sâmbătă, 25 septembrie 2010

Timp

Mamaie mi-a spus, azi, că se teme că n-o să apuce să mă mai vadă. Am mers şi acum o săptămână, dar parcă nu ma mai văzuse de ani... Am glumit cu ea ca să-i alung tristeţea.
Trăim timpul diferit. Ei -părinţii sau bunicii- contorizează viaţa, în funcţie de vizitele celor dragi, copii, nepoţi...
Noi încă numărăm vacanţe, ieşiri cu prietenii, filme, emisii, săptămâni până la Crăciun, apoi până la Paşte.
Pentru ei, ceasul curge plumb. Noi, însă, topim nopţile-n zile...

17 comentarii:

  1. ah,Simona mi s-a facut atat de dor de mamaie..mi-ai trezit un sentiment de vinovatie fata de ea,ca nu pot sa-i fiu alaturi in fiecare moment,asa cum si ea a vegheat asupra mea in timpul copilariei..o seara cat mai minunata iti doresc..foarte frumos ai scris,cuvintele tale imi vor rasuna toata seara in minte..te pupic!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Simona esti extraordinara!Ai rezumat in atat de putine cuvinte ceva atat de important...
    Imi doresc sa citesc o carte scrisa de tine:)

    RăspundețiȘtergere
  3. ...până când şi timpul nostru va deveni plumb..

    RăspundețiȘtergere
  4. Se pare ca si scrisul e un talent de care dispui Simona... persevereaza, poate intr-o buna zi iti vom citi numele pe o carte ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Pacat ca nu reusim sa avem mai mult timp pentru ei,pentru parintii nostri dragi,pentru bunicii nostri dragi..Viata noastra a devenit o imensa alergatura, unde sunt zilele in care leneveam pe iarba in fata casei bunicilor,fara sa ne uitam la ceas,sa verificam mailurile sau sa trimitem vreun sms 'urgent'? :(
    Mi-e dor de ai mei,Simona..De aproape 3 ani suntem rezidentii unei insule frumoase-Isle of Man,Uk- e liniste,e bine aici,dar ma intreb tot mai des OARE MERITA SACRIFICIUL? Parintii imbatranesc incet..ne vedem zilnic pe Skype,povestim vrute si nevrute dar nu e acelasi lucru..
    Ma bucur ca iti citesc blogul, tot ce scrii ajunge direct acolo unde trebuie..la suflet.
    Te pup din indepartata Isle of Man,
    Simona

    RăspundețiȘtergere
  6. E mult adevar in acesta contorizare. Si e aproape dureros. Intr-o zi devenim noi cei ce masoara timpul in vizitele copiilor si astfel, roata se desavarseste. Ne trecem. Cu totii...

    Un gand bun de duminica dupa-amiaza, de la o alta dezradacinata...
    Si multumesc pentru simtire...

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce bine e sa ai bunici...eu nu cunosc acest sentiment

    RăspundețiȘtergere
  8. esti indradevar o persoana minunata. de cand ai inceput sa moderezi `acces direct` am inceput sa ma uit la emisiune de dragul tau. iti urez numai impliniri pe toate planurile

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai mare dreptate, Simona...
    Trebuie sa ne facem timp si pt parinti si bunici. Fara ei, fara ei...viata ar fi mult prea trista. Si cand nu-i avem simtim un mare gol.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mereu suspinam dupa ce nu mai avem, fiindca n-am stiut sa-l pretuim la timpul sau... Si mie imi da framantari gandul ca intr-o zi mamaia va ramane doar in poze, iar la telefon nu va mai raspunde nimeni...

    RăspundețiȘtergere
  11. Simona, mi-a placut mult postarea ta. Esti un exemplu pt. multi, iar faptul ca iti iubesti bunica , este un lucru deosebit. Te-am urmarit si la Acces Direct. Esti o persoana cu mult bun simt, in contradictie un pic cu emisiunea, care mai scormoneste prin vietile oamenilor, si mai birfeste din cind in cind. Te-am cautat pe facebook, (Tataru Florin) dar ai prea multi prieteni si nu mi-ai dat acordul pt. prietenie. Iti urez sa ai cit mai multe aparitii pe "sticla", iar zilele sa-ti treaca repede, asa cum ai scris in postare. Sa topesti noptile-n zile, si sa fii fericita. Ramin telespectatorul tau fidel. Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  12. Te admir si te apreciez pentru modul cum gandesti! Bravo! Simona Gherghe e cu totul speciala!

    p.s. "Trăm timpul diferit." este o mica greseala acolo. "Trăim".

    RăspundețiȘtergere
  13. Astazi, dupa ce iesim de la gradinita, si noi plecam catre ultima dintre bunicile noastre, strabunica pentru fiul meu. Si ea masoara timpul exact asa cum spui tu:
    http://jumatati.blogspot.com/2010/03/o-strabunica-oarecare.html
    Eu stiu ca ea se gandeste, deja, la momentul in care o sa ramana in urma, sperand ca o sa mai existe ... inca o data!
    Isi asteapta mereu "baietii ei".

    RăspundețiȘtergere
  14. Apropo de timpul lor si al nostru
    Acum 11 ani ma duceam la facultate. Tataie statea ganditor pe banca din curte. Era abatut de cateva saptamani. Mi-am spus... nu-l mai pup ca peste doua saptamani este Pastele si ne vedem din nou... Ii spun sarut-mana si ies pe poarta. Il las cufundat in gandurile lui. O saptamana mai tarziu veneam acasa... Pentru mine mai exista si saptamana urmatoare si Pastele si tot... Pentru el nu mai exista nimic... nici macar sarutul obisnuit de bun ramas pe care din graba, poate din dorinta de a nu-l deranja din starea in care intrase... am omis sa-l dau... Pentru prima si ultima oara atunci am stat langa un corp inert si rece si mi-am cerut iertare... caci timpul meu nu a coincis cu timpul lui, caci cele doua saptamani pana la revedere au facut din tataie cel abatut de pe banca din curte o amintire pentru eternitate.

    RăspundețiȘtergere
  15. Stii...pina ceva timp in urma,mi se parea atit de banal de vizitele facute parintilor,ii gaseam atit de plictisitori cu lectiile lor despre viata invechite si eram mult mai preocupat de iesiri,de vacante,de afaceri...dar acum,asi vrea sa pot sta linga ei si sa ii ascult,sa ii intreb,sa ii privesc...!Simt ca nu m-asi plictisii chiar daca asi sta o vesnicie linga ei...! Dar numai pot ! Cel putin tu ti-ai dat seama de asta mult mai devreme decit mine.Mai ai o sansa,profita de ea din plin !!

    RăspundețiȘtergere
  16. Apropo,tu de ce nu raspunzi niciodata comentariilor pe care le primesti?

    RăspundețiȘtergere
  17. :)Oscar Wilde (citat de Nicolae Steinhardt în Primejdia marturisirii) spunea că „iuresul vietii cotidiene ne impiedica sa intram in contact cu realitatea” si ca „i-au fost necesari ani de izolare si singuratate pentru a putea sa stea fata catre fata cu realitatea. Se intampla in relatia dintre ins si realitate ceea ce se intampla cu oricare dintre noi cand intr-o multime de oameni zarim figura unui prieten. Imbulzeala cea mare ne impiedica sa ne apropiem de el si piere din raza noastră vizuala, se pierde în multime, ni se ascunde”.
    Ca sa fii pe aceeasi lungime de unda cu parintii si bunicii asa cum afirmi mai sus, trebuie sa iei o pauza de din valtoarea in care te-ai lasat angrenata, sa-ti schimbi ritmul in care clipesti, in care respiri, in care iti simti pulsul si sa le aduci pe toate la un numitor comun cu ale celor dragi; s-ar putea ca cei aflati in etate sa fie mai ancorati in realitate decat noi...iar modul in care masoara ei trecerea timpului sa fie de fapt o contorizare a lucrurilor care conteaza cel mai mult (vizitele copiilor sau nepotilor, etc.) pentru ca ei traiesc cu intelepciune ca fiecare zi ar putea fi ultima...

    RăspundețiȘtergere