uit intruna la fulgi. E alb si curat afara. Asta ar trebui sa ne bucure. Zapada mai spala orasul asta murdar... Stiu ca maine o sa fie un calvar, ca va fi greu sa curatam iar masinile de muntii de omat, ca sa va circula in ritm de melc, mai incepe si scoala... Dar, pana maine, sa ne bucuram de seara asta de poveste. O seara de iarna ca odinioara... Cu linistea sparta doar de tipetele copiilor fericiti!

PS. Aseara, tarziu, am postat ceva pe blogul lui Dan. Dan Negru. Mi-a propus sa scriu acolo si am zis da! Asa s-a nascut Scrisoarea catre mama...

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Febra

De cand ma stiu, mi-a fost teama de febra. Cred ca mi se trage de la spaima mamei, care era terorizata de puseurile mele de amigdalita, cand eram copil. Intotdeauna, boala de gat venea si cu cate o viroza. Dupa modelul doi intr-unul. Asa patesc si acum. Ma plangeam ieri de stare de rau, ca si cum as fi baut, desi n-o facusem. Ma durea capul. O durere surda, apasata. Iar aseara s-a declansat. Cu febra si frisoane si vis incalcit. De fapt, nici nu stiu daca am dormit sau a fost un soi de delir febril. Imi amintesc doar ca imi scriam aici, pe blog, toate simptomele...
Ma simt, acum, ca anesteziata. Probabil ca de la medicamente. Stiu ca, la noapte, va fi la fel. Mi-e groaza de febra si ma rog sa nu-mi pierd vocea pana maine, dupa ora opt seara, cand voi fi terminat cu stirile...
Interesant inceput sa an... Dar sa fie asta cel mai mare rau care mi se poate intampla...

vineri, 1 ianuarie 2010

Feeling good

Ianuarie, 2010. Dimineata la doua, in amiaza. Afara, ceata si aer umed. In casa, aroma de cafea tare si ciocolata neagra. Ma misc in reluare. Mi-e rau, de parca as fi baut. Dar n-am baut decat un strop de sampanie, la 12 noaptea... Mi-e foame si-mi fac ceva repede. N-a iesit ce mi-am dorit, dar am puterea sa ma amuz. Imi dau seama ca am dificulati in a scrie 2010. Imi iese 2100. E liniste pe strazi. Orasul doarme, dupa petrecere. Si eu as asculta asta la nesfarsit...